De câți ani o avea nevoie Dragnea ca să înțeleagă ce s-a întâmplat la Colectiv?


Deși au trecut trei ani de la tragedia din clubul Colectiv (36 de luni!), timpul scurs nu pare să fi fost suficient pentru ca domnul Liviu Dragnea să înțeleagă pe deplin ce s-a întâmplat. Nu e chiar de mirare! Liderul PSD nu a înțeles nici de ce a fost condamnat definitiv în dosarul Referendumul și nici cum de au îndrăznit judecătorii să-l condamne și a doua oară, într-un dosăraș cu niște bani transferați de la copiii din Teleorman la două doamne care au lucrat, de fapt, pentru PSD.

Și nu pricepe nici cum de e el atât de puțin popular și cum de s-au prins românii atât de repede că i-a păcălit la alegerile din decembrie 2016 cu o grămadă de promisiuni populiste, doar-doar poporul anesteziat nu va băga de seamă la manevrele din zona Justiției.
Întorcându-ne la Colectiv, domnul Dragnea susține că tinerii care au murit în acel teribil incendiu au fost uciși, dar nu știe cum și de cine.
Preşedintele PSD a spus că cei care au murit în urma încendiului din Colectiv ar fi fost „ucişi”. „Ceva i-a ucis. N-am de unde să ştiu”, a adăugat el.
„Pentru mine nu este clar ce s-a întâmplat acolo. Poate lucruri pe care le-am citit sunt prostii sau invenţii. Dar poate nu e clar pentru mine”, a mai spus Liviu Dragnea.
Dar ce să fi citit domnul Dragnea ca să i se fi tulburat într-un asemenea hal capacitatea de judecată? Ar putea fi vorba de o declarație a artistului Florin Chilian, care a afirmat că incendiul de la Colectiv a fost ordonat de însuşi Preşedintele României, şi că acesta trebuie anchetat pentru crimă. El a făcut referire şi la declaraţia lui Klaus Iohannis din 1 noiembrie 2015, „A trebuit să moară oameni ca să schimbăm Guvernul ăsta”, susţinând că incendiul era planificat de mai mult timp pentru a provoca demisia rapidă a lui Victor Ponta şi a cabinetului său.
Sau poate a citit ce a spus colonelul STS Ștefan Enache, arestat pentru că luat şpagă, care susţine că incendiul a fost provocat şi că cei de la Ministerul de Interne ştiau ce se va întâmpla.
Ceva i-a ucis, într-adevăr, pe cei care au fost, în acea seară, la clubul Colectiv. Dar nu vreo minunăție conspiraționistă, ci un incendiu devastator, pornit de la niște articii. Nu există încă nicio persoană condamnată, pentru că Justiția românească mai mult stă pe loc decât se mișcă, dar există un film credibil al evenimentelor, reconstituite cu ajutorul experților și procurorilor.
Un număr de 26 de persoane au murit chiar în incinta clubului. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane. Alte cinci au murit într-un interval de timp mai îndelungat, iar o alta s-a sinucis, ca urmare a unei depresii severe. În total, 65 de vieți. Unii ar fi putut trăi. Pentru că au supraviețuit incendiului, dar nu și ororilor din spitalele românești, pline de microbi, dotate necorespunzător și complet nepregătite pentru un astfel de eveniment. Iar politicienii aflați la guvernare s-au dovedit plini de aroganță, refuzând inițial să apeleze la ajutor extern și să transfere cât mai repede în străinătate pacienții cu arsuri grave.
Am putea să spunem că a existat, totuși, o conspirație. A unor șefi de spitale cu politicieni la vârf. Cu scopul de a ascunde adevărul și de a băga mizeria sub preș. Dar înclin să cred că domnul Liviu Dragnea nu s-a gândit la o astfel de conspirație.

Lasă un comentariu