Mizeria și șpaga se țin de mână în spitalele românești

Mizeria din spitalele românești e de neclintit. E la fel de rezistentă ca șpaga. Ieri a fost declarată, oficial, epidemie de gripă. Sunt 63 de morți.

Prezent la conferința de presă unde s-a comunicat ceea ce știam cu toții, și anume că situația e gravă, doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul Spitalului Matei Balș, a spus la un moment dat, cu suficiența-i binecunoscută, că nu în spitale e problema, pentru că medicii știu ce au de făcut. La urma urmei, preciza domnul Streinu Cercel, în spitale ajung bolnavii. Așa că să facem bine să ne protejăm și să nu ajungem la spital. Frumos!

Eu sunt convins că medicii știu ce au de făcut. Numai că în multe cazuri nu fac. Informațiile furnizate de un reportaj difuzat de Pro TV sunt cutremurătoare. Spitale importante nu respectă standarde minime de igienă.

Toaletele nu au hârtie igienică și săpun, iar purtarea măștilor de protecție este facultativă. Asistente medicale au fost surprinse mergând prin curte cu papuci de spital.

Iar la cel mai mare spital de urgență din Craiova, medicii sunt uimiți că-i poate întreba cineva de soluții dezinfectante.

Pentru mai multe amănunte, urmăriți reportajul Pro TV la linkul https://bit.ly/2SjTBmv. Acolo găsiți și nume de spitale, dar eu prefer să nu le dau aici. Sunt convins că dacă la spitale de elită situația e atât de cumplită, la celelalte e și mai și.

Recunosc că chestia asta cu mizeria nu o pot înțelege deloc. S-au găsit bani pentru creșteri substanțiale de salarii, dar nu sunt fonduri pentru hârtie igienică și săpun. Și nici pentru personal care să întrețină curățenia. Dacă e adevărat, atunci la ce mai plătim medicii și asistentele cu lefuri grase, dacă bolnavii mor din cauza infecțiilor căpătate în spitale?

Dar tare mi-e teamă că nu de lipsa banilor e vorba. Ci de indolență în ultimul hal. Oricine merge într-un mall vede cum o singură persoană poate face ca o toaletă să strălucească de curățenie. De ce nu se poate întâmpla minunea asta și într-un spital? Dintr-un singur motiv: pentru că în mall nu se poate oricum, iar în spital se poate.

La 25 decembrie 1989 a fost omorât un dictator sau un erou?

Nicolae Ceaușescu s-a născut la 26 ianuarie 1918 și a fost omorât la 25 decembrie 1989.

A fost, toată viața, un militant comunist. Este cel mai popular președinte al României, potrivit sondajelor efectuate în ultimii ani.

Lichidarea sa și a soției, Elena Ceaușescu, în ziua de Crăciun a anului 1989, s-a făcut în urma unui pseudo-proces, cu deznodământul cunoscut dinainte.

Admiratorii lui Ceaușescu, care nu sunt deloc puțini, cred că sunt, până aici, mulțumiți. Problema e că Nicolae Ceaușescu nu a făcut deloc numai lucruri bune, pentru care să merite admirația noastră.

Să luăm, de exemplu, construcția Casei Poporului. O lucrare monumentală, care a demonstrat capacitatea arhitecților și constructorilor români. Este una din cele mai mari clădiri din lume. Dar ea s-a ridicat, cu eforturi colosale, în deceniul al nouălea al secolului trecut. Ultimul, de fapt, când la cârma țării s-a aflat Ceaușescu.

Același deceniu a însemnat, însă, pentru multe milioane de români, sacrificii indecente și inumane. Oamenii erau privați de căldură în case, de gaze pentru gătit, de curent electric, care se întrerupea foarte des, de alimente de bază, unele pe cartelă, altele mai deloc. Televiziunea le oferea programe de un cretinism inimaginabil,cu elogii nerușinate aduse Marelui Cârmaci și cu emisiuni propagandistice care i-au făcut pe români admiratorii televiziunii bulgare sau sârbe, după caz.

