Românii se simt mai bine în trecut decât în prezent. Dar uitarea nu e un leac universal!

Un studiu de piață comandat de postul de televiziune History a ajuns la rezultate puțin previzibile.
Astfel, românii cred că cele mai bune perioade din istoria României au fost cea interbelică (42 %) și cea comunistă, adică perioada 1944 – 1989 (18,2 %). Doar 11,6% dintre români consideră perioada 2007 şi până în prezent ca fiind cea mai benefică, iar procentul este şi mai mic pentru perioada de pre-aderare la Uniunea Europeană, 1989-2007 (7,8%). 

Atunci când vine vorba de personalitățile cu cel mai mare impact pozitiv asupra românilor din ultimul secol, pe primul loc se situează Regele Mihai, urmat de Nicolae Ceaușescu.
Nu știu ce vă spun dumneavoastră aceste rezultate ale studiului, dar mie, unul, îmi demonstrează că acest popor are memorie scurtă. Și iubește contrastele.
Presa dintre cele două războaie era plină de relatări despre scandaluri de corupție de amploare. Dar și despre alegeri marcate de violențe. După cum e de notorietate că milioane de oameni trăiau în condiții greu de descris, fără știință de carte și exploatați nemilos de o clasă de îmbuibați cu un stil de viață cel puțin extravagant.
După 1944, țara a fost ocupată de ruși. Aceștia, cu sprijinul trădătorilor care s-au găsit întotdeauna printre români, au distrus elita intelectuală a țării, pe care au băgat-o în pușcării și lagăre de muncă forțată, au obligat România la plata unor despăgubiri înrobitoare de război și au adus la conducerea țării indivizi hrăpăreți, complet lipsiți de responsabilitate față de destinul acestui Neam.
Regele Mihai este cel care a predat țara rușilor, în urma trădării rușinoase de la 23 august 1944, a coabitat o vreme cu comuniștii și, apoi, a părăsit țara și a avut o atitudine destul de pasivă în exil, nereușind sau nedorind să coaguleze într-un front comun toate forțele care se opuneau regimului instalat de sovietici.
Nicolae Ceaușescu s-a înconjurat de securiști și activiști PCR, și-a promovat propria familie în funcții de conducere și a acceptat un cult grețos al personalității, care a venit la pachet cu o atmosferă de teroare și cu lipsuri de toate felurile care i-au exasperat pe oameni.
Sigur că, pe lângă Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu, domnul Liviu Dragnea este un biet pitic din Teleorman, de care nu-și va mai aminti nimeni peste câțiva ani. Și tocmai așa se explică opțiunile românilor. Chiar dacă Regele Mihai și Nicolae Ceaușescu, dar și epocile când ei s-au aflat la conducerea țării, au fost așa cum vi le-am descris, politicienii de azi au făcut în așa fel încât oamenii să regrete acele vremuri.
Poate că e trist. Dar poate că avem ce merităm, din moment ce ne închipuim, la nesfârșit, că alții trebuie să ne rezolve problemele și că tot ce avem noi de făcut este să ne lamentăm.

Reclame

Catedrala Mântuirii Neamului și surprizele acesteia

Domnul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, vrând să descrie în termeni elogioși Catedrala Mântuirii Neamului, a spus că este dotată, în adâncuri, cu mai multe adăposturi antiatomice și că este proiectată pentru a rezista la un cutremur cu magnitudinea de peste 9 grade.

