PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ce-ar fi să nu mai trecem pe la Kaufland?

Un român care nu știe ungurește merge la un supermaket Kaufland din Odorheiu Secuiesc și vrea să cumpere niște mici. Îi dă vânzătoarei 10 lei și o roagă să-l servească. Tipa îngaimă ceva pe ungurește și, apoi, îi ănapoiază omului banii înapoi fără să-l servească.
În discuția dintre vânzătoare și clientul mirat că nu se poate descurca în limba română intervine și tatăl vânzătoarei, dar și alte persoane aflate prin preajmă. Toți susțin că românul nistru, dacă tot a ajuns în Ținutul Secuiesc, trebuie să știe ungurește, dacă vrea să se descurce. Nimeni nu pare a băga de seamă că suntem în România, unde limba oficială este româna.
Din nefericire, nu e vorba de o întâmplare imaginară. Ci de una cât se poate de reală, viralizată deja într-un clip postat pe YouTube.
Din câte înțelegem, vânzătoarea nu știa românește. Conducerea locală a hypermarker-ului Kaufland a oferit presei un răspuns ambiguu, în care vorbește de respectul față de clienți și de respectarea standardelor. Cum de a angajat o vânzătoare care nu știa limba română și cum va acționa în viitor pentru ca astfel de incidente să nu mai fie posibile nu ni se spune.
În orice țară civilizată, cineva trebuie să-și asume răspunderea pentru o asemenea întâmplare. Mai precis, cei responsabili de angajarea vânzătoarei trebuie concediați, iar clientul trebuie despăgubit.
Dar nimic din toate acestea nu se va întâmpla în România. Suntem o țară bananieră, unde, după cum bine știm, românii pot fi umiliți la ei acasă!

Anunțuri

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Cu Mihai Tudose în frunte, vom avea victorii multe!

După un studiu nu se ştie cât de aprofundat, premierul Mihai Tudose a identificat problemele care nu permit ca învățământul românesc să redevină performant. După ce lucrurile vor fi puse la punct, în această toamnă, vom avea mult mai mulţi elevi care vor putea face faţă cu succes testelor internaţionale.
Vă rog să citiţi cu atentie ce a spus domnul Tudose, aseară, la postul România TV.
„Va trebui în această toamnă să stabilim care sunt manualele. Să facem câte două manuale de materie. Nu mai rescriem manuale în fiecare an că Ştefan cel Mare nu mai are vreo luptă şi nici Pitagora nu se gândeşte la o altă teoremă. Pleacă copilul la școală de zici că se mută de acasă. Are nu ştiu câte caiete şi manuale. Toate problemele au fost generate de bătălia editurilor. Să fim normali la cap şi să facem manualele la Monitorul Oficial ca să încheiem subiectul. Sunt de importanţă naţională.”
Dacă terminăm cu manualele alternative şi uşurăm ghiozdanul elevilor şi dacă le tipărim pe toate la Monitorul Oficial am rezolvat-o şi cu învățământul. Vor dispărea instantaneu școlile cu toaleta în curte, nu vor mai exista săli unde elevii tremură iarna de frig, profesorii vor fi mulțumiți de salarii, părinții nu vor mai da o groază de bani pe meditații (și nu numai), programa va fi în conformitate cu ce solicită piața, cadrele didactice îşi vor adapta metodele de predare la ceea ce sunt copiii de azi.
Un ghiozdan ușor și mai puține manuale. Iată cheia succesului! Mai rămâne să ne întrebăm cum de nu a observat nimeni până acum unde era buba.
Dar să vedem şi partea plină a paharului. Acum avem un prim-ministru şahist, patriot, aspru cu subalternii, care-şi ține economiile la ciorap pentru că băncile ne fură şi care crede sincer în militarizarea unor domenii unde lucrurile nu merg bine. Să recunoaştem că ne-a pus Dumnezeu mâna în cap la țanc. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar fi ales de noi fără domnul Tudose în fruntea mesei de la Palatul Victoria.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: De ce a vrut Simona Halep să se facă de râs?

Cotidianul de sport francez L’Equipe a ajuns să se întrebe dacă Simona Halep chiar își dorește să ajungă în fruntea clasamentului WTA.
Jurnalistul și scriitorul Cristian Tudor Popescu spune că maniera în care a jucat, ieri, Simona Halep te poate duce cu gândul chiar la un meci aranjat. Dar tot el adaugă că așa ceva e cu neputință la acest nivel.
În prima sa reacție după partida cu Garbine Muguruza, Simona și-a cerut scuze pentru prestația ei foarte slabă.
Nu ne numărăm printre adepții teoriilor conspiraționiste. Nu suntem printre cei care cred că totul este aranjat de forțe oculte, inclusiv rezultatele la nivel înalt din sportul mondial. Și nici specialiști în subiecte sportive nu suntem. Dovadă că nu ne-am încumetat până acum să intrăm în această zonă.
Dar oricât de necunoscător ai fi, ceva tot îți sărea în ochi la finala feminină de ieri, de la Cincinnati. Nu înfrângerea Simonei Halep este șocantă. La urma urmei, Garbine Muguruza pornea ca favorită pe acest gen de teren. Ci modul în care s-a desfășurat meciul. După un parcurs excelent în turneu, Simona Halep s-a distins, în finală, printr-un noncombat incredibil. A refuzat să lupte. A lovit multe mingi în așa fel de parcă ar fi dorit ca partida să se termine cât mai repede. Oricât de puternică e Muguruza, diferența dintre cele două sportive nu e atât de mare.
Și atunci ce s-a întâmplat? Probabil că nu vom afla niciodată de ce a ținut morțiș să se facă de râs Simona. Dar așa neștiutori cum suntem și vom rămâne, putem măcar să ne închipuim că, măcar la acest meci, ceva nu a fost în regulă cu Simona.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Lovitura de stat din decembrie 1989, confirmată de viceprimarul de la Sectorul 2

O dispută absolut tembelă și plină de elemente propagandistice a izbucnit în jurul inițiativei Primăriei Sectorului 2 de a schimba denumirea Parcului Tolbuhin.
Maria Zaharova, purtătorul de cuvânt al MAE rus, susține că, dacă se va întâmpla așa ceva, înseamnă că vom asista la o încercare de rescriere a istoriei. Aoleu! În cel mai pur stil putinist, Zaharova își exprimă speranța că autoritățile române nu vor permite o asemenea nebunie.
Cum ar veni, băieții de la Guvern sau din conducerea PSD ar putea să-i urecheze puțin pe impertinenții de la Sectorul 2. Ca să-și bage mințile în cap și să nu mai pună în pericol relațiile româno-ruse.
Încercând să dea o replică, Dan Cristian Popescu, vicele de la Primăria Sectorului 2, o comite și el: „Dincolo de faptul că această reacție vine destul de tardiv, lucru ce pare sã confirme faptul că sumele imense vehiculate în spațiul public pentru suținerea aparatului de propagandă și informare rusesc nu sunt cheltuite tocmai eficient, remarc de asemenea memoria selectivă de care dau dovadă reprezentanții ruși, reprezentanți care nu-și mai amintesc de tezaurul românesc aflat la Moscova, nu recunosc și nu-și asumă atrocitățile oribile comise de regimul Stalin mai ales la adresa poporului român din Basarabia, sau atitudinea soldaților ruși care s-au comportat precum o armată de ocupație, dar repetă cu obstinație faptul că ne-au salvat de naziști. Va mulțumim încă o dată, deși cred că în cei 50 de ani de tristă amintire vi s-a mulțumit cu vârf și îndesat. Prin urmare, voi continua demersurile pentru schimbarea denumirii Parcului Tolbuhin și voi iniția cât mai curând o consultare a bucureștenilor pentru găsirea unui nou nume parcului respectiv”, potrivit Ziare.com.
Ce legătură există între sumele cheltuite de Moscova pentru susținerea presei de propagandă și reacția MAE rus numai Dan Cristian Popescu știe.
Popescu zice și că au existat 50 de ani de tristă amintire. Cum Armata Roșie a ocupat România în 1944, rezultă că perioada de „tristă amintire” s-a încheiat în 1994. Declarația viceprimarului confirmă perfect teza loviturii de stat din decembrie 1989, deși mi-e greu să cred că asta a fost intenția sa.
Mai degrabă, vicele Popescu ar trebui să se întrebe de câți ani au avut nevoie aleșii din Sectorul 2 (toți, indiferent de culoarea politică) pentru a realiza că un parc din buricul Bucureștiului poartă numele unui mareșal sovietic „eliberator”? Nu cumva de 27 de ani? Și nu cumva numai după ce presa a semnalat ciudățenia?
Dacă ne uităm pe Wikipedia, versiunea în limba engleză, găsim două lucruri de menționat în dreptul mareșalului Fiodor Tolbuhin (1894 – 1949).
În primul rând, faptele sale de arme. A fost un mare comandant militar, apreciat de subordonați pentru că a căutat întotdeauna să minimalizeze pierderile umane din rândurile trupelor proprii.
Și în al doilea rând descoperim că numele său a fost dat, după război, unor străzi și monumente din Ungaria, Serbia, Bulgaria și Ucraina. Și așa cum a fost dat, a și dispărut, imediat după căderea comunismului. Fără multe discuții. Deși, de exemplu, Tolbuhin este considerat eliberatorul Belgradului.
Dar de ce ar purta străzi și parcuri nume străine când, în fiecare țară, există numeroase personalități locale care merită această cinste?
Numai noi am avut nevoie de aproape trei decenii pentru a realiza că ar fi cazul să fim români, măcar la noi acasă, fără a cere aprobare de undeva.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Polițiștii ar mai trebui și lăudați, nu numai criticați!

