Cum tratăm spitalele românești?


Am putea să continuăm și astăzi cu subiectul VALIZA. Sau valizele. Pentru că și domnul Dragnea a adus două valize la Parlament.

Gestul liderului PSD l-a făcut pe domnul Iohannis să vorbească despre INFRACTORUL care a ajuns la conducerea treburilor statului. Deși tot domnul Iohannis a recunoscut că asta au votat românii și asta trebuie să se întâmple. Adică să avem o țară buimacă, la cârma căreia se află coaliția PSD – ALDE.
Dar eu vă propun să facem o pauză. Vom avea suficient timp să învârtim valizele astea buclucașe pe toate părțile.
Să ne întoarcem la un subiect care nouă ne e tare drag. Starea spitalelor românești. Cum-necum, plătim o grămadă de bani pentru asigurările de sănătate. Poate că sunt puțini în comparație cu situația din țările occidentale. Dar, în tot cazul, e mult prea mult față de ceea ce pățim când suntem obligați să intrăm pe mâna medicilor. Și, din păcate, nu e vorba numai de spitale. Și nici măcar nu pot fi excluse din discuție spitalele private.
Te duci cu o problemă de sănătate la medicul de familie. Care te trimite la medicul specialist. Care, la rândul său, îți recomandă o serie de analize. Dar și, să zicem, un examen la computerul tomograf. Chestiile astea sunt, teoretic, acoperite de asigurările medicale. Doar că, taman când te duci tu, afli că banii pentru analizele gratuite s-au terminat. Dacă vrei, poți să fii programat peste o lună. Computerul tomograf e fie defect, fie programările acolo se pot face peste două luni. Uneori, însă, o lună sau două pot însemna diferența dintre viață și moarte.
Bagi adânc mâna în buzunar și mergi mai departe. După ce faci analizele de sânge, afli, într-un târziu,eventual după ce primești un tratament complet anapoda, că ele au fost încurcate. Sau că, pur și simplu, buletinul de analiză a fost completat burticol. Dacă un laborator privat a putut să elibereze un buletin de analiză zisă de urină pentru un amestec de ceai și suc de mere (cum am văzut zilele trecute la televizor) înseamnă că se poate orice.
Ajungi la operație. Care e și ea acoperită de asigurări. Dar doar parțial. Și în orice caz asigurările nu plătesc șpaga pentru chirurg, anestezist, asistenta-șefă și ce o mai fi prin sala de operație.
Indiferent de cât de reușită este operația, tu tot ai să te chinui. Pentru că ajungi într-un salon unde microbii se simt foarte bine. Și nu orice microbi. Ci din aceia căliți în lupta cu antibioticele.
Știi că medicii și asistentele au salarii barosane, dar asta nu le ține de cald infirmierelor, femeilor de serviciu, portarilor, laboranților, brancardierilor și altora ca ei, care-și fac și ei treaba pe acolo. Cine poate să le completeze veniturile acestor categorii dacă nu tot bolnavul? Dar de unde atâția bani la cineva care are amărâta de pensie medie? Păi interesează pe cineva?
Tot după operație, familia află că, dacă pacientul înseamnă ceva pentru ei, medicamente mai de Doamne ajută nu pot fi aduse decât din afara spitalului. Pentru că sunt bani de salarii, dar nu și de medicamente.
Cum se poate pună capăt acestei nebunii? Chiar credem că acest dezastru poate fi transformat, prin indiferent ce reformă, în ceva viabil? Nicidecum. Spitalele trebuie demolate și construite altele în loc. Iar personalul trebuie dat afară și angajările să se facă după criterii foarte severe, pe măsura salariilor care s-au acordat deja.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s