PICĂTURA DE OTRAVĂ: Liviu Dragnea primește nominalizările de premier în plic?

Doamna Gabriela Firea, primarul general al Capitalei și unul dintre liderii vocali ai social-democraților, s-a săturat de disputele interne din PSD, care erodează guvernarea.
Ultimul ei mesaj, transmis pe Facebook, e limpede. Mâine, în ședința Comitetului Executiv Național al PSD, liderii partidului de guvernământ vor fi obligați să ia notă de existența a două mari adevăruri în politica românească. Primul este că, în orice împrejurare, interesul poartă fesul. Și al doilea este acesta: câinii nu se lasă duși de la măcelărie cît timp mai sunt bunătățuri pe acolo. Și, slavă Domnului, nu s-au terminat banii publici.
Restul e un spectacol deștept, menit să acapareze întreaga agendă publică. Nu spun că e vorba de un plan, dar jocurile au ieșit cum a vrut PSD. Jurnaliștii nu mai știu cum să se împartă ca nu care cumva să piardă vreo reacție a unui lider PSD. Oriunde apar, social-democrații sunt asediați de o armată de jurnaliști. Alt subiect în afară de cine e cel mai tare din parcare, Dragnea sau Tudose, nu există. Esențial este, însă, ca parcarea să fie goală, cu excepția celor doi. Teme precum trecerea contribuțiilor sociale la salariat, creșterile de lefuri pe hârtie, amânarea până la vară a creșterii pensiilor, inflația care a luat-o razna și atacurile la o justiție independentă au dispărut din spațiul public ca prin magie.
Ciondăneala dintre domnii Tudose și Dragnea e mult mai palpitantă. Mai ales atunci când e condimentată de ieșiri spectaculoase ale președintelui PSD sau ale premierului.
Luați de val, mulți români nu observă că între cei doi nu există nicio diferență de substanță. Ce mi-e un PSD condus de Dragnea, ce mi-e unul condus de Tudose? Aceeași Mărie, cu altă pălărie!
Revenind la postarea de pe Facebook a doamnei Firea, citim acolo că nominalizările premierilor Grindeanu și Tudose s-au făcut fără consultarea conducerii PSD: „Cei doi lideri, preşedintele şi premierul, au obligaţia de a înceta imediat disputele politice! Au greşit amândoi. Acum trebuie să îndrepte lucrurile. Amândoi! A fost o greşeală lipsa consultării cu noi la nominalizarea premierilor Grindeanu şi Tudose. O analiză democratică reală, în forurile de conducere ale partidului, ne-ar fi ferit de cele două crize politice”.
Păi dacă e adevărat ce scrie doamna Gabriela Firea, de ce a ținut domnul Liviu Dragnea să nu se consulte cu colegii săi atunci când a nominalizat premierii? Poate pentru că nominalizările au venit într-un plic. Unde, la expeditor, scria SRI. Sau chiar Palatul Cotroceni!
Anunțuri

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Încă puțin și premierul Tudose va putea raporta că și-a îndeplinit misiunea!

Suntem în tranșee. Asta e poziția în care ne place nouă, românilor, să ne aflăm. De această dată, suntem pro Carmen Dan sau pro Mihai Tudose. În acest conflict care s-a născut din descoperirea unui pedofil chiar în rândurile Poliției.
Astăzi am aflat că Eugen Stan, arestat preventiv pentru 30 de zile, a fost decorat de domnul Traian Băsescu, pe atunci președintele României, în anul 2012. Pentru merite deosebite în campania de deszăpezire, Stan a fost propus de ministrul de Interne pentru o decorație care are în numele ei și cuvântul BÂRBĂȚIE. Un bărbat adevărat, un model pentru colegii săi!
Aseară, doamna Dan și-a compus un chip grav și ne-a anunțat că nu-și dă demisia. Că ea a fost pusă politic la Interne, adică de domnul Dragnea, și nu se dă dusă de acolo decât tot așa.
La celălalt capăt al firului se află premierul Tudose. Care deține pârghiile legale pentru a o demite pe doamna Dan. Dar nu face asta. Preferă circul.
În afară de declarațiile tot mai ciudate de la televizor și de pe Facebook, din care rezultă că domnul Tudose, prim-ministrul unei țări din Uniunea Europeană, este un adept al pedepsei cu moartea, prin injecție letală la pedofili și criminali recidiviști și prin spânzurare la secuiii autonomiști, ar mai fi nevoie și de puțină logică în comportamentul domniei-sale.
Chestie care, deocamdată, lipsește cu desăvârșire. Păi dacă tu ieși pe sticlă și spui cu subiect și predicat că nu mai poți lucra cu doamna Dan, care te-a mințit în ultimul hal, ce-ți rămâne de făcut după ce ministrul de Interne te sfidează și nu demisionează?
Eu mai mult de două variante nu văd. Fie înaintezi către instituția prezidențială cererea de revocare din funcție a doamnei Dan, fie îți depui chiar tu demisia.
Dar dacă nu faci nimic, înseamnă că ai venit cu o misiune la Palatul Victoria și e musai să execuți ordinele celor care te-au împins acolo. De exemplu, să faci tot posibilul pentru a compromite PSD și a-l înlătura pe domnul Liviu Dragnea de la conducerea partidului. Nu că nu s-ar merita! Dar ce mi-e Dragnea, ce mi-e Tudose! Unul dintre ei e condamnat definitiv, iar celălalt e la fel de plagiator ca domnul Ponta. Greu de ales!

