Mizeria și șpaga se țin de mână în spitalele românești


Mizeria din spitalele românești e de neclintit. E la fel de rezistentă ca șpaga. Ieri a fost declarată, oficial, epidemie de gripă. Sunt 63 de morți.
Prezent la conferința de presă unde s-a comunicat ceea ce știam cu toții, și anume că situația e gravă, doctorul Adrian Streinu Cercel, managerul Spitalului Matei Balș, a spus la un moment dat, cu suficiența-i binecunoscută, că nu în spitale e problema, pentru că medicii știu ce au de făcut. La urma urmei, preciza domnul Streinu Cercel, în spitale ajung bolnavii. Așa că să facem bine să ne protejăm și să nu ajungem la spital. Frumos!
Eu sunt convins că medicii știu ce au de făcut. Numai că în multe cazuri nu fac. Informațiile furnizate de un reportaj difuzat de Pro TV sunt cutremurătoare. Spitale importante nu respectă standarde minime de igienă.
Toaletele nu au hârtie igienică și săpun, iar purtarea măștilor de protecție este facultativă. Asistente medicale au fost surprinse mergând prin curte cu papuci de spital.
Iar la cel mai mare spital de urgență din Craiova, medicii sunt uimiți că-i poate întreba cineva de soluții dezinfectante.
Pentru mai multe amănunte, urmăriți reportajul Pro TV la linkul https://bit.ly/2SjTBmv. Acolo găsiți și nume de spitale, dar eu prefer să nu le dau aici. Sunt convins că dacă la spitale de elită situația e atât de cumplită, la celelalte e și mai și.
Recunosc că chestia asta cu mizeria nu o pot înțelege deloc. S-au găsit bani pentru creșteri substanțiale de salarii, dar nu sunt fonduri pentru hârtie igienică și săpun. Și nici pentru personal care să întrețină curățenia. Dacă e adevărat, atunci la ce mai plătim medicii și asistentele cu lefuri grase, dacă bolnavii mor din cauza infecțiilor căpătate în spitale?
Dar tare mi-e teamă că nu de lipsa banilor e vorba. Ci de indolență în ultimul hal. Oricine merge într-un mall vede cum o singură persoană poate face ca o toaletă să strălucească de curățenie. De ce nu se poate întâmpla minunea asta și într-un spital? Dintr-un singur motiv: pentru că în mall nu se poate oricum, iar în spital se poate.

Lasă un comentariu