PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ce am făcut cu libertatea dobândită în decembrie 1989?

Astăzi sunt programate funeraliile Regelui Mihai. Regele va fi condus pe ultimul drum și va fi înmormântat la Mănăstirea Curtea de Argeș.
Nu este o zi ca oricare alta. Vă propunem să medităm câteva minute la un citat dintr-o carte de convorbiri cu Regele Mihai, scrisă de Mircea Ciobanu.
Fără să fi vrut neapărat acest lucru, Regele Mihai descrie aici situația în care se află România, condusă, din decembrie 1989 încoace, de o clasă politică caracterizată prin lăcomie, slugărnicie și lipsa moralității.
Iată ce spune Regele Mihai: „Libertatea e cel mai prețios bun al omului, dar nu toată lumea o prețuiește. Unii chiar o urăsc. Ei pun pe seama libertății comportamentul dezordonat al oamenilor scăpați din lagărul comunist, ca să poată spune oricând că omului cutare sau grupului cutare sau poporului cutare i s-a dat libertate și n-a știut ce să facă cu ea, deci nici n-a meritat-o.
Așa gândesc batjocoritorii, comuniștii… Libertatea e un lucru sfânt, dacă de libertate e vorba, nu despre un lanț pe care-l lungești când vrei tu sau îl scurtezi, după ce l-ai legat bine de piciorul omului. Primejdia cea mare e instalarea unei dezordini atât de mari și de împovărătoare, încât omul singur să se ridice și să ceara dictatura. Atunci totul va fi pierdut”.
În ce situație ne aflăm noi? Dacă ne uităm la sondajele de opinie, cei mai mulți români cred că țara merge într-o direcție greșită. La ultimele alegeri parlamentare, numai 40 la sută dintre români au votat. Iar acum, dacă ar fi alegeri, lucrurile se pare că stau și mai rău. Nu puțini sunt cei care regretă vremurile când țara era condusă de comuniști.
Ceea ce ni se întâmplă nu știu dacă se poate numi dezordine, ci este, mai degrabă, o umilință și o bătaie de joc la adresa unui popor mult prea tolerant.
Cel mai trist lucru care ni s-a întâmplat după decembrie 1989 este acest regret pentru un sistem autoritar. Vinovați sunt cei care au condus țara într-o manieră care i-a îndepărtat pe români nu numai de politică, ci și de orice interes pentru treburile publice.

Anunțuri

PICĂTURA DE OTRAVĂ – Interesul poartă fesul: de ce au devenit monarhiști unii republicani peste noapte

Nu aveți impresia că e cam mare înghesuială pe aleea unde se aduc omagii defunctului Rege Mihai?
Constat cu surprindere că mai toți românii și, în orice caz, toți politicienii, au descoperit brusc măreția personajului în cauză și țin să iasă în față cu mesaje care mai de care mai bombastice.
De unde până ieri vreo 25 la sută dintre români erau favorabili ideii monarhice, astăzi vedem că, de fapt, ne-am prefăcut. Altfel nu-mi explic potopul de omagii aduse Regelui Mihai. Că este considerat de monarhiști un om de o măreție inegalabilă, un caracter puternic, o victimă a unei istorii nedrepte, principal autor al actului de la 23 august 1944, nu mă miră deloc. Dar când la aceleași concluzii ajung și republicanii înrăiți, precum urmașii foștilor comuniști, suntem, deja, într-o lume absurdă.
Bine, faptul că Regele Mihai e perfect doar după ce a murit, e o situație pe care am mai întâlnit-o. La fel ni s-a întâmplat și cu Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu. I-am condus cu urale pe ultimul drum, după care, când am deschis ochii, nu ne-a venit să credem ce avem în față.
Astăzi ne vom bucura de două mitinguri de comemorare a Regelui Mihai. Unul organizat de PSD Dolj, la Craiova, și unul aparținând miscării #rezist, în București.
Pesediștii mizează pe 8.000 de participanți, mobilizați inițial pentru un miting împotriva așa-zisului stat paralel.
În aceste condiții e foarte interesant de constatat unde vor fi mai mulți admiratori ai Regelui Mihai în stradă. Nu ar fi deloc exclus ca pesediștii să iasă învingători.
De altfel, cred că liderilor PSD, incapabili să găsească un candidat cu șanse reale de a-l învinge pe Iohannis în alegerile prezidențiale din 2919, le-ar conveni de minune ca următorul șef al statului să fie o regină pe nume Margareta.