Medicul Adrian Cristescu, șef de secție la Maternitatea Giulești, a fost eroul unui scandal penibil în urmă cu două nopți.
Polițiștii au oprit mașina în care se afla doctorul pentru un control de rutină. La volan se afla soția sa. Polițiștii au solicitat efectuarea unui etilotest. Asta, probabil, și pentru că în mașină mirosea puternic a alcool. Cristescu era beat criță.
Doctorului i-a sărit muștarul. Cine sunteți voi, bă, s-o controlați pe nevastă-mea? Că sunteți niște puștani pe lângă mine, că mâine o să fiți dați afară, dă-te-n aia a mă-tii șamd. Plus că Cristescu i-a furat, pur și simplu, telefonul unuia din cei doi agenți prezenți la fața locului.
Doctorului i s-a cerut să se legitimeze, dar acesta a refuzat și a cerut să fie dus la secție. A aflat, însă, că asta nu se poate decât dacă e încătușat. Și a urmat un întreg circ. Doctorul a fost dus cu forța la mașina polițiștilor. Cineva a filmat scena și am asistat la un show mediatic de toată frumusețea. Cică o mare personalitate a medicinii românești a fost târâtă de doi tablagii amărâți, în văzul lumii, până la mașina Poliției.
Doar că agenții fuseseră înjurați, amenințați și umiliți pentru simplul fapt că își făceau meseria.
După ce a aflat că va fi cercetat de procurori pentru ultraj, Cristescu, treaz de acum, și-a cerut scuze și a spus că regretă incidentul.
O regreta el, dar faptele sunt clare. Până la un punct, incidentul seamănă cu cel provocat de Cristian Boureanu. Și el beat mangă și pasager în mașina condusă de iubita sa, Boureanu a fost de un tupeu fără egal și l-a mai și lovit pe polițist. A încasat și el câteva, după care am aflat de la avocatul lui Boureanu că și-a pierdut șapte dinți, că i-a fost afectat auzul și că și-a pierdut cunoștința. În final, Boureanu a spus cu gurița lui că a greșit și că își cere scuze.
Poate că e cazul să nu ne mai emoționăm așa de tare atunci când polițiștii cer să se respecte legea. Dacă se fac că plouă, sărim ca arși că uite ce blegi sunt polițiștii și sunt pe felie cu infractorii. Dacă vor să-și facă meseria, că de ce se iau ei taman de un mare medic?

Tomiță Stoicuț

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Premierul a lansat bancul cu SISTEMELE care ne feresc de terorism

Premierul Mihai Tudose a spus aseară, într-un interviu acordat unui post de televiziune, că România este o țară sigură, ferită de atentate teroriste, pentru că sistemele funcționează.
Afirmația domnului Tudose poate fi caracterizată drept cea mai bună glumă a anului.
Sigur că gazdele nu l-au incomodat cu vreo întrebare suplimentară pe această temă.
Conform agendei asupra căreia s-a căzut de acord înainte de interviu (că așa se procedează), premierul avea multe de povestit. Cum a crescut el, la Brăila, într-o familie normală, cu tatăl inginer și mama profesoară. Cum e el un om care nu concepe să mintă și care știe ce înseamnă loialitatea. Cum îi va pune la punct pe benzinarii care vor încerca să crească prețurile carburanților după mărirea accizelor. Cum n-are nicio problemă să înlocuiască miniștri, dacă e cazul.
Noroc că toți miniștrii sunt extraordinari. Așa că n-are niciun motiv să-i trimită acasă.
Ca să n-o mai lungim, interviul a ajuns la concluzia normală: avem un prim-ministru cum nu s-a mai văzut pe aceste meleaguri. Deștept, acid cu măsură, onest și loial, bun șahist, preocupat numai de interesele naționale. Ce noroc pe capul nostru!
Iar noi îi căutăm cu tot dinadinsul nod în papură. Să ne fie rușine!
Și totuși… Ce e aia că n-avem atentate pentru că sistemele funcționează? Care sisteme? O fi vrut să zică serviciile dar i-a ieșit altceva pe gură? Sau chiar o fi vorba de niște sisteme, de niște mafii care reușesc să-i îmblânzească până și pe potențialii teroriști?
Și să nu fie cu supărare că îndrăznim atât de mult, dar atentatele din țări precum Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie sunt posibile pentru că la ei sistemele nu funcționează? În acest caz, suntem tari de tot. E cazul să le dăm lecții. Să-i învățăm să-și facă sistemele funcționale. Să nu mai moară oameni de pomană. Dacă deținem secretul fericirii, să nu fim egoiști și să-l împărtășim și partenerilor noștri.
Sigur că nu strică să ne întrebăm de ce România nu este o țintă a teroriștilor. Doar că răspunsul corect nu este cel dat de domnul Tudose. Aceea e doar o glumă.

Tomiță Stoicuț

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Mai crede cineva în poveștile pescărești istorisite de Daddy?

