PICĂTURA DE OTRAVĂ: Stimați cetățeni, să fim uniți! E ordin de la partid

În mesajul său de Anul Nou, postat aseară, pe Facebook, prim-ministrul Mihai Tudose ne îndeamnă la unitate și solidaritate.

Vă prezentăm în întregime mesajul domnului Tudose, încercând, apoi, să-l comentăm împreună cu dumneavoastră: „Atunci când ne gândim la ţara noastră, fiecare dintre noi are reprezentări diferite. Dar, indiferent de raportările personale, cred că România trebuie să însemne mai mult decât „tu” sau „eu”, decât „ei” sau „voi”. Mai presus de orice, România este despre „noi” şi despre românii care nu încetează nicio clipă să creadă în această ţară. Mi-aş dori ca în anul 2018, anul Centenarului Marii Uniri, să avem puterea de a transforma fiecare reuşită individuală într-una de grup, aşa cum au fãcut înaintaşii noştri. Numai împreună, uniţi şi solidari, putem ţine vie conştiinţa româneascã şi putem duce România 100 de ani mai departe. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România ! La mulţi ani, Generaţie Centenar!”.

O observație pe care țin să o fac, și e valabilă pentru toate mesajele de Anul Nou transmise de politicieni, e că ele abundă în demagogie, adevăruri universal valabile și vorbe fără acoperire.
În cazul domnului Mihai Tudose, sigur că e mai bine ca românii să dea dovadă de unitate și solidaritate. Să împingă împreună țara către un viitor mai bun. Dar treaba politicienilor, în general, și a celor care guvernează, în special, e să ne spună cum să ajungem la o astfel de stare de grație. Să ne arate drumul. Să ne convingă să mergem pe el.
Deocamdată, realitatea e cruntă. Majoritatea românilor cred că țara merge într-o direcție greșită și nu se așteaptă la nimic bun de la 2018. Sigur că pesediștii au planuri mărețe, dar ele nu pot fi puse în aplicare până nu se rezolvă problema STATULUI PARALEL, a asociațiilor sorosiste și a intervențiilor obraznice ale ambasadorilor occidentali.
Și atunci, ca să traducem într-un limbaj mai concret ce spune premierul Tudose, unitate și solidaritate înseamnă să nu ne mirăm deloc de basmul cu creșterea salariilor și nici de neindexarea pensiilor la 1 ianuarie, așa cum prevede legea. Să stăm cuminți și să așteptăm cu răbdare sfârșitul luptei cu oengiștii și cu tefeliștii vânduți străinătății.
Nu știu alții ce cred, dar eu nu văd un proiect de țară în jurul căruia românii să fie uniți. Și principala responsabilă pentru această situație, tristă, de altfel, este clasa politică autohtonă, în ansamblul ei. Interesată doar de propriile privilegii, incapabilă de un dialog decent cu protestarii, surdă la revendicările străzii, ea aduce la vot, din patru în patru ani, tot mai puțini oameni. Așa se face că astăzi cei mai mulți români sunt aceia care nu așteaptă nimic bun de la politicieni. Sentimentul general e acela că vocea omului de rând nu contează.
Anunțuri

Picătura de otravă: Răducu ne trimite bezele din Madagascar. Chiar că le merităm!

Recunosc că urările, momentele festive și efuziunile lirice care le însoțesc nu sunt specialitatea mea. Ne grăbim. Tot timpul ne grăbim. Nu care cumva să ne prindă Anul Nou fără frigidere burdușite cu mâncare și băutură. Sau nu cumva să întârziem la vreo petrecere. Ca principiu, e rău de tot să ratezi Revelionul, nu?

Ca fapt divers, că de mirat nu se mai miră nimeni, Radu Mazăre, primarul ăla care defila pe care alegorice prin Mamaia și care mergea la vot însoțit de un pluton de fete numai pe jumătate îmbrăcate, a ajuns în Madagascar și vrea să ceară azil politic.
Ca orice pesedist care se respectă, Mazăre susține că este o victimă a statului paralel și că a fost anchetat abuziv. Nu ne apucăm să-l combatem noi. Orice om cu mintea la purtător realizează că e vorba de un golan care vrea să scape de pușcărie.
Altceva ne preocupă în cazul Mazăre. El deține în Madagascar un complex de bungalow-uri, din care face profituri frumoase. Anchetat pentru o grămadă de infracțiuni și chiar condamnat în prima instanță într-un dosar, Mazăre și-a dus frumușel banii furați în Madagascar și i-a transformat într-un business înfloritor. Nimeni nu a reușit să-l împiedice. După care s-a dus și pe sine. Cam pe aici, pe undeva, poate fi văzut statul paralel. În complicitățile monstruoase care există între o Justiție lentă și prea îngăduitoare cu infractorii de lux și o clasă politică coruptă și coruptibilă, gata să facă orice compromis pentru a-și conserva privilegiile.
Și ar mai fi, tot ca mesaj de Anul Nou, povestea infernală de la Cluj a medicului Mihai Lucan. Într-un fel, Lucan trăiește în aceste zile o dramă asemănătoare cu aceea a lui Ceaușescu din decembrie 1989. Reputatul chirurg, altfel un specialist eminent, nu putea să-și facă de cap la clinica de stat din Cluj fără complicitatea colegilor de profesie, a politicienilor locali, a șefilor din Ministerul Sănătății, a procurorilor care se făceau că anchetează. Mai bine de 10 ani, Lucan a tăiat și a spânzurat în medicina transplantului renal. A condamnat oameni la moarte pentru că nu aveau destui bani de șpagă (e vorba de zeci de mii de euro pentru un transplant), i-a băgat în față pe cei care-i puteau face reclamă (cazurile Alexandru Arșinel și Victor Socaciu), a fost un fel de Dumnezeu local. Dar nimic din toate astea nu ar fi fost posibil fără pasivitatea vinovată a colegilor de breaslă, a politicienilor (printre care se numără și primarul Emil Boc) și a procurorilor. Spun pasivitate vinovată fiindcă mai toți aceștia au avut și ei un oarece câștig din șmecheriile lui Lucan. Nu sunt fapte dovedite în Justiție. Dar nici nu e crezut că toți cei menționați închideau ochii la potlogăriile lui Lucan din prostie.
Asemănarea cu Ceaușescu constă în aceea că acum Mihai Lucan este condamnat de toată lumea. Toți se dezic de el cu mânie proletară. Doar, doar, nu va ajunge și la ei mâna Justiției. Parcă-l aud pe Ion Iliescu rostind, în seara zilei de 22 decembrie 1989, memorabila frază cu Nicolae Ceaușescu care „a întinat nobilele idealuri ale socialismului”. Adică socialismul a fost bun, dar Ceaușescu a fost prost. Drept pentru care i-au și umplut rapid gura cu pământ, nu cumva să se afle că răul ăla mare (dacă a fost rău) a fost produs de o gașcă de nomenclaturiști și securiști, transformați instantaneu în propagandiști ai democrației și economiei de p(a)iață.
În rest, LA MULȚI ANI și să ne vedem cu bine și în 2018. Și nu uitați ce a zis mortul cel mai celebru din acest an: România este o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. S-o respectăm și să nu ne batem joc de ea!

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Sarmalele sunt mai tari decât Justiția! Tudose i-a învins la scor pe protestatari