Așadar, eram noi în situația de a ridica un astfel de palat luxos, când oamenii abia aveau după ce bea apă? Cine altul decât Nicolae Ceaușescu a luat o astfel de decizie, care a presupus demolarea a numeroase biserici și clădiri cu mare valoare arhitecturală?

Culmea a e că multe lipsuri cu care se confrunta populația se puteau explica în mod inteligent, argumentându-se cu plata datoriilor externe și cu șantierele pe care le puteai vedea pretutindeni. Dar una erau școlile, fabricile, șoselele, metroul, hidrocentralele și alta o clădire uriașă, destinată nomenclaturii de partid. Doar că românii erau sfidați de un aparat de propagandă monstruos, care prezenta albul drept negru și inventase un cult al personalității lui Ceaușescu fără egal în celelalte state socialiste europene.

Să nu-mi spuneți că Nicolae Ceaușescu nu știa de toate astea. Se ducea în vizite de lucru prin piețe, care erau aprovizionate cu de toate, și după plecarea sa toate produsele se volatilizau. Sau se ducea prin fabrici, unde programul se desfășura după o regie atentă, iar limbajul era dintr-un lemn foarte rezistent, cu mult stimate și iubite, când muncitorii din orașele alea de provincie nu-și primeau salariile la timp și, când plecau spre case, găseau magazinele goale.

Ceaușescu a fost omorât în urma unui proces trucat, dar existau multe alte motive pentru a fi condamnat, într-un proces normal, care ar fi durat câteva luni. Doar că… Dacă s-ar fi întâmplat așa, nomenclaturiștii PCR și securiștii care au dat lovitura de stat ar fi încurcat-o cu un Ceaușescu care le știa toate secretele. Și atunci au preferat să scape rapid de el.

Dăncilă știe sigur că o mulțime de oameni au fost condamnați pe nedrept. De unde?

Întrebată despre presupusele abuzuri din justiție, după dezbaterile din Parlamentul European, premierul Viorica Dăncilă a spus așa: ”Cei care au încălcat drepturile omului trebuie să plătească. Nu am văzut azi pe nimeni în Parlamentul European care să facă referire la nedreptățile atâtor oameni condamnați pe nedrept, oameni cărora li s-au distrus viețile, carierele și familiile. Trebuie să găsim o modalitate prin care să îndreptăm aceste greșeli”.

Este emoționant să observi că din sutele alea de europarlamentari prezenți la dezbateri, niciunul nu a găsit cu cale să pomenească de viețile distruse de justiția românească.

Cum declarația de mai sus a doamnei Dăncilă a fost făcută la Antena 3, este evident că nimeni nu s-a mirat. Iar cei care au privit au rămas, ca de obicei, cu gurile căscate.
Dar noi, cei de pe aici, ne punem o întrebare simplă. De unde până unde știe doamna Dăncilă de existența atâtor oameni condamnați pe nedrept? Cine sunt cei care au încălcat drepturile omului, condamnând, pe fond și în apel, tot felul de sfinți infractori?

Modalitatea prin care să se îndrepte aceste greșeli, așa cum le spune doamna Dăncilă, s-a și găsit. Prin revizuirea sentințelor date de completurile de cinci judecători de la ICCJ din 2014 încoace. Pentru că aceste completuri nu au fost alcătuite în totalitate prin tragere la sorți, așa cum a cerut o decizie a Curții Constituționale. Dar procesele se vor relua de la zero și lucrurile vor mai trena. Așa că tot o amnistie și o grațiere sunt mai bune. Amnistia ar șterge faptele și grațierea, restul de pedeapsă.

Întrebarea la care ne întoarcem și cu care încheiem este aceasta: de când stabilește premierul că există oameni condamnați nedrept?

Populismul practicat de PSD l-ar face invidios până și pe Dan Diaconescu. Dacă n-ar fi condamnat la muțenie!

Domnul Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, ne-a informat în acestă seară, într-un interviu acordat unui post de televiziune foarte drăguț cu reprezentanții Puterii, că se va face dreptate până la capăt.

Vom avea și amnistie și grațiere. Dar și coduri penale modificate prin ordonanță. Așa încât toți cei cu probleme penale pot să stea liniștiți la locurile lor și, eventual, să-i finanțeze în continuare pe jurnaliștii care combat cu vigoare statul paralel.

Adresându-se apoi poporului de rând, domnul Ștefănescu a zis că PSD va continua războiul cu companiile străine care nu-și plătesc taxele și impozitele. Chiar dacă aceste multinaționale sunt sprijinite de #rezist, de fundațiile lui Soros și Iohannis, de o camarilă de la PNL și USR, a precizat, cu tâlc, domnul Ștefănescu.

Impresia mea e că, dacă chiar își propun asta, pesediștii vor putea da în voie o OUG privind amnistia și grațierea. La urma urmei, foarte mulți români care cască gura și ochii la unele posturi de televiziune, chiar cred că agenții SRI, urmașii Securității, mână în mână cu procurorii și cu unii judecători corupți, au distrus viețile a zeci de mii de oameni, condamnați pe nedrept, pe baza unor probe măsluite. Spălarea pe creier practicată intens de activiștii PSD – ALDE, cu sprijinul neprecupețit al unor așa-ziși jurnaliști, este o reușită. Oricât nu ne-ar conveni asta.

Pe de altă parte, domnul Iohannis este departe de tot de imaginea unui președinte militant, care să se pună în fruntea unor proteste ample de stradă. Iar românii sunt învățați de mici cu corupția. Și cei mai mulți dintre ei doar îi invidiază pe cei care au reușit în viață pe bază de corupție, în loc să-i disprețuiască.

Multinaționalele sunt atât de puternice încât nu au nevoie de niciun sprijin. Iar dacă vor primi ordin să se retragă din România, atunci vom cunoaște cu adevărat ce înseamnă un dezastru. Politicienii români au pus țara la picioarele lor, iar acum ne văităm că ne doare. Cam târziu!

Intoxicările Ambasadei Rusiei la București nu țin la români!

Ambasada Rusiei la București susține, într-un mesaj publicat pe Facebook, că Armata Roșie a eliberat România de fascism.

 

În sensul strict al cuvântului, această afirmație este corectă. Pentru că România era, în august 1944, o țară aliată cu Hitler și care lupta împotriva sovieticilor.
Problema este, însă, că Ambasada Rusiei pune această realitate într-un context jenant. Adică încearcă să-i convingă pe români că Armata Roșie a fost una de eliberatori, generoasă cu populația civilă, că crimele, violurile și jafurile au fost inventate de o propagandă ostilă.

Citiți ce scrie în mesajul Ambasadei, difuzat pe Facebook:

„Pe parcursul unei lungi perioade de timp, în presa occidentală şi cea românească apar periodic diverse publicaţii menite să-i denigreze pe ostaşii Armatei Roşii care au eliberat de fascism ţările Europei de Est şi Europei Centrale. În cadrul acestei perpetue campanii de propagandă, ostilii critici anti-sovietici şi anti-ruşi încearcă însistent să-i convingă pe oameni că Armata Roşie era o adunătură de tâlhari şi violatori care nu ştiau de nicio milă faţă de populaţia civilă. Astăzi asistăm la o revitalizare a acestei campanii.

Totuşi, toţi aceşti „experţi” în materie de atrocităţi ale soldaţilor sovietici, care preferă să-i numească, pur şi simplu, ruşi, uită, de altfel, să menţioneze că asemenea acţiuni împotriva populaţiei civile (viol şi jaf) au fost interzise în Armata Roşie la cel mai înalt nivel şi erau pedepsite prin executare. (…) Prin urmare, noi îndemnăm încă o dată, ca oamenii să analizeze informaţiile care apar în mass-media şi să le compare cu faptele istorice verificate. În mod firesc, apare întrebarea: cine beneficiază de pe urmele uleiului veninos al minciunii pus pe focul rusofobiei, infiltrat în conştiinţa publică a poporului român, după mulţi ani de la încheierea ostilităţilor în Europa? Oare acest lucru se datorează apropierii aniversării celor 75 de ani de la eliberarea României de către Armata Roşie?”