PICĂTURA DE OTRAVĂ – Polițiștii români au stabilit un record: au prins în trei zile un pedofil care era colegul lor!

Pedofilul din București a fost prins. După trei zile de căutări asidue. E vorba de individul care a agresat sexual doi copii într-un bloc din cartierul Drumul Taberei.
Sute de polițiști l-au căutat. Zeci de poze au fost publicate. Aceste imagini au fost difuzate de toate televiziunile de știri.
Ei bine, pedofilul este polițist la Brigada Rutieră. S-au găsit repede unii să laude reușita polițiștilor. Uite că până la urmă s-a rezolvat. Infractorul a fost capturat.
Eu, însă, văd lucrurile invers. Cum a fost posibil ca polițiștii să aibă nevoie de trei zile pentru a prinde un suspect care era colegul lor? Cum de nimeni din cei cu care lucra nu l-a recunoscut? Cum de niciunul din șefii lui, din psihologii care l-au examinat și din cei de la Personal n-au avut nicio tresărire la vederea pozelor?
Nu e prea multă complicitate prin tăcere aici? Nu e prea multă mizerie umană?
Într-un caz ca acesta, concluzia nu poate arăta decât așa: polițiștii români ori sunt proști, ori se prefac că sunt proști. Nu toți, dar cam prea mulți.
Cum e greu de crezut că șeful Poliției Rutiere din București își va asuma răspunderea pentru acest caz, rămâne cealaltă variantă. Carmen Dan, ministrul de Interne, ar putea anunța înlocuirea sa din funcție. Și tot doamna Dan ar trebui să dispună o anchetă pentru ca opinia publică să afle cum au devenit muți și orbi vreme de trei zile colegii de muncă ai pedofilului.

Iubesc România

Preot Mihai-Andrei Aldea
 
Iubesc România.
O iubesc atât de mult şi atât de bogat, încât nu am cuvintele care pot da chip acestei iubiri.
Şi, înainte de toate, voi spune un adevăr simplu, dar atât de uitat: Ţara e altceva decât Statul.
Statul este un sistem trecător, de conducere, administrare şi, adesea, exploatare şi distrugere al unui teritoriu.