Nu țineam morțiș să avem dreptate în privința întâlnirii de ieri, de la Guvern. Doar că dialogul de la Palatul Victoria dintre o delegație a protestatarilor și prim-ministrul Mihai Tudose a fost sublim, dar nu a existat.
Fiecare parte a vorbit pe limba ei. Cei șapte reprezentanți ai străzii au avut trei revendicări: demiterea imediată a domnului Toader, ministrul Justiției, obținerea unui aviz al Comisiei de la Veneția pe legile Justiției și amânarea intrării lor în vigoare prin adoptarea unei Ordonanțe de urgență.
Guvernul, însă, nu este abilitat să emită OUG în domeniul Justiției. Comisia de la Veneția poate fi sesizată de Parlament, iar domnul Toader a fost numit politic. Așa că premierul i-a ascultat pe protestatari, după care le-a urat La mulți ani.
Dacă dorești ca protestele de stradă din Piața Victoriei să aibă un sens și o finalitate, trebuie să fii în stare, ca organizator, să mobilizezi 100.000 de oameni, să reușești să-i ții în stradă măcar câteva ore și să ai o platformă de revendicări rezonabilă, care să includă și alternative, nu numai lozinci. Asta ca să priceapă ceva și cei care nu sunt acolo.
În locul unei întâlniri inutile cu un demnitar de rang înalt, poți redacta o scrisoare deschisă în câteva puncte, care să fie citită în Piață și să fie însușită de manifestanți.
Altfel, dacă șapte inși merg la domnul Tudose și alți 10 îi așteaptă la poarta Guvernului, sigur că imaginea e mai degrabă comică și va fi difuzată la greu de televiziunile apropiate Puterii. Iar premierul poate chiar să nu aibă nicio reacție publică după marele eveniment. Ba chiar poate să-și frece palmele că a mai bifat o operațiune de imagine între sarmalele de Crăciun și friptura de Revelion.
El a avut, sărmanul, toată bunăvoința, dar dacă băieții îi cer Luna de pe cer, cu ce poate să-i ajute?

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Agenții SPP au dovedit cât sunt de isteți taman la Palatul Cotroceni

Simona Halep nu a reușit să intre la recepția de la Palatul Cotroceni de Ziua Națională. 
Domnul Klaus Iohannis a avut atunci 600 de invitați, printre care s-a aflat și numărul unu în tenisul mondial feminin.
Simona Halep a povestit ce i s-a întâmplat într-un interviu difuzat aseară de postul de televiziune Antena 3. A primit o invitație scrisă, dar la recepție a venit fără ea. O avea, însă, fotografiată pe telefon. Dar nu a fost posibil să treacă de super vigilenții agenți SPP de la intrarea în Palatul Cotroceni.
Oricât de puțin ne-am pricepe la procedurile de securitate impuse de prezența șefului statului, nu e de imaginat că la intrare nu există o listă cu invitații la eveniment. Și chiar dacă nu există fizic, e în computere. Că de-aia avem tehnică modernă, de care nu credem că tocmai SPP duce lipsă.
Presupunem că invitații nu mergeau la întâlnirea cu domnul Iohannis cu invitația în mână, ca s-o prezinte șefului statului, iar acesta să semneze de confirmare.
Așa că tembelii de la poartă, dacă nu au fost în stare să o recunoască pe Simona Halep și nu au fost capabili să înțeleagă nici ce e aia o poză din telefon, puteau, cel puțin, să vorbească, prin stație, cu șeful lor. Incidentul putea fi aplanat ușor, cu scuzele de rigoare.
Dar dacă ai șansa să fii mitocan și să-ți arăți mușchii în fața unei vedete de talie mondială, nu e păcat să o ratezi? Poate că asta e o ocazie cu care te întâlnești o dată în viață. Și, după ce treci în rezervă la 50 de ani, cu o pensie babană, vei avea ocazia să le povestești băieților, la un șpriț, cum i-ai pus tu stop Simonei Halep taman în poartă la Cotroceni. I-ai zis-o de la obraz: pe aici nu se trece dacă nu ai hârtia în mână. Păi ce, frate, ea nu vedea că acolo e un palat, nu un teren de tenis?

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ce am făcut cu rația de libertate pe care ne-am luat-o de Crăciun?