PICĂTURA DE OTRAVĂ – Părintele Justin Pârvu: Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă

Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.
La noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor.
În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi.
Dacă mamele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim, ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Oare știm ce vrem noi, ca români?

În contextul dezbaterilor din Parlament pe tema modificării legilor Justiției, ar trebui să ne punem două întrebări fundamentale.
Prima ar fi aceea dacă dorim să mergem mai departe ca republică sau dacă ne tentează revenirea la monarhie.
Iar a doua întrebare este, dacă preferăm republica, ce rol vrem să-i acordăm președintelui țării.
Ideal ar fi ca discuțiile despre forma de stat și rolul instituției prezidențiale să nu fie personalizate. Adică să nu ne punem problema dacă principesa Margareta e bună ca regină. Sau dacă domnul Iohannis trebuie sau nu să aibă oarece rol în Justiție.
Eu, cel puțin, voi încerca o astfel de abordare.
Multă lume se întreabă cum ar fi arătat România dacă Regele Mihai ar fi fost readus pe tron în decembrie 1989. În contextul de atunci, când am asistat la o lovitură de stat coordonată de o parte a Securității în colaborare cu activiști PCR, cu asistență primită de la servicii secrete străine, o asemenea variantă era exclusă. Nu numai pentru că autorii loviturii de stat nu aveau de gând să împartă cașcavalul cu nimeni, dar și pentru că populația venea după decenii de îndoctrinare și nu era capabilă să judece obiectiv.
Dar dacă, prin absurd, Regele Mihai ar fi fost acceptat, puteți fi siguri că ar fi fost transformat într-un monarh de carton, tocmai bun pentru imaginea externă a României. Iar băieții și-ar fi văzut nestingheriți de jefuirea țării, fără grija că ar putea fi deranjați vreodată de un președinte revoltat.
Acum să ne întoarcem la republică. Protestăm, în stradă, împotriva abuzurilor din Parlament și a limbajului mitocănesc al aleșilor, dar nu realizăm că punem carul înaintea boilor. Ce vrem noi, de fapt? Dacă șeful statului este ales prin vot popular, din cinci în cinci ani, nu putem să-l ținem la fereastră și să-i limităm mereu din atribuții și responsabilități. Până la urmă este omul care obține mai multe voturi decât oricare dintre partide. Conflictele dintre majoritatea parlamentară și președintele României sunt inevitabile. Dar poate că sunt și utile. Pentru că Președinția și Parlamentul sunt două instituții care se cenzurează una pe alta.
Dacă, însă, preferăm omogenitatea și o funcționare mai lină a instituțiilor, trebuie să optăm pentru o republică parlamentară, cu un șef de stat cu rol mai mult decorativ, desemnat prin vot de aleși, cu un mandat de patru ani.
În loc de a decide în vreun fel, noi ce facem? Majoritatea parlamentară, ostilă domnului Klaus Iohannis, legiferează la vedere pentru a-l scoate tot mai mult din joc. Iar opoziția din stradă este nesemnificativă ca pondere. Asta și pentru că românii sunt prea puțin sensibili la subiectul corupției și chiar cred că Justiția dă dreptate celor puternici. La ce să protestezi dacă nu întrevezi posibilitatea unei schimbări substanțiale în bine?

PICĂTURA DE OTRAVĂ: În ciuda celor spuse de președintele Iohannis, Regele Mihai nu a trecut în neființă

Multe minuni s-au spus ieri, la moartea Regelui Mihai. Noi am selectat doar două.
Pornim în ordine ierarhică. Președintele Klaus Iohannis, aflat la hotelul Hilton din București, la o întâlnire cu ambasadorii țărilor din Uniunea Europeană, a fost informat cu promptitudine despre moartea Regelui. Domnul Iohannis i-a rugat pe cei prezenți să păstreze un moment de reculegere, lucru care s-a și întâmplat.
La ieșire, șeful statului a spus câteva cuvinte și pentru jurnaliștii prezenți. Doar că aici a rămas corigent la limba română. Probabil, pentru că nu a avut timp să preia un text scris de cineva. Dar fie vorba între noi, plecarea Regelui la cele veșnice era mai mult decât previzibilă și domnul Iohannis ar fi avut timp să învețe un text pe de rost.
Iată ce le-a spus ziariștilor domnul Klaus Iohannis: „Astăzi este o zi tristă pentru România şi pentru români. A trecut în nefiinţă Regele Mihai. Dumnezeu să îl ierte. A fost una dintre cele mai mari personalităţi a României şi a scris, cu litere mari, istoria României. Este o mare pierdere pentru România, pentru români. Condoleanţe tuturor membrilor Casei Regale. România va organiza toate ceremoniile aşa cum se cuvine şi, cu siguranţă, vom avea şi zile de doliu naţional. Am avut chiar acum câteva minute o întâlnire cu ambasadorii statelor membre UE şi am ţinut ca împreună cu ei să avem un moment de reculegere în amintirea celui care a fost Regele Mihai.”
Pentru a comenta declarația șefului statului, vom apela la un eminent teolog și o personalitate a culturii române. Mitropolitul Bartolomeu Anania le-a spus credincioșilor, în mesajul de Paște din anul 2010, că sintagma TRECEREA ÎN NEFIINȚĂ este „o sechelă a limbajului de lemn al erei ateo-comuniste” și „o gravă inadvertență gramaticală”.
„Aproape zilnic ni se transmite o știre sau un comentariu despre moartea cuiva. Pentru a spune că cineva a murit, limba română posedă o foarte bogată gamă de expresii echivalente și nuanțate, precum «a decedat», «s-a săvârșit», «a încetat din viață», «s-a petrecut», «s-a stins», «ne-a părăsit», «a plecat dintre noi», «a pornit pe ultimul drum», «a închis ochii», «și-a plecat pleoapele», «și-a dat sufletul», «și-a dat duhul», «și-a dat ultima suflare», «a trecut la cele veșnice», «s-a mutat la Domnul», «a fost chemat de Dumnezeu» și încă multe altele, în toată literatura, în tot graiul și la îndemâna oricui. Ei bine, în ciuda acestei bogății de limbă română, încă mai citim sau auzim, destul de des, că cineva «a trecut în neființă»”, a spus cel care era mitropolitul Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului.
Potrivit acestuia, dacă „trecerea în neființă” s-ar referi la un om care nu a crezut în Dumnezeu, nici în suflet și nici în viața viitoare, „încă am mai înțelege solidaritatea cu mortul de a cărui existență s-a ales praful”.
„Dar ca să spui că «a trecut în neființă» un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brâncoveanu, aceasta e o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci și asupra simțului comun al unui popor care s-a născut creștin și care, iată, se încăpățânează să rămână creștin”, a subliniat ÎPS Bartolomeu.
El a adăugat că expresia „e o impietate și față de limba română”, existând „o gravă inadvertență gramaticală între verbul «a trece» și substantivul «neființă»”.
„«A trece» înseamnă mișcarea de tranziție dintr-un mediu în altul, de la o stare la alta, de la un mod de existență la alt mod de existență. Or, în cazul de față, verbul nu are și nu poate avea obiect, de vreme ce neființă e negarea oricărui mediu, a oricărei stări, e negarea oricărui mod de existență și a existenței însăși. În neființă nu se poate trece, pentru că nu ai unde, cum și în ce, ea definindu-se pe sine ca non-existență, ca neant. Neantul însă nu e ceva în sine, ci un simplu concept cu care se operează în filosofie, asa cum în matematici se operează cu numărul negativ. Agramatismul expresiei e pe măsura celui ce a născocit-o”, a explicat mitropolitul.
Bine, Regele Mihai nu poate fi comparat cu Eminescu sau Brâncoveanu, dar nici un ateu oarecare nu a fost. Dimpotrivă, Regele a fost un creștin-ortodox practicant, foarte apropiat de Biserica noastră strămoșească și care a participat cu regularitate la slujbele religioase.
…………………………………………….
A doua minunăție a zilei de ieri îi aparține doamnei Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. Emoționată din cale afară de plecarea la cele veșnice a Regelui Mihai, doamna Firea a trântit un textuleț pe Facebook, făcând și o propunere hazlie: „A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi în continuare far călăuzitor şi reper moral pentru generaţiile ce vor urma. Dat fiind faptul că viaţa Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, şi că toată viaţa a militat fără ostenire pentru unitatea românilor, voi propune Consiliului General al Municipiului Bucureşti ca Piaţa Victoriei să-i poarte numele”.
Doar că dacă doamna Firea ar mai merge și pe jos, ar ști că în imediata apropiere a Pieței Victoriei se află o altă piață, mai mică, e drept, care poartă chiar numele Regelui Mihai. Acolo există și un monument, inaugurat la 25 octombrie 2012, în prezența Regelui și a primarului general din acea vreme, Sorin Oprescu.
Iar Piața Victoriei are propria ei istorie glorioasă, fapt pentru care nici măcar comuniștii nu i-au schimbat denumirea. Iată ce putem citi în revista Historia, la linkul http://bit.ly/2AyOdm2: „Calea Victoriei este una din cele mai importante artere situată în centrul Bucureştiului, iar denumirea ei nu este una de proveniență comunistă. După ce la 8 octombrie 1878, Armata Română îşi face intrarea triumfală în Capitală, în urma victoriei din Războiul de Independenţă, Podul Mogoșoaiei primeşte numele de Calea Victoriei, nume păstrat până în prezent, astfel și Piața.”