Ţara este sufletul celor care îşi iubesc neamul.
Ţara este veşnică, trecând peste hotarele materiei şi energiilor din care îşi trage totuşi existenţa; ca o floare ce îşi ridică frumuseţea către Cer, tot mai departe de pământul – şi, adesea, gunoiul – din care şi-a început creşterea.
Un neam, o ţară, se ridică sau se nimicesc.
De aceea, atâta vreme cât există oameni care îşi înalţă fruntea şi au demnitatea şi curajul de a-şi duce mai departe moştenirea, naţiunea şi ţara nu pot fi biruite cu adevărat.
Pot fi cucerite, ocupate, exploatate, prigonite; dar vor trăi, neînvinse, până la ultimul om care ştie să îşi ţină fruntea sus, ba chiar şi dincolo de el. Căci lumina eroismului şi sfinţeniei este mai vie şi mai reală decât materia simplă.
Iubesc România.
Este Ţara zidită din suflete de Romani şi Daci, de Traci şi Iliri, de Celţi, Sciţi şi Sarmaţi, unite între ele prin Lumina lui Christos.
Este Ţara unor oameni puternici, ziditori, luptători, iubitori ai cunoaşterii, iubitori ai întrebărilor şi răspunsurilor, ai iscodirii şi căutării, ai mersului înainte; oameni iubitori de înălţimi ameţitoare, uneori, sau chiar adesea, nebuni, oameni care s-au bătut între ei şi cu cei din afară, chiar împotriva oricăror socoteli raţionale. Şi care au lăsat ceea ce îi despărţea pentru setea de desăvârşire care îi unea, şi pe care şi-au putut-o sătura, împlini, îndeplini doar prin Evanghelie.
Este Ţara născută din mii de obşti creştine, crescând în vreme de pace uneori, dar cel mai adesea în bătaia vânturilor, furtunilor, vijeliilor. Şi cu atât mai puternice.
Este o dantelărie în care nesfârşite rugăciuni au prins nesfârşite ore de muncă, de luptă, de bucurie şi durere, de cântece de slavă şi de cântece de jale, de cântece de vitejie şi de cântece de dor.
Este o Ţară în care basmele sunt mult mai aproape de adevăr decât s-ar crede, în care Eroii şi Eroinele se întrupează prin basm şi legendă în copii, în care Sfinţii se nasc din cei mai obişnuiţi oameni.
Iubesc România.
E o Împărăţie cerească, parte a Împărăţiei Cerurilor, o parte frumoasă, bogată, minunată, născută prin jertfa a milioane şi milioane de Românce, prin jertfa a milioane şi milioane de Români.
Ştiu că dacă voi birui, cucerind Cerurile, voi găsi acolo, aşteptându-mă, Străbunii. Cu hainele lor naţionale, cu mâinile lor muncite, cu chipurile în care străluceşte, precum în rănile lui Hristos, frumuseţea durerii vindecătoare, izgonitoare a răului, aducătoare a binelui.
Voi vedea acolo atâtea mame ce au dat Viaţă unui neam întreg, iubindu-l în fiecare copil şi în fiecare copilă, hrănindu-l cu mâncare, cu bunătate, cu înţelepciune, cu tărie, cu răbdare, cu dragoste de muncă şi de natură, cu toate darurile unui om deplin.
Voi vedea acolo atâţia taţi ce au ştiut să se încrunte şi să glumească, ce au fost gata să-şi dea viaţa şi mai mult decât viaţa pentru demnitate şi libertate, pentru Credinţă, Adevăr, Nădejde, Dragoste… Bărbaţi ce au ştiut care este vremea muncii, vremea luptei, vremea iubirii, vremea lacrimii, vremea râsului… căci este o vreme pentru toate câte sunt.
Iubesc România.
În mijlocul vâltorilor, în mijlocul nebuniei lumii, România.
Atât de lovită şi sfâşiată, atât de pierită, de nimicită, dar atât de neclintită, atât de aceeaşi, atât de nemuritoare!
Am văzut România în Sfinţii Închisorilor.
În cei care au ţinut vie Ţara în vreme ce Statul era satanic. În cei care au păstrat şi Cultură, şi Credinţă Românească, atunci când neamul şi iubirea de neam – naţionalismul – erau interzise prin lege. În cei care în adâncul mormintelor şi al iadurilor puşcăriilor şi lagărelor comuniste ştiau să fie demni, să fie puternici, să fie smeriţi, să fie răbdători, să fie gata să înveţe, ştiau să creeze, să zâmbească, să plângă, să se bucure, să mângâie durerea altuia şi să sufere împreună cu el, să fie Români.
Am văzut România în bunătatea Străbunilor, care au fost sanctuar pentru toţi oropsiţii unei lumi medievale, răvăşită de ură şi răutate, de lupte şi măceluri.
Acolo unde alţii loveau, Românii au avut puterea de a ocroti. Şi România cerească a crescut mai luminoasă, mai mare, mai deplină.
Iubesc România.
Iubesc mersul turmelor de oi şi isteţimea uneori răutăcioasă a caprelor, blândeţea cu neaşteptate izbucniri a oilor, smerenia încăpăţânată a măgarului, şiretenia catârului, nobleţea uneori trufaşă a calului, dăruirea câinelui.
În fiecare munte şi în fiecare vale, în fiecare deal şi în fiecare câmplung, în fiecare câmpie şi în fiecare luncă, în fiecare baltă şi în fiecare ţărm văd luminoasele umbre ale Străbunilor. Oieri, văcari şi crescători de cai, lucrători de grădini, semănători şi secerători de grâu mărunt şi grâu mare, de grâu de munte şi grău tare, de secară, ovăz şi orz. Stupari, tămăduitori, pescari, mineri, făurari, ţapinari, tâmplari, dulgheri, olari, aurari…Oameni care, în nenumărate îndeletniciri, au căutat nu să-şi ţină viaţa de pe o zi pe alta, că să urce trepte în cunoaştere, înţelegere, măiestrie, duh.
Iubesc România.
Iubesc Ţara alcătuită din multe ţări, în care s-a unit dragostea Apostolilor pentru Dumnezeu şi oameni, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni, dragostea oamenilor pentru Creaţia lui Dumnezeu şi pentru Creatorul tuturor.
În văzduhul României fâlfâie nevăzut aripi de îngeri, miliarde şi miliarde.
Câmpiile Cereşti s-au umplut de mucenicii pe care câmpurile şi turmele româneşti, pe care luptele şi ostenelile româneşti, pe care durerile şi jertfele de veacuri i-au născut dincolo de hotarele lumii.
Ţara de dincolo de neguri, înălţată deasupra cerurilor acestei lumi, cu rădăcini în ţărâna Ţăranilor Români, zidită cu sudoare, sânge, lacrimi, dar mai ales dragoste, adevăr şi curaj.
Iubesc România.
Este o Românie oriunde este un Român, şi oriunde este un Român este România.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Slavă lui Dumnezeu pentru România!
Slavă României întru Dumnezeu!
Binecuvântarea Domnului peste noi toţi!
Bucurie sfântă!

PICĂTURA DE OTRAVĂ – Cum procedăm: revizuim Constituția sau devenim mai intransigenți cu șmecherii care ne conduc?

Președintele Klaus Iohannis a spus, vineri, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii, că, în cazul în se va pune problema revizuirii Constituției, ar trebui ca, în noul text, să fie inclus și criteriul integrității.

Adică, a explicat domnul Iohannis, persoanele condamnate penal sau care sunt subiectul unei anchete penale să nu poată deține funcții de conducere în stat.
Declarația șefului statului este pur decorativă și fără niciun fel de consecințe practice. Dar marchează începutul campaniei sale electorale pentru obținerea unui nou mandat la Cotroceni în 2019.
Legea fundamentală stabilește clar modalitățile de revizuire a Constituției, la articolele 150 și 151. Problema e că se poate iniția revizuirea Constituției, dar un eventual proiect de lege în acest sens nu poate trece de Parlament. Pentru că acolo e nevoie de o majoritate de două treimi în fiecare Cameră sau chiar de trei pătrimi dacă variantele adoptate diferă. Nu există o astfel de majoritate și e clar că PSD s-ar opune introducerii criteriului integrității.
Pe lângă această realitate, însă, domnul Iohannis, sau consilierii săi, ar trebui să ofere opiniei publice mai multe lămuriri în legătură cu această nevoie de integritate la nivel înalt.
Care sunt funcțiile de conducere în stat? În afară de cele evidente (președintele României și șefii celor două Camere), mai sunt și altele? Premierul și membrii Cabinetului dețin funcții de conducere? Dar politicienii care fac parte din birourile permanente ale forului legislativ?
Cu integritatea asta, parcă repetăm discuția despre punctul 8 de la Timișoara. Punctul 8 al Declarației de la Timișoara introducea interdicția pentru foștii nomenclaturiști PCR și pentru cadrele Securității de a candida în alegeri timp de două mandate.
Până la urmă, nu s-a întâmplat nimic. Securiștii și activiștii comuniști au candidat, cu biografiile la vedere, și românii i-au ales.
La fel stau lucrurile și cu integritatea. Dacă românii știu că mulți lideri PSD (în frunte cu domnul Dragnea) au probleme cu legea și oferă, totuși, acestui partid, posibilitatea de a conduce România, mi-e teamă că nu de revizuirea Constituției e nevoie, ci de o schimbare care trebuie să se petreacă cu fiecare dintre noi.
Poate că, într-o bună zi, vom deveni ceva mai intransigenți cu șmecherii și învârtiții din politică. Nu are rost să sperăm de la Constituție ceea ce nu putem face noi: să-i trimitem definitiv acasă pe cei care și-au bătut joc de români.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Vom lua vreodată în serios posibilitatea producerii unui atac aerian?