Fapte istorice verificate sunt nu numai cele care le convin rușilor. Aproape în fiecare familie românească există mărturii despre atrocitățile comise de militarii sovietici. Care s-au purtat ca niște ocupanți mânați de ură și nu ca niște parteneri, pentru că aceasta era situația de după 23 august 1944.

Zeci de mii de militari români, printre care și mulți ofițeri, au fost deportații în lagăre de muncă din Uniunea Sovietică, unde au fost supuși unui regim de viață deosebit de dur. De fapt, foarte mulți dintre ei nu s-au mai întors niciodată acasă. Singura lor vină a fost aceea că luptaseră pe frontul de Est.

Au impus, la București, prin prezență militară, un regim condus de cozile lor de topor, ajuns la putere prin alegeri falsificate.

Au lichidat elita intelectuală și politică a țării, prin arestări masive, urmate sau nu de procese sumare, de execuții și de condamnări pe perioade foarte lungi. În închisori și lagăre de muncă unde supraviețuirea era o chestiune de noroc.

Au înființat poliția politică, Securitatea, după modelul de la Moscova, la conducerea căreia au numit elemente alogene, consiliate de comisari sovietici.

Au jefuit economia României, obligând-o la plata unor despăgubiri uriașe, deși Armata Românâ a dat o enormă jertfă de sânge în lupta cu forțele hitleriste.

A impus cenzura și a lichidat libertatea presei, impunând o atmosferă de teroare și beznă ideologică, cu consecințe grave asupra poporului român.

Așa că în povestea asta nu e vorba de violurile și furturile comise de câțiva soldați, care au fost pedepsiți de comandanții lor. Ci de o politică de stat, impusă de Moscova, care a atacat însăși fibra națională a neamului românesc.

Problema a fost rezolvată fără amnistie și grațiere!

Haideți să înțelegem cu toții de ce nu mai este nevoie de amnistie și grațiere.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 685/2018, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, completurile de cinci judecători de la instanţa supremă au trebuit trase la sorți.
Cu consecința că toate sentințele date de aceste completuri din 2014 încoace pot fi contestate și, cel mai probabil, vor fi anulate. Acolo unde există condamnări definitive în apel, procesele vor fi reluate. Numai dacă faptele nu s-au prescris.
Asta pe de o parte. Dacă judecătorii CCR vor decide că probele culese în diverse dosare, la solicitarea DNA, de agenții SRI, singurii care dispuneau de tehnica necesară, sunt ilegale, acesta va fi iarăși un motiv de revizuire a sentințelor. Aproape sigur se va întâmpla așa, pentru că PSD dispune de o majoritate de șase la trei la Curtea Constituțională.
Așa că, în scurt timp, toți politicienii condamnați pentru fapte de corupție nu numai că vor fi liberi, dar și cu un cazier curat, tocmai buni pentru a rămâne la butoane.
Procesele celebre, care au durat luni și chiar ani, numai abuzive nu se poate spune că au fost. Inculpații au beneficiat de cei mai buni avocați. Au avut posibilitatea să conteste unul sau mai mulți judecători. Au avut ocazia să susțină că interceptările au fost făcute ilegal, sau că au fost prezentate trunchiat.
Condamnați pe fond și în apel pentru fapte greu de contestat, politicienii au dezlănțuit un adevărat război împotriva Justiției independente, inventând celebra teorie a STATULUI PARALEL cu ajutorul unor jurnaliști arondați și a unor posturi de televiziune obediente.
Deocamdată, oricât ne-am preface că nu e așa. au câștigat. Asta și pentru că românii nu sunt dispuși să iasă masiv în stradă pentru probleme etice sau de natură morală. Exagerând puțin, putem spune așa: corupția face parte din fibra noastră națională.
Nu m-ar mira ca, dacă s-ar face un sondaj, majoritatea românilor să susțină că doamnei Elena Udrea i s-a făcut dreptate și-și va putea crește în sfârșit liniștită copilul, după atâta suferință îndurată pe nedrept.

Procesul lui Ceaușescu, demonstrația perfectă că Revoluția nu a existat

Judecarea și executarea soților Ceaușescu în ziua de Crăciun a anului 1989 nu a fost deloc un proces, ci un trucaj cap-coadă.