PICĂTURA DE OTRAVĂ: În lipsă de altceva mai bun (pentru români), pesediștii își trag capete în gură!

Observ, cu oarecare plăcere, recunosc, că pesediștii de frunte țin să-și tragă capete în gură din orice poziție. Și neapărat în public.
Cu plăcere pentru că, altfel, mai existau poate câte unii care-și imaginau că cei care-și spun social-democrați sunt altfel decât liberalii, de exemplu.
Deliciul publicului îl face, de câteva zile încoace, meciul dintre Gabriela Firea și Mihai Tudose. Nu se știe care dintre cei doi e mai civil decât celălalt, dar până se va afla, știm unele lucruri interesante.
De exemplu, aflăm din unele stenograme publicate, că Firea și Tudose au gusturi diferite în ceea ce privește rostul Pieții Victoriei. În timp ce primarul general își dorea acolo un târg de Crăciun, care să fi asigurat liniștea măcar până trec legile Justiției, premierul visa la o statuie pusă în centrul pieții. Statuia ar fi putut fi doar admirată, nu și huiduită. Iar manifestanților nu le-ar fi rămas decât să depună, din când în când, câte o coroană de flori. Nu se știe a cui ar fi trebuit să fie statuia, dar găsirea unui erou fără monument nu era chiar o problemă.
Doamna Firea l-a mai acuzat pe domnul Tudose și că ar fi un acoperit al serviciilor de informații (sper, măcar, că e vorba de cele românești), aflat în campanie electorală pentru preluarea conducerii PSD.
Vă mai amintiți de domnul Sorin Grindeanu, fostul prim-ministru, care se strâmba non-stop? Ei bine, și acela a fost agent acoperit și un fel de dușman al poporului pesedist exact atât cât a fost nevoie. Dragnea și apropiații lui, care au inventat un program anapoda, tocmai bun pentru anesteziat fraierii, până ce se rezolvă cu Justiția, au mereu nevoie de dușmani, pentru a-i arăta cu degetul. Noi vrem, dragi români, să vă scoatem din sărăcie, dar Soros, multinaționalele, Iohannis, ONG-urile finanțate de afară, liderii sindicali cumpărați la bucată, Codruța și Coldea, nu ne lasă. Și cea mai simplă metodă ca să ne pună piedici este să instaleze omul lor în fruntea mesei de la Palatul Victoria.
Sărmanul Dragnea este o biată victimă a acestui sistem infernal. El nu știa nimic nici despre Grindeanu, și nici despre Tudose atunci când i-a propus. De unde să bănuiască el că ăștia sunt conserve infiltrate de servicii în PSD de 15-20 de ani?
Cu asemenea dezvăluiri, nici nu mai e nevoie de programe speciale de Revelion ale televiziunilor. E suficient ca niște actori să interpreteze rolurile unora ca Firea, Dragnea, Tudose sau Pleșoianu și să reproducă, pur și simplu, vorbele lor. Ar merge de minune cu cârnați, sarmale și vin roșu.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Putem să ne decidem singuri viitorul numai pentru că Tăriceanu a zis invers?

Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a spus astăzi, într-un mesaj cu ocazia Zilei Naționale, că trăim într-o perioadă în care românii nu-și pot decide singuri viitorul.
A fost suficient pentru ca un număr mare de cititori să declanșeze un tir necruțător la adresa domnului Tăriceanu.
Că e penal, că e aliatul unui condamnat, că a prăduit România, că n-are caracter și câte și mai câte.
Toți cei care citesc cu regularitate editorialele noastre știu cam cât suntem noi de amabili cu cuplul Dragnea – Tăriceanu. Nu putem fi bănuiți că i-am simpatiza în vreun fel.
Dar, de această dată, oricât ne-am inflama, domnul Tăriceanu a spus un adevăr: românii nu-și pot decide singuri viitorul. Nu îmi amintesc ca asta să fi fost posibil vreodată. În primul rând pentru că România este o țară mică și a trebuit mereu să-și caute aliați.
Dar astăzi, după ce economia națională a fost pusă la pământ și românii au devenit sclavi la ei acasă, cu complicitatea unei clase politice lipsite de coloană vertebrală, acest adevăr este cu atât mai dureros.
O mică problemă a domnului Tăriceanu este că el a făcut parte din sistemul creat după 1989, deținând funcții importante în statul român. Nu a fost o victimă, ci un beneficiar și un complice al celor care au vândut România.
Domnul Tăriceanu știe foarte bine ce spune. Astăzi, mai mult ca oricând, românii nu-și pot decide singuri viitorul. Doar că el este printre cei mai puțin îndreptățiți să ne dea lecții de patriotism

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Spectrul NOII SECURITĂȚI i-a zăpăcit pe mulți români

Văd că nu sunt chiar puțini cei care pun protestele organizate în România pe seama Noii Securități și a susținătorilor din umbră ai Statului Paralel, cum le place pesediștilor să spună.
Chiar în dimineața asta am vorbit la telefon cu un amic care, știind că urmăresc cu atenție evenimentele, m-a întrebat dacă am priceput cine se află în spatele protestatarilor. Cine-i scoate în stradă exact când e nevoie. Întrebarea era retorică. El avea un răspuns la care nu ar fi renunțat indiferent ce i-aș fi replicat eu. Protestele sunt regizate, zice amicul, de servicii.
Explicația asta a avut-o el pentru toate mișcările de stradă din decembrie 1989 încoace.
Nu o să susțin eu acum că oamenii din serviciile secrete nu au putere și influență. Pentru că au.
Dar genul acesta de interpretări e mult prea simplist. Ocolește cauzele reale ale crizelor sociale și conține un îndemn subteran. Îndemnul sună așa: stați acasă, vedeți-vă de treabă, că oricum în stradă sunteți manipulați.
Că să nu ne întoarcem prea mult în istorie, tensiunile din societatea românească de azi au o explicație… matematică. În decembrie 2016, 18 români din 100 au pus ștampila pe PSD, trei – pe ALDE, și alți 19 pe celelalte partide, parlamentare sau nu. Restul de 60 de români au tratat cu spatele întreaga clasă politică.
Întâmplător sau nu, sondajele de opinie constată că majoritatea românilor cred că țara este condusă într-o direcție greșită.
Dacă aceste date sunt coroborate cu scăderea pronunțată de popularitate a domnilor Dragnea și Tăriceanu, mi se pare chiar insultător la adresa inteligenței acestui popor să ne imaginăm că nu există suficient de mulți oameni nemulțumiți, capabili să iasă la proteste. La urma urmei, am speranța că oricine realizează că numărul 60 e de câteva ori mai mare că 18.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Liderii PSD nu se împiedică de un ciot precum Departamentul de Stat!