Chiar în aceste momente sună sirenele de alarmă în București. Este doar un exercițiu dintr-o serie mai lungă, menit să verifice funcționalitatea sistemului.
Problema este că nimeni nu ia în serios aceste exerciții. Nici măcar autoritățile. Nu toate sirenele funcționează. Nu se aud în tot orașul. Iar avertismentul sonor nu este urmat de nimic.
Întrebarea cea mai importantă, pe care am mai pus-o aici este următoarea: ce capacitate au adăposturile antiaeriene și care este starea lor? Câți bucureșteni s-ar putea adăposti acolo în cazul unui atac aerian? Cu câte minute înainte de sosirea unei rachete pot fi avertizați locuitorii? Câte minute le rămâne pentru a se adăposti?
Anul trecut a avut loc un astfel de exercițiu la Moscova. Iar concluzia la care s-a ajuns a fost aceea că toată populația acestei metropole are unde să se refugieze. Adăposturile sunt încăpătoare și pot funcționa autonom mai multe zile, fiind dotate cu filtre de aer, rezerve de hrană și apă. Poate că rușii s-au lăudat atunci, dar cel puțin au oferit niște date.
La noi, nu am auzit să existe informații oficiale cu privire la capacitatea și starea adăposturilor. Dar nici despre capacitatea spitalelor de a reacționa eficient în cazul unui atac aerian.
Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, nu cred că autoritățile române ascund deliberat astfel de informații. Ci, că, pur și simplu, nu s-a ocupat nimeni de așa ceva. Iar atunci când se va ocupa, dacă va sosi vreodată și un astfel de moment, ne vom lua cu toții cu mâinile de cap.
Altfel, sirenele pot să sune în fiecare zi. Ce urmează după această avertizare sonoră contează cu adevărat. Dar urmează ceva?
Foto: Adăpost antiaerian la Craiova

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Firea nu s-a lăsat până ce nu a trântit un mega-spectacol în cel mai nepotrivit loc cu putință!

V-am întrebat, mai devreme, dacă știți de ce doamna Gabriela Firea, primarul general al Bucureștiului, a ales Piața George Enescu ca locație pentru spectacolul de Revelion.
Câteva cuvinte, mai întâi, despre show. Ca să nu cumva să auzim că vedem totul în negru. Am fost acolo mai multe ore. Tot ceea ce vă spunem este de la fața locului.
Show-ul propriu-zis a fost, în primul rând, o desfășurare impresionantă de forțe tehnice. O sonorizare impecabilă, imagini video difuzate pe ecrane uriașe, o scenă mobilă care a permis o trecere foarte rapidă de la un artist la altul și, implicit, menținerea unui ritm foarte alert.
Prestațiile propriu-zise ale interpreților nu le judecăm. Aici e o chestie de gust. Fiecare vedetă are fanii ei. Facem o singură excepție. Trupa care a închis spectacolul, Carla’s Dreams, a avut o evoluție penibilă. Necoordonați, cu un interpret mormăit, artiștii de la Chișinău au dovedit că nu pot face față unui spectacol de o asemenea amploare.
Lumea s-a tot adunat spre locul evenimentului până la miezul nopții, când organizatorii estimează că erau acolo 50.000 de oameni.
Câte ceva, acum, despre măsurile de securitate. Toate străzile care dădeau spre Piața Enescu au fost blocate cu dale mari din beton și mașini de poliție. Niciun autovehicul nu putea trece de aceste baraje. În schimb, nu a existat niciun fel de control corporal. Fiecare a putut veni în Piață cu orice i-a trecut prin cap. Inclusiv petarde și sticle de șampanie.
Adică a fost o securitate asigurată evenimentului în stil românesc. Un dement s-ar fi putut detona în mulțime fără nicio problemă. În altele metropole, accesul la asemenea evenimente se face după trecerea prin detectoare de metale și după un control corporal strict.
Locul ales pentru spectacol s-a dovedit neîncăpător, mulți dintre cei veniți nereușind să se apropie cu niciun chip de scenă.
De ce, atunci, Piața Enescu și nu Piața Constituției? În Piața Constituției, cu o suprafață mult mai mare, avuseseră loc zeci de concerte în luna decembrie (până în a treia zi de Crăciun). Scena și dotările tehnice, deja verificate, puteau fi foarte bine folosite și pe 31 decembrie.
Numai că doamna Gabriela Firea a avut alte planuri. A încercat să organizeze un târg de Crăciun în Piața Victoriei. Nu i-a ieșit. L-a mutat în Piața Enescu. N-a fost să fie pentru că a murit Regele. Doamna Firea nu putea să accepte să piardă pe toate planurile. Măcar din ambiție!
Dar poate că și de altceva. Potrivit estimărilor, spectacolul din Piața Enescu a scos din buzunarele contribuabililor frumușica sumă de 500.000 de euro. Cele 10 minute de focuri de artificii de la miezul nopții ar fi costat numai ele 50.000 de euro. Factura ar fi fost sensibil mai mică dacă show-ul ar fi avut loc în Piața Constituției. Pe scena existentă și cu mijloacele de la fața locului. De ce s-a ales varianta mai costisitoare e o întrebare la care merită să vă gândiți. Dacă doriți.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Stimați cetățeni, să fim uniți! E ordin de la partid