E adevărat că în urmă cu 28 de ani, la 25 decembrie 1989, cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-a găsit sfârşitul la zidul unei unități militare din Târgovişte. În urma unui simulacru de proces. Care, cu tot cu execuția, nu a durat nici două ore.
Prin comparație, procesele altor dictatori, precum Saddam Hussein şi Ion Antonescu, au durat mai multe săptămâni. Iar sentințele nu au fost puse imediat în aplicare, condamnații având dreptul de a formula apeluri.
La fel s-a întâmplat la Nurenberg, unde au fost judecați capii regimului nazist. Dar şi la Tel Aviv, unde s-a desfăşurat procesul odiosului criminal nazist Adolf Eichmann.
Să fi fost Nicolae Ceauşescu mai rău decât toți aceştia la un loc? Să fi fost el responsabil de moartea violentă a mai multor oameni decât Saddam Hussein şi Adolf Eichmann?
Întrebările sunt retorice. Evident că nu este aşa.
Cred că cu ce am scris până aici am cucerit inimile nostalgicilor. Ale celor care-l plâng pe Ceauşescu şi merg an de an la mormântul lui de la Ghencea, de Crăciun şi la 26 ianuarie, cu flori şi cu lumânări.
Doar că astfel de oameni îşi amintesc doar ce le convine din perioada ceauşistă.
De exemplu, au uitat de cozile imense făcute din timpul nopții la magazinele unde urma să se aducă nişte chestii din carne. Mai mult oase şi grăsimi, sau pui speriați, căzături de la export.
Au uitat de rațiile alimentare la ulei şi zahăr. De bătălia pentru hârtie igienică sau o sticlă de lapte.
Sau de întreruperile curentului electric, de presiunea scăzută la gaze şi de frigul din case.
Dar mai presus de toate, zic eu, ar fi cazul să nu uităm de deşănțatul cult al personalității lui Ceauşescu. Chestia asta era o mizerie absolută. Te mişcai pe stradă, la şcoală sau la serviciu într-o realitate cenuşie şi ți se livra, prin mass-media oficială, o cantitate de minciuni capabilă să exaspereze şi cel mai calm om.
Erai obligat să taci, să pleci capul, să înduri, să te ploconeşti în fața activiştilor PCR, nişte imbecili îngâmfați, să te temi şi de umbra ta. Teroarea a fost atât de mare încât nu găseai mesaje anti-ceauşiste nici măcar în creierul munților, scrijelite pe scoarța vreunui copac.
Ce s-a întâmplat cu toți aceşti activişti, scriitori, ziarişti, propagandişti, securişti după decembrie 1989? Au pățit ei ceva pentru că au mutilat chipul unei națiuni? Pentru că au instaurat o frică şi o teroare de care unii nu s-au vindecat nici acum?
Nu li s-a clintit niciun fir de păr de la locul lui. S-au dat de trei ori peste cap şi au devenit apostoli ai capitalismului şi ai democrației liberale, oameni de afaceri prosperi, politicieni de marcă sau, în cel mai rău caz, beneficiari ai unor pensii nesimțite. Totul, cu complicitatea unui popor care nu dă semne că se va trezi vreodată.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Teroriştii enumerați de Iulian Vlad nu există pentru procurori