Domnul Dragnea s-a întors cu forțe proaspete din concediu. E și normal, după ce s-a relaxat pescuind în câteva țări, în compania a câteva mii de români. Nu știu cum s-a stabilit câți români pescuiesc în fiecare vară, în străinătate. Dar măcar la acest capitol putem să-l credem pe domnul Dragnea. Fiindcă chiar el a spus treburile astea.
Și cum pasiunile adevărate nu se uită niciodată, liderul PSD a continuat să pescuiască și după întoarcea acasă. De această dată, în ape tulburi, la prietenii de la România TV.
Iată-l în toată splendoarea, explicând cum a salvat Guvernul țara de la un dezastru financiar, modificând legea pensiilor speciale.
„În ceea ce priveşte aşa zisele pensii speciale, care sunt pensiile militare şi pensiile de serviciu, acestea beneficiază de o lege specială, nu se calculează pe principiul contributivătăţii, s-au asumat câteva principii: pensia netă să nu fie mai mare decât salariul net pe care l-ai avut şi vorbim de media a şase salarii pe care ţi le alegi, cele mai mari salarii pe care le-ai avut în ultimii ani, s-a păstrat baza de calcul de 85%, s-a păstrat metodologia de calcul, nu s-a umblat la vârsta de pensionare cu toate că în Europa nu este o vârstă atât de mică, practic marea modificare care s-a produs se referă la faptul că pensiile speciale nu se mai actualizează odată cu creşterea salariului celui care este în locul tău sau care are acelaşi post sau aceeaşi funcţie pe care ai avut-o tu.
Suntem în situaţia în care aceste pensii speciale ne costă de la buget 6 miliarde de lei. De la 1 ianuarie incep majorările de salarii, câte 25% pe an. În general, sunt unele categorii cum sunt medicii care intră de la 1 Martie total şi ne-am fi dus în 2018 cu un efort bugetar de 10 miliarde doar pentru această categorie de pensii, iar în următorii 2-3 ani la 17 miliarde, ceea ce punea serios sub semnul întrebării dacă sistemul public de pensii mai poate fi susţinut”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Ce trebuie să băgăm noi la cap din expozeul președintelui Camerei Deputaților? Că nu există pensii speciale, ci pensii militare și de serviciu. Că legile pe baza cărora au intrat în vigoare nu au fost tocmai inspirate. Dar asta numai pentru că indexarea se făcea anapoda. Adică automat cu procentajul cu care creșteau salariile din sectorul respectiv.
În rest, totul e OK. E absolut normal ca unii să se pensioneze la 45 de ani, cu 85% din media a șase salarii nete la alegere.
Dar să nu fie cu supărare, chiar dacă Daddy e cam aprig la mânie, de ce e normal? Doar pentru că e vorba de câteva categorii profesionale favorizate, care și-au dat toată silința ca lovitura de stat din decembrie 1989 să arate a revoluție? De ce e normal ca foștii torționari să aibă pensii mai mari ca aceia pe care i-au chinuit? De ce e așa de normal, tov Dragnea, ca medicii și profesorii, după 40 de ani de muncă, să aibă o pensie de rahat în comparație cu sutele de generali și de foști parlamentari care ne sfidează?
Fraierii, care nu sunt puțini, se așteptau ca un Guvern social-democrat să pună capăt unor astfel de inechități. Prin desființarea pensiilor speciale. Nu prin cosmetizarea lor. Acum nu au decât să-și pună pofta în cui. Și, dacă e posibil, să nu creadă și data viitoare că tot ce zboară se mănâncă, numai pentru că așa zice PSD.

 

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Guvernanții se prefac că se iau la trântă cu beneficiarii pensiilor nesimțite

Se tot discută în aceste zile despre pensiile militare. Dar și despre pensiile speciale. E vorba de acele pensii nesimțite, acordate pe baza unor legi cu dedicație.
În timp ce milioane de români se aleg cu venituri de mizerie după vreo 40 de ani de muncă, o castă de învârtiți beneficiază de pensii exorbitante, uneori după doar 25 de ani de activitate.
O OUG pe tema pensiilor militare va fi adoptată, cel mai probabil, în ședința Guvernului de mâine. Nu se va schimba mare lucru. Doar că pensiile nu vor putea fi mai mari decât salariile. Și indexarea lor se va face doar cu rata inflației.
Acest ultim punct este, însă, esențial pentru toată lumea. Pentru că el enunță un principiu pe care Guvernul vrea, mai mult ca sigur, să-l folosească și la toamnă, în noua lege a pensiilor.
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, pensiile se indexează anual cu rata inflației plus jumătate din creșterea salariului mediu brut.
Cum anul viitor salariul mediu brut are toate șansele să crească cu 25%, Guvernul vrea să evite situația când ar fi obligat să crească pensiile cu rata estimată a inflației de 3,5% plus jumătate din creșterea salariului mediu brut (12,5%). Dar legarea pensiilor numai de rata inflației înseamnă că viața de coșmar a pensionarului obișnuit, cel care primește 900 de lei pe lună, nu se va schimba în bine niciodată.
Adevărul e că orice lege nouă a pensiilor nu va însemna decât cârpeli. Atâta timp cât numărul pensionarilor îl întrece pe acela al salariaților nu ne putem aștepta la nimic bun.
Problema nu e că angajații la stat vor avea, din 2018, lefuri cu doar 2-3% mai mari față de cele actuale. Și nici că pensionarii vor rămâne, în continuare, cu ochii în Soare. Ci că niște unii s-au cocoțat la putere pe baza unor promisiuni mincinoase, făcute nu din prostie, ci cu un cinism incredibil. Știau că nu se poate, dar au ambalat totul într-o hârtie lucioasă și parfumată. Iar pe pachet au scris: Numai noi vă aducem fericirea. 18% dintre români i-au crezut. Suficient pentru ca acum să trăim un coșmar.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Securiștii erau învingători încă din 22 decembrie 1989

Astăzi o să vă spun o poveste personală. Ca în orice astfel de istorie, relatată la persoana întâi, subiectivismul nu este exclus. Am să încerc, totuși, să-l reduc la minimum.
Sper să descoperim împreună, în această istorie, un tâlc al evenimentelor care ne copleșesc zi de zi. Nu voi forța eu vreo interpretare, dar sper să se înțeleagă despre ce e vorba.
Vara trecută, m-am gândit că n-ar fi rău să văd dacă nu am fost și eu în atenția bäieților cu ochi albaștri. Inspirat de multitudinea de dezvăluiri din presă, am mers la sediul CNSAS și am completat o cerere tip. Nu mică mi-a fost surpriza atunci când, peste mai puțin de două luni, am fost invitat să-mi lecturez dosarul. Nu intru în amănunte despre cum mi s-a părut mie că funcționează lucrurile pe acolo, ci trec direct la subiect.
Ceea ce se descoperise era un dosar de urmărire informativă datând din martie 1989. Pentru cei neobișnuiți cu terminologia specifică Securității, dosarul de urmărire informativă însemna că ești vizat de un ansamblu de măsuri de supraveghere (cu tehnică și oameni), pe baza unui ordin dat de un comandant local al temutei instituții represive. În cazul meu, e vorba de Securitatea Municipiului București.
Din nefericire, ce scria în acel dosar nu voi afla niciodată. Din peste 40 de pagini numerotate, mai erau doar șase. Două erau cu referințe de la domiciliu, sintetizate de un locotenent de Securitate. De altfel, foarte amabil. Referințele astea erau din 1988 și 1989. Tipul a constatat că sunt un familist model, că am relații bune cu vecinii, că nu mă vizitează decât socrii și că nu fac comentarii dușmănoase la adresa regimului politic. Mă rog, erau concluziile lui, n-o să-l contrazic eu aici. Omul muncise ca sä ajungă la aceste concluzii. Nu știu dacă chiar vorbise cu cineva sau totul era burticol, făcut într-un birou.
Alte patru pagini numerotate erau un formular cu date personale pe care-l completasem cu mânuța mea la solicitarea inspectorului de personal de la Studioul Animafilm, căci acela era locul meu de muncă. Și ca să nu vă închipuiți cine știe ce, acolo eram un fel de statistician și normator. O ocupație pur tehnică, într-un studio unde se făceau, în principal, filme de animație.
Dacă despre conținutul dosarului nu pot să vă zic altceva decât cele ce le-ați aflat deja, la ce m-am mai apucat de scris pe această temă, v-ați putea întreba pe bună dreptate.
Iată de ce. Am mai putut vedea, tot la CNSAS, un dosar gros, din care mi s-a arătat doar două procese-verbale. Din ele rezulta că în 22 decembrie 1989 și în zilele următoare au fost distruse integral sau parțial vreo 200 de dosare de urmărire informativă la sediul Securității Municipiului București. Motivul? Pentru ca în vâltoarea evenimentelor de atunci să nu ajungă bietele dosare în mâinile unor persoane rău-intenționate.
Dar hai să ne amintim ce se întâmpla atunci în București. În seara zilei de 22 decembrie 1989, după așa-zisă fugă a lui Ceaușescu din sediul Comitetului Central al PCR, au izbucnit schimburi de focuri, care aveau să devină tot mai intense, în centrul orașului și în alte câteva zone. Celebrii teroriști își făcuseră apariția. Potrivit relatărilor lui Iulian Vlad, ultimul șef al Securității, subordonații săi depuseseră armele și plecaseră acasă, nefiind implicați în evenimente. În același timp, tot Vlad spune că în București și în țară acționau vreo 30.000 de agenți KGB, infiltrați din timp, cu misiunea de a-l înlătura pe Ceaușescu. Presa vremii scrie că sediul Securității municipiului București a fost ocupat de „revoluționari” încă din seara zilei de 22 decembrie. Luptătorii cu banderole tricolore pe braț vroiau să se convingă că totul e în regulă și că securiștii nu luptă împotriva noului regim. Nu luptau și totul era cam pustiu.
Va să zică, în timp ce pe străzi se trăgea de zor și nu știai de unde puteau să răsară în orice clipă spionii KGB, bașca revoluționarii autohtoni, niște unii examinau cu meticulozitate vreo 200 de dosare. Ca să elimini numai unele elemente din ele, însemna măcar să le răsfoiești și să-ți arunci o privire peste conținut. Dar cum să faci asta cu gloanțele care-ți șuierau pe la ureche și cu teama că agenții KGB te-ar putea surprinde oricând? Tu, securistul de rând, nemaiavând nicio protecție și fiind transformat, instantaneu, din vânător în vânat?
Toate astea se puteau întâmpla numai dacă… Numai dacă totul era o operațiune pusă la cale de șefii tăi, care au deținut tot timpul controlul operațiunilor. Cam asta a fost Revoluția Română! Se mai îndoiește cineva?

PICĂTURA DE OTRAVĂ: În cazul unui cutremur mare, avem planuri mărețe. Doar pe hârtie!

Un cutremur de 4,6 grade s-a produs azi, la ora 13.27, în județul Buzău. Seismul a fost resimțit în mai multe orașe, printre care București și Chișinău.
Astfel de cutremure sunt ceva obișnuit în zona Vrancea. Din când în când însă, de obicei la câteva decenii, pământul se răzvrătește. Cum a fost la 4 martie 1977, când un cutremur foarte puternic, de 7,3 grade, a ucis peste 1.000 de oameni și a provocat pagube materiale importante.
Au trecut, de atunci, peste 40 de ani. Zona Vrancea poate genera, potrivit specialiștilor, cutremure de până la opt grade. Să vedem, atunci, ce au făcut autoritățile din Buzău pentru protecția locuitorilor. Vom da un citat mai lung din doamna Carmen Ichim, prefectul de Buzău, care pare tare mirată că planurile există doar pe hârtie.
„Eu am constatat ca, pe hartie, planurile sunt facute, dar nu stiu cum le putem respecta. Nu stiu unde am putea sa ducem oamenii aia la un cutremur de 8 grade pentru ca trebuie un teren viran, corturi, paturi de campanie, grupuri sanitare, alimentari cu apa..
Pe hartie suna frumos, dar, in concret, nu se poate realiza. Daca acum avem un cutremur mare eu nu stiu unde duci oamenii aia. Sa-i duci la hotel trebuie sa ai liber, sa ai un contract.
Eu vad ca ar trebui sa existe un cort mare, cu care sa ne ducem pe un stadion, sa putem asigura apa potabila, grupuri sanitare, paturi de campanie etc. Ce spun eu parca vorbesc din carti, dar asa ceva nu exista. Nu avem finalitate.
O sa am o intalnire cu primarii celor doi municipii, Buzau si Ramnicu Sarat, care sunt si presedinti ai Comitetelor pentru Situatii de Urgenta, sa vedem ce se poate face. Poate se pot accesa fonduri, nu stiu, dar trebuie sa facem ceva, pentru ca nu e normal sa venim la serviciu 8 ore si atat”, a spus doamna prefect.
E din cale afară de straniu ca, după 40 de ani de la nenorocirea din 1977, să ne întrebăm de unde facem rost de bani pentru un cort mare care să fie ridicat pe stadion, pentru apă potabilă, paturi de campanie și grupuri sanitare. Păi dacă nici măcar așa ceva nu s-a putut face din bugetele locale, înseamnă fie că aleșii din județul Buzău au dormit la post, fie că au fost interesați numai de drenarea banilor publici către zone mai profitabile pentru buzunarele proprii: flori, borduri, monumente, toalete publice sau cine mai știe ce. Dacă nimeni nu le-a spus că Vrancea e o zonă seismică…!