În mesajul său de Anul Nou, postat aseară, pe Facebook, prim-ministrul Mihai Tudose ne îndeamnă la unitate și solidaritate.

Vă prezentăm în întregime mesajul domnului Tudose, încercând, apoi, să-l comentăm împreună cu dumneavoastră: „Atunci când ne gândim la ţara noastră, fiecare dintre noi are reprezentări diferite. Dar, indiferent de raportările personale, cred că România trebuie să însemne mai mult decât „tu” sau „eu”, decât „ei” sau „voi”. Mai presus de orice, România este despre „noi” şi despre românii care nu încetează nicio clipă să creadă în această ţară. Mi-aş dori ca în anul 2018, anul Centenarului Marii Uniri, să avem puterea de a transforma fiecare reuşită individuală într-una de grup, aşa cum au fãcut înaintaşii noştri. Numai împreună, uniţi şi solidari, putem ţine vie conştiinţa româneascã şi putem duce România 100 de ani mai departe. La mulţi ani, români! La mulţi ani, România ! La mulţi ani, Generaţie Centenar!”.

O observație pe care țin să o fac, și e valabilă pentru toate mesajele de Anul Nou transmise de politicieni, e că ele abundă în demagogie, adevăruri universal valabile și vorbe fără acoperire.
În cazul domnului Mihai Tudose, sigur că e mai bine ca românii să dea dovadă de unitate și solidaritate. Să împingă împreună țara către un viitor mai bun. Dar treaba politicienilor, în general, și a celor care guvernează, în special, e să ne spună cum să ajungem la o astfel de stare de grație. Să ne arate drumul. Să ne convingă să mergem pe el.
Deocamdată, realitatea e cruntă. Majoritatea românilor cred că țara merge într-o direcție greșită și nu se așteaptă la nimic bun de la 2018. Sigur că pesediștii au planuri mărețe, dar ele nu pot fi puse în aplicare până nu se rezolvă problema STATULUI PARALEL, a asociațiilor sorosiste și a intervențiilor obraznice ale ambasadorilor occidentali.
Și atunci, ca să traducem într-un limbaj mai concret ce spune premierul Tudose, unitate și solidaritate înseamnă să nu ne mirăm deloc de basmul cu creșterea salariilor și nici de neindexarea pensiilor la 1 ianuarie, așa cum prevede legea. Să stăm cuminți și să așteptăm cu răbdare sfârșitul luptei cu oengiștii și cu tefeliștii vânduți străinătății.
Nu știu alții ce cred, dar eu nu văd un proiect de țară în jurul căruia românii să fie uniți. Și principala responsabilă pentru această situație, tristă, de altfel, este clasa politică autohtonă, în ansamblul ei. Interesată doar de propriile privilegii, incapabilă de un dialog decent cu protestarii, surdă la revendicările străzii, ea aduce la vot, din patru în patru ani, tot mai puțini oameni. Așa se face că astăzi cei mai mulți români sunt aceia care nu așteaptă nimic bun de la politicieni. Sentimentul general e acela că vocea omului de rând nu contează.