Un document peste care nu ar trebui să trecem atât de repede a fost publicat zilele trecute în Revista 22.
Este vorba de o declarație olografă scrisă de generalul Iulian Vlad în fața unui procuror, la data de 29 ianuarie 1990.
Ultimul şef al Securității avea atunci 59 de ani şi se afla în detenție.
Până în ziua de azi părerile despre Iulian Vlad sunt cât se poate de diverse. Dar nu am auzit pe nimeni să-i conteste inteligența şi capacitatea de analiză.
Aşadar… Generalul Vlad, în declarația menționată, scrie cine ar fi putut declanşa acțiunile teroriste din Bucureşti în decembrie 1989. În viziunea sa, e vorba, neîndoielnic, de activități teroriste în slujba lui Nicolae Ceauşescu. Este o cu totul altă abordare decât aceea a unor procurori. Care, de mulți ani, tot încearcă să ne convingă că teroriştii nu au existat.
Lista presupuşilor terorişti e destul de lungă. V-o prezentăm imediat, dar vă rugăm să fiți atenți şi la cine lipseşte de pe ea. Pentru că şi acest amănunt este foarte important.
Teroriştii enumerați de generalul Iulian Vlad sunt, poate surprinzător pentru unii, cadrele Securității, aparținând Direcției V (protecția demnitarilor), Unității Speciale de Luptă Antoteroristă (USLA) şi Comandamentului Trupelor de Securitate (CTS). Urmează, pe lista generalului Vlad, gărzile patriotice, sportivii de la Dinamo, cadre în rezervă ale MI, apropiați ai lui Nicu Ceauşescu şi ai fraților lui Nicolae Ceauşescu, activişti PCR, studenți arabi în România cu instruire militară, români care reveniseră în țară, infractori care puseseră mâna pe arme.
Nu ştiu dacă am reuşit să reproduc întreaga listă. Dar, în tot cazul, de pe ea lipsesc ruşii şi ungurii. Teoria cu zecile de mii de agenți KGB trimişi în România avea să apară mai târziu.
În declarația generalului Vlad, nu e vorba numai de o listă seacă, ci şi de explicații pentru fiecare categorie în parte.
Legenda spune că această declarație a stat pierdută cu deceniile în fişetul unui procuror şi a fost găsită de curând.
Dar, oricum, a fost găsită. Poate că procurorii care le ştiu pe toate ar putea să pună sub lupă şi această mărturie. Deşi e greu de crezut că se mai poate reconstitui ceva. Mulți martori au murit, iar dovezile materiale s-au volatilizat.
Răspunsul pentru cârtitorii de serviciu, care susțin că declarația a fost dată sub presiune, e următorul: ea nu a fost contestată niciodată (e drept că nici pomenită nu a fost) de generalul Vlad, deşi acesta devenise destul de vocal în ultimii ani de viață.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Nicolae Ceaușescu a fost intoxicat intenționat, în decembrie 1989, cu știri false

Vă prezentăm două documente referitoare la evenimentele din decembrie 1989, de la Timișoara, care lasă loc unor mari semne de întrebare cu privire la rolul Securității în acele zile de cumpănă pentru istoria României.
Întors din ultima sa vizită externă, în Iran, Nicolae Ceaușescu s-a adresat poporului, prin intermediul televiziunii, în seara zilei de 20 decembrie 1989. La Timișoara, Piața Operei fusese ocupată de o mulțime uriașă. Militarii se retrăseseră în cazărmi și orașul era, practic, în mâinile poporului revoltat, care avea și o listă de revendicări. Printre acestea se aflau: destituirea lui Ceauşescu, dizolvarea guvernului, eliberarea arestaţilor, redarea către familii a trupurilor celor ucişi în zilele anterioare, informarea corectă asupra evenimentelor de la Timişoara, alegeri libere.
De la București, Nicolae Ceaușescu vede lucrurile cu totul altfel. Șeful statului român din acea perioadă vorbește despre „acţiuni cu caracter terorist” la Timișoara, declanșate „în strânsă legătură cu cercuri reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine”.
Nicolae Ceaușescu: „Se poate declara cu deplină certitudine că aceste acţiuni cu caracter terorist au fost organizate şi declanşate în strânsă legătură cu cercuri reacţionare, imperialiste, iredentiste, şoviniste şi cu serviciile de spionaj din diferite ţări străine.
Scopul acestor acţiuni antinaţionale provocatoare a fost acela de a provoca dezordine în vederea destabilizării situaţiei politice, economice, de a crea condiţiile dezmembrării teritoriale a României, distrugerii independenţei şi suveranităţii patriei noastre socialiste.
Nu întâmplător, posturile de radio de la Budapesta şi din alte ţări au declanşat, încă în cursul acestor acţiuni antinaţionale, teroriste, o campanie deşănţată, de ponegrire, de minciuni împotriva ţării noastre.
Scopul – repet, după datele pe care le avem până acum şi din poziţia luată de cercurile revizioniste, revanşarde, de cercuri imperialiste din diferite ţări — este acela de a distruge independenţa, integritatea, de a opri cursul dezvoltării socialiste a României, de a întoarce România înapoi sub dominaţie străină, de a lichida dezvoltarea socialistă a patriei noastre.”
La 11 iulie 1991, fostul şef al Securităţii, Iulian Vlad, a fost chemat ca martor în procesul revoluţiei din Timişoara. Vlad a spus răspicat că evenimentele de la Timișoara s-au produs ca urmare a nemulțumirii justificate a oamenilor și că șefii Securității trimiși acolo au raportat că „nu au elemente din care să rezulte vreun amestec al străinătăţii în producerea” respectivelor evenimente (sursa: http://bit.ly/2Bo5z6Y)
Problema la care merită să medităm e următoarea: din moment ce Securitatea știa că evenimentele de la Timișoara au fost provocate de nemulțumirea populară, fără vreun amestec al străinătății, cum de Nicolae Ceaușescu vorbea de teroriști aflați în legătură cu servicii de spionaj străine? Sau una a susținut Iulian Vlad la 11 iulie 1991 și cu totul altceva i-a raportat lui Ceaușescu la 20 decembrie 1989? Poate că decizia de a organiza un miting de susținere la București, pe 21 decembrie 1989, a fost luată de Ceaușescu pe baza informațiilor furnizate de Securitate, din care rezulta, pe de o parte, loialitatea muncitorilor, și pe de altă parte, amestecul străin care urmărea, în ultimă instanță, dezmembrarea teritorială a României? Cu alte cuvinte, lovitura de stat nu s-a declanșat pe 22 decembrie 1989, ci cu câteva zile mai înainte.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Procurorii ne spun o dată pe an că Revoluția a fost minunată, dar nu a existat!