Vă propunem, pentru început, să lecturăm, în original, declarația postată aseară pe site-ul Departamentului de Stat american.

„The United States notes with concern that the Parliament of Romania is considering legislation that could undermine the fight against corruption and weaken judicial independence in Romania. This legislation, which was originally proposed by the Ministry of Justice, threatens the progress Romania has made in recent years to build strong judicial institutions shielded from political interference. We urge the Parliament of Romania to reject proposals that weaken the rule of law and endanger the fight against corruption.”

Traducerea sună în felul următor: „Statele Unite notează cu preocupare că Parlamentul României ia în considerare o legislație care ar putea submina lupta împotriva corupției și ar putea slăbi independența Justiției. Această legislație, care a fost propusă inițial de ministrul Justiției, amenință progresul pe care România l-a făcut în ultimii ani pentru construirea unor instituții judiciare puternice, protejate de interferențe politice. Îndemnăm Parlamentul României să respingă propunerile care slăbesc domnia legii și pun în pericol lupta împotriva corupției.”

Ei bine, PSD a răspuns la acest avertisment fără precedent venit din partea principalului nostru aliat strategic într-un mod incredibil.
Doamna Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii și vicepreședinte al PSD, i-a tras de urechi pe americani, spunându-le că Parlamentul are dreptul să legifereze și că, dacă tot au dat o declarație, nu au formulat nici măcar o obiecție concretă.
Deputatul Florin Iordache a afirmat, la rândul său, că nu există niciun articol în proiectele de lege examinate de comisia pe care o conduce care să pună în pericol independența Justiției. El a menționat că între proiectele trimise de ministrul Justiției și ce se examinează acum în Parlament sunt mari deosebiri.
Că să n-o mai lungim mult, liderii PSD sunt convinși că zecile de mii de manifestanți care au protestat duminică, dar și Departamentul de Stat, habar n-au despre ce e vorba și inventează probleme acolo unde nu sunt.
Dar și noi suntem convinși de ceva. Cu asemenea abordări, fruntașii partidului își sapă singuri groapa. Vom vedea pe unde vor scoate cămașa când bugetarii se vor trezi din hibernare și vor constata că salariile le-au crescut atât de mult încât în 2018 trăiesc mai rău ca în 2016.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Un nou val de proteste degeaba

În această seară, în București și în alte zeci de orașe sunt programe mitinguri și manifestații de protest. Obiectivele sunt foarte ambițioase: retragerea legilor Justiției din Parlament, respingerea OUG de modificare a Codului Fiscal, demisia premierului și a șefilor celor două Camere.
Numărul participanților la proteste ar trebui să fie destul de mare, dacă luăm în considerare faptul că printre organizatori se află 42 de organizații neguvernamentale, dar și Blocul Național Sindical și Cartelul Alfa.
Dar oricât de mulți oameni ar ieși în stradă, nicunul din obiective nu va fi atins. Suntem obligați să repetăm ceea ce am mai spus aici: nu avem cultura protestului de stradă și nu știm să menținem presiunea pe autorități mai mult timp.
Și mai avem o problemă. De fiecare dată, de aceste proteste încearcă să se lipească și politicienii din Opoziție. Acum e vorba de PNL și USR. Doar că ne permitem să credem că majoritatea protestatariloe e formată din români care nu sunt mulțumiți de niciun partid. E vorba de cei 60 la sută care nu au votat la ultimele alegeri. Prezența politicienilor în stradă nu este un motiv de bucurie pentru acest tip de manifestanți. Ba chiar i-ar putea face pe unii să rămână acasă.
Nu v-am întrebat astăzi, direct, câți manifestanți vor ieși la proteste Nu vrem să fim noi o piază rea. Dacă oamenii doresc să protesteze, sunt perfect îndreptățiți să o facă. Doar că e nevoie de o alternativă credibilă. Altfel, cei care nu vin la proteste și care sunt, inevitabil, cei mai mulți, se vor întreba așa: bine, scăpăm de Dragnea, Tăriceanu și Tudose, dar ce punem în loc și cu ce ne alegem noi?