Prin comparație cu acest simulacru, procesul de la Nuremberg, sau cel de la Bagdad, în care a fost judecat Saddam Hussein, au fost adevărate sărbători ale Dreptului.

Chiar dacă nu ne convine, pentru că am fost prea din cale afară de proști și de ușor de manipulat, nu strică să ne reamintim ce s-a întâmplat atunci.

Ceaușeștii au fost judecați de un Tribunal Militar Excepțional, înființat printr-un decret al CFSN semnat de domnul Ion Iliescu, pe 24 decembrie 1989. Ca fapt divers, decretul a fost scris de mână într-un WC al Ministerului Apărării Naționale. Nici până azi nu s-a lămurit cine trăgea apa ca să acopere vocile complotiștilor și cine scria textul.

Completul de judecată al Tribunalului Militar, autointitulat „tribunal al poporului”, a fost format din doi judecători militari, coloneii Gică Popa (președinte) și Ioan Nistor, și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefierul era plutonierul-major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu. Deplasarea la Târgoviște a membrilor „Tribunalului Militar Excepțional” s-a făcut cu cinci elicoptere. Într-unul din elicoptere se aflau cele două prelate verzi, în care urmau să fie înfășurate cadavrele soților Ceaușescu.

Deci, după cum vedeți, verdictele erau date dinainte de a începe mascarada cu pricina. Prelatele erau la locul lor, în acestea urmând să fie înfășurate cadavrele.

Fostul șef al statului român a fost judecat, condamnat și executat în doar 90 de minute. Acesta poate fi semnalat ca un record mondial, demn de a fi trecut în Cartea Recordurilor Guinness.

Capetele de acuzare au fost complet inventate și niciunul din ele nu stă în picioare. Doar că atunci, în condițiile în care mureau oameni pe străzi, am fi înghițit orice, doar să scăpăm de Ceaușescu, care era întruchiparea răului absolut.

Capii complotiștilor au susținut că eliminarea lui Ceaușescu era necesară pentru a pune capăt fenomenului terorist. Numai că, așa cum scrie în rechizitoriul Parchetului Militar, prin care domnul Ion Iliescu a fost inculpat pentru crime împotriva umanității, lucrurile au stat exact invers. Teroriștii un fost inventați de noua Putere de la București pentru a băga lumea în case, dar și pentru a justifica lichidarea lui Ceaușescu.

Cei doi Ceaușești au fost acuzați la pachet de genocid (peste 60.000 de victime), de subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate, de subminarea economiei naționale și de încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse în străinătate.

Culmea este că avocații din oficiu nu au avut niciun gând să-și apere clienții, fiind chiar mai vehemenți în acuzații decât procurorul.

În timpul evenimentelor sângeroase din decembrie 1989, mult mai mulți români au murit după alungarea lui Ceaușescu din Comitetul Central decât înainte.

În ziua de 22 decembrie 1989, la ora 18, soții Ceaușescu au fost arestați și duși în unitatea militară de la Târgoviște. Nici vorbă de a putea comunica în vreun fel cu exteriorul. În aceste condiții e aberant să vorbim de subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate.

Fonduri depuse în străinătate nu s-au găsit nici până astăzi, iar o încercare de a fugi din țară era exclusă, în condițiile în care Ceaușeștii erau complet izolați, sub o pază permanentă.

De fapt, Ceaușescu a fost omorât pentru a i se închide definitiv gura. Să nu uităm că teroriștii au apărut în seara zilei de 22 decembrie 1989, după ce oamenii i-au strigat FĂRĂ COMUNIȘTI domnului Iliescu, aflat în balconul Comitetului Central. Asta în timp ce protestarii din Piața Universtății, dirijați de securiști, au scandat în 21 decembrie 1989 JOS COMUNISMUL, nu FĂRĂ COMUNIȘTI.

Un Ceaușescu viu, judecat într-un proces normal, ar fi fost mult prea incomod pentru autorii loviturii de stat. Care erau, toți, fără excepție, comuniști, securiști și colaboratori ai unor servicii secrete străine.

Chiar și Iohannis are dreptul să fie penibil

Președintele Klaus Iohannis s-a decis să participe la toate ședințele de Guvern.

Cred că admiratorilor domniei sale le-a plăcut când au auzit asta. Dacă a zis președintele așa ceva, e clar că se va ține de cuvânt. Doar e neamț.

E neamț, ce-i drept. Dar nu e Angela Merkel, ci Klaus Iohannis. Așa că după ce a fost umilit la prima ședință a cabinetului Dăncilă la care s-a dus, a luat eroica hotărâre de a-și petrece sfârșitul de săptămână cu soția, la Sibiu. E mai plăcut și nici nu are cine să-l contreze.

Așa că vineri seara, băieții deștepți de la PSD au putut să adopte în voie Ordonanța de Urgență care poate crea mari probleme mediului de afaceri. Nu ar fi exclus ca unii investitori străini să se retragă de pe piața românească, în condițiile în care aceasta devine neprietenoasă. Și nu oricum, ci prin măsuri impuse de Guvern.

Dar domnul Iohannis anunțase că merge la Palatul Victoria pentru a împiedica adoptarea unei OUG privind amnistia și grațierea. Povestea asta cu amnistia și grațierea a fost o pistă falsă pe care a fost dus domnul Iohannis și întreaga Opoziție,

Pentru că situația juridică a boierilor, adică a celor condamnați în apel de completuri de cinci judecători, a fost rezolvată de Curtea Constituțională. Acolo unde PSD deține controlul, cu șase judecători din nouă care sunt dispuși oricând să facă jocurile Puterii.

Ei sunt eliberați din închisori pe bandă rulantă. Deocamdată, e vorba de o suspendare a pedepselor. Dar, în curând, acestea vor fi anulate pe motiv că sentințele au fost pronunțate de complete constituite ilegal. Procesele se vor relua de la zero. Iar dacă aceeași CCR va mai hotărî și că probele obținute cu ajutorul tehnic al SRI nu pot fi luate în considerare, băieții s-au scos de tot din rahat și chiar nu mai au nevoie de amnistie și grațiere.

Că nu degeaba spunea domnul Dragnea la ultimul Comitet Executiv Național al PSD că, dacă se va găsi o altă metodă de a se face dreptate, el nu are nimic împotrivă să se renunțe la amnistie și grațiere. Iată că s-a găsit. Și încă foarte repede.

Traian Băsescu, cel care le știe pe toate

Domnul Traian Băsescu nu are nicio îndoială că moțiunea de cenzură, depusă ieri la Parlament, nu are nicio șansă să doboare Guvernul Dăncilă.

”Am văzut liderii opoziţiei, Orban, Barna şi Tomac la televizor. Erau ţanţoşi şi plini de importanţă pentru că au depus o moţiune de cenzură împotriva guvernului. Săracii, se fac a fi opozanţi. Realitatea tristă este că, dacă Orban şi Barna nu sunt într-un blat cu PSD-ul, atunci sunt proşti (politicieni?) de-a binelea mai ales atunci când evaluează şansele de reuşită ale moţiunii.”

Pentru cei mai puțini știutori într-ale politicii, domnul Dan Barna este președintele USR, iar domnul Eugen Tomac se află în fruntea PMP. Domnul Băsescu, la rândul lui, este președintele de onoare al PMP.

Fostul șef al statului crede că altfel ar fi stat lucrurile dacă moțiunea de cenzură ar fi fost depusă în septembrie, ”atunci când autorităţile intrau în curţile oamenilor şi le luau porcii, atunci când evenimentele din 10 august din Piaţa Victoriei erau încă proaspete, atunci când ALDE se distanţa de PSD pentru că lui Tăriceanu i se umflase capul şi în oportunismul lui proverbial credea că numai Dragnea este penal şi el nu, atunci când UDMR nu-şi rezolvase problema predării Limbii Române în şcolile de Limbă Maghiară de către profesori calificaţi pentru predarea Limbii Române şi ameninţau cu ruperea protocolului, atunci când Bădălău îi trimitea scrisori deschise lui Dragnea, Gabriela Firea cerea demisia lui Carmen Dan iar puciştii se aliniau în spatele lui Stănescu”.

Ceea ce scrie domnul Băsescu pare impecabil ca logică. Dar doar pare. Moțiunea ar fi avut atunci tot atâtea șanse ca și acum. Una sunt războaiele interne din PSD și alta e soarta unui vot, mai ales atunci când nu știi ce se va întâmpla după. Văd că domnul Băsescu nu e preocupat deloc de lipsa unui program alternativ și a unui guvern din umbră. De alegeri anticipate nici nu poate fi vorba în sistemul politic din România. Pentru că oarlamentarii nu ar renunța pentru nimic în lume la privilegii ca să meargă în alegeri.

Iar UDMR ar vota moțiunea numai dacă ar ști că noii guvernanți îi vor oferi mai multe decât a primit de la PSD – ALDE. Ceea ce e cu neputință,

Liderii Opoziției nu sunt ȚANȚOȘI, cum îi caracterizează domnul Băsescu, pentru că vorbesc de reușita moțiunii. Doar n-o să admită că au depus o moțiune ca să se afle în treabă. Sunt obligați, ca politicieni, să creadă în reușita ei și s-o susțină prin toate mijloacele pe care le au la dispoziție. Că nici ei nu sunt, de fapt, interesați să treacă e o altă poveste.

Românii se simt mai bine în trecut decât în prezent. Dar uitarea nu e un leac universal!

Un studiu de piață comandat de postul de televiziune History a ajuns la rezultate puțin previzibile.
Astfel, românii cred că cele mai bune perioade din istoria României au fost cea interbelică (42 %) și cea comunistă, adică perioada 1944 – 1989 (18,2 %). Doar 11,6% dintre români consideră perioada 2007 şi până în prezent ca fiind cea mai benefică, iar procentul este şi mai mic pentru perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană, 1989-2007 (7,8%). 

Atunci când vine vorba de personalitățile cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor din ultimul secol, pe primul loc se situează Regele Mihai, urmat de Nicolae Ceaușescu.
Nu știu ce vă spun dumneavoastră aceste rezultate ale studiului, dar mie, unul, îmi demonstrează că acest popor are memorie scurtă. Și iubește contrastele.
Presa dintre cele două războaie era plină de relatări despre scandaluri de corupție de amploare. Dar și despre alegeri marcate de violențe. După cum e de notorietate că milioane de oameni trăiau în condiții greu de descris, fără știință de carte și exploatați nemilos de o clasă de îmbuibați cu un stil de viață cel puțin extravagant.
După 1944, țara a fost ocupată de ruși. Aceștia, cu sprijinul trădătorilor care s-au găsit întotdeauna printre români, au distrus elita intelectuală a țării, pe care au băgat-o în pușcării și lagăre de muncă forțată, au obligat România la plata unor despăgubiri înrobitoare de război și au adus la conducerea țării indivizi hrăpăreți, complet lipsiți de responsabilitate față de destinul acestui Neam.
Regele Mihai este cel care a predat țara rușilor, în urma trădării rușinoase de la 23 august 1944, a coabitat o vreme cu comuniștii și, apoi, a părăsit țara și a avut o atitudine destul de pasivă în exil, nereușind sau nedorind să coaguleze într-un front comun toate forțele care se opuneau regimului instalat de sovietici.
Nicolae Ceaușescu s-a înconjurat de securiști și activiști PCR, și-a promovat propria familie în funcții de conducere și a acceptat un cult grețos al personalității, care a venit la pachet cu o atmosferă de teroare și cu lipsuri de toate felurile care i-au exasperat pe oameni.
Sigur că, pe lângă Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu, domnul Liviu Dragnea este un biet pitic din Teleorman, de care nu-și va mai aminti nimeni peste câțiva ani. Și tocmai așa se explică opțiunile românilor. Chiar dacă Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu, dar și epocile când ei s-au aflat la conducerea țării, au fost așa cum vi le-am descris, politicienii de azi au făcut în așa fel încât oamenii să regrete acele vremuri.
Poate că e trist. Dar poate că avem ce merităm, din moment ce ne închipuim, la nesfârșit, că alții trebuie să ne rezolve problemele și că tot ce avem noi de făcut este să ne lamentăm.