Picătura de otravă: Răducu ne trimite bezele din Madagascar. Chiar că le merităm!

Recunosc că urările, momentele festive și efuziunile lirice care le însoțesc nu sunt specialitatea mea. Ne grăbim. Tot timpul ne grăbim. Nu care cumva să ne prindă Anul Nou fără frigidere burdușite cu mâncare și băutură. Sau nu cumva să întârziem la vreo petrecere. Ca principiu, e rău de tot să ratezi Revelionul, nu?

Ca fapt divers, că de mirat nu se mai miră nimeni, Radu Mazăre, primarul ăla care defila pe care alegorice prin Mamaia și care mergea la vot însoțit de un pluton de fete numai pe jumătate îmbrăcate, a ajuns în Madagascar și vrea să ceară azil politic.
Ca orice pesedist care se respectă, Mazăre susține că este o victimă a statului paralel și că a fost anchetat abuziv. Nu ne apucăm să-l combatem noi. Orice om cu mintea la purtător realizează că e vorba de un golan care vrea să scape de pușcărie.
Altceva ne preocupă în cazul Mazăre. El deține în Madagascar un complex de bungalow-uri, din care face profituri frumoase. Anchetat pentru o grămadă de infracțiuni și chiar condamnat în prima instanță într-un dosar, Mazăre și-a dus frumușel banii furați în Madagascar și i-a transformat într-un business înfloritor. Nimeni nu a reușit să-l împiedice. După care s-a dus și pe sine. Cam pe aici, pe undeva, poate fi văzut statul paralel. În complicitățile monstruoase care există între o Justiție lentă și prea îngăduitoare cu infractorii de lux și o clasă politică coruptă și coruptibilă, gata să facă orice compromis pentru a-și conserva privilegiile.
Și ar mai fi, tot ca mesaj de Anul Nou, povestea infernală de la Cluj a medicului Mihai Lucan. Într-un fel, Lucan trăiește în aceste zile o dramă asemănătoare cu aceea a lui Ceaușescu din decembrie 1989. Reputatul chirurg, altfel un specialist eminent, nu putea să-și facă de cap la clinica de stat din Cluj fără complicitatea colegilor de profesie, a politicienilor locali, a șefilor din Ministerul Sănătății, a procurorilor care se făceau că anchetează. Mai bine de 10 ani, Lucan a tăiat și a spânzurat în medicina transplantului renal. A condamnat oameni la moarte pentru că nu aveau destui bani de șpagă (e vorba de zeci de mii de euro pentru un transplant), i-a băgat în față pe cei care-i puteau face reclamă (cazurile Alexandru Arșinel și Victor Socaciu), a fost un fel de Dumnezeu local. Dar nimic din toate astea nu ar fi fost posibil fără pasivitatea vinovată a colegilor de breaslă, a politicienilor (printre care se numără și primarul Emil Boc) și a procurorilor. Spun pasivitate vinovată fiindcă mai toți aceștia au avut și ei un oarece câștig din șmecheriile lui Lucan. Nu sunt fapte dovedite în Justiție. Dar nici nu e crezut că toți cei menționați închideau ochii la potlogăriile lui Lucan din prostie.
Asemănarea cu Ceaușescu constă în aceea că acum Mihai Lucan este condamnat de toată lumea. Toți se dezic de el cu mânie proletară. Doar, doar, nu va ajunge și la ei mâna Justiției. Parcă-l aud pe Ion Iliescu rostind, în seara zilei de 22 decembrie 1989, memorabila frază cu Nicolae Ceaușescu care „a întinat nobilele idealuri ale socialismului”. Adică socialismul a fost bun, dar Ceaușescu a fost prost. Drept pentru care i-au și umplut rapid gura cu pământ, nu cumva să se afle că răul ăla mare (dacă a fost rău) a fost produs de o gașcă de nomenclaturiști și securiști, transformați instantaneu în propagandiști ai democrației și economiei de p(a)iață.
În rest, LA MULȚI ANI și să ne vedem cu bine și în 2018. Și nu uitați ce a zis mortul cel mai celebru din acest an: România este o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. S-o respectăm și să nu ne batem joc de ea!