De câțiva ani încoace, atunci când se apropie ziua de 21 decembrie, procurorii care se ocupă de DOSARUL REVOLUȚIEI țin să ne spună că au descoperit America.
Ne oferă un comunicat sau chiar o apariție publică şi ne îndeamnă să stăm liniştiți. Totul merge conform planului.
Elementele mai pitoreşti din comunicatul de ieri sunt trei.
A fost identificată sursa zgomotului din Piața Palatului, care a stricat frumusețea de miting convocat de Ceauşescu. Nu ni se spune care e. Dar generalul Voinea afirmă că e vorba de o cauză tehnică. Unele difuzoare, care se săturaseră de dictatură, au căzut din senin de pe stâlpi. A fost un fel de început al sfârşitului lui Ceauşescu din greşeală.
Nu a existat niciun vid de putere, spun procurorii. Domnul Iliescu susține contrariul. Că tocmai din cauza asta au existat victime. Ca să nu mai aşteptăm până la terminarea procesului care nici nu a început, pentru morții şi răniții de după răsturnarea lui Ceauşescu există o explicație foarte simplă. În seara zilei de 22 decembrie 1989, când Iliescu era la balconul CC al PCR, mulțimea a scandat: FĂRĂ COMUNIŞTI! În scurt timp a început să se tragă. Complotiştii au ordonat distribuirea de arme civililor, pentru apărarea Revoluției. Şi din acest moment, orice combinație a fost posibilă.
Şi ne mai spun procurorii şi că a existat o diversiune bine pusă la punct, în materie de difuzare de ştiri false, care a alimentat haosul şi a provocat numeroase victime. Păi dacă băieții care au preluat conducerea țării erau bine organizați, neexistând un vid de putere, cine să fie oare cei care au băgat la greu ştiri false la Radio şi la TVR, cu scopul de a provoca un război civil? Dar şi cu scopul mai subtil de a înspăimânta oamenii şi a-i băga în case.
Şi acum, dacă am aflat toate chestiile astea, să ne bucurăm în linişte de Sărbători. Peste un an, dacă suntem cuminți, procurorii ne vor mai dărui un comunicat.