Ceva ne face să credem că ambele afirmații ale domnului Bănescu sunt exagerate. Ce rost ar avea ca în dotarea Catedralei Naționale să existe trei – patru buncăre antiatomice? Ca să aibă unde să se adăpostească ierarhii Bisericii în cazul unui atac cu rachete nucleare? Păi câți dintre ei vor avea timp să ajungă acolo? Și la ce le-ar folosi, dacă întreaga țară ar fi distrusă? Cât poți să stai într-un asemenea adăpost? Și când ieși afară, dacă mai ieși, ce ți se întâmplă? Dacă adăposturile există, sunt bani aruncați aiurea. Și încep să mă întreb dacă nu cumva, în acest fel, se dorește justificarea unor costuri care ar putea fi numite exorbitante pentru ridicarea acestei construcții.
Cât privește rezistența la un cutremur devastator, de peste 9 grade pe scara Richter, nu îmi imaginez că există vreo clădire în România care să reziste la așa ceva. Seismologii, de altfel, nu estimează un cutremur mai mare de 8 grade în România. Dar și acela ar fi suficient de puternic pentru a provoca pagube teribile. Cu alte cuvinte, de ce ar proiecta cineva o clădire care să reziste la un seism de peste 9 grade, când cele mai mari cutremure din România pot ajunge doar la 8 grade? Să așteptăm și opiniile arhitecților și constructorilor care să confirme spusele domnului Bănescu, dar, până atunci, n-ar strica mai multă modestie din partea reprezentanților Bisericii.

De ce nu protestează nimeni în Piața Victoriei?

A trecut o zi de la adoptarea Rezoluției din Parlamentul European referitoare la statul de drept în România și de la prezentarea Raportului asupra MCV al Comisiei Europene.

 

Vă reamintim că ambele texte sunt extrem de critice la adresa autorităților de la București, subliniind pașii înapoi făcuți pe calea controlului politic al Justiției și al reprimării prin violență a protestelor antiguvernamentale.

Cum procedăm? Pesediștii, strâns uniți în jurul domnului Liviu Dragnea, au anunțat că merg înainte. E un înainte pentru ei și pentru șeful lor, dar nu pentru România. E o întreagă construcție menită să-l facă pe domnul Dragnea tocmai bun pentru a candida la alegerile prezidențiale. Pare că nimic nu poate sta în calea acestui tăvălug. Opoziția este sublimă, dar atât de firavă că îți vine să plângi. Iar domnul Klaus Iohannis are un discurs ceva mai acid, dar nu pare dispus să facă nimic altceva.

E foarte interesant să medităm asupra unui aspect. La 10 august 2018 a avut loc un miting zis al Diasporei. Nu punem la îndoială necesitatea protestelor, dar Diaspora, atunci, a fost doar un pretext. La ora 17, când ar fi trebuit să înceapă mitingul fraților noștri veniți de la mii de kilometri depărtare, erau în Piața Victoriei 3.000 de oameni. Iar la ora 20 erau peste 100.000. Curat Diaspora!

Am scris aceste amănunte pentru că acum, deși situația e mult mai gravă și deși există un sprijin extern explicit pentru proteste, Piața Victoriei e goală. Unde sunt protestatarii? Ce-i împiedică să se mobilizeze și să iasă la proteste, mai ales acum, după condamnarea fermă a coaliției guvernamentale, atât prin Rezoluția Parlamentului European, cât și prin Raportul MCV? E domnul Dragnea mai simpatic? S-a deșteptat doamna Dăncilă? Sunt liderii PSD mai dispuși la compromisuri? Evident că nu. Și atunci? Nu o să vă spun ce cred eu, pentru că nu e bine să scrii tot ce-ți trece prin cap, dar vă las pe dumneavoastră să ajungeți singuri la o concluzie.

Trăznaia anului: Neputând s-o lichideze pe Firea, Dragnea vrea să desființeze Bucureștiul!

Ca jurnalist care urmăresc de mulți ani actualitatea politică, mi-a fost dat să aud multe trăznăi. Cele mai tari sunt cele din campania electorală. Dornici de a obține voturi, politicienii fac și spun orice pentru a amăgi electoratul.

Între timp, noțiunea de campanie electorală, în sensul strict al legii, s-a demodat. Oamenii politici români nu fac economie de epitete la adresa adversarilor indiferent în ce perioadă ne aflăm.
Acestea fiind zise, recunosc că, după domnul Victor Ponta, zis Pinocchio, cel mai mare mincinos mi s-a părut domnul Dragnea. Statul paralel, justiția care face dreptate cu SRI-ul la braț, creșterile nemaipomenite de pensii și de salarii, loviturile de stat date de domnul Iohannis, condamnările care nu se bazează pe fapte, protestatarii plătiți de Soros și de multinaționale, comploturile care vor să-l lichideze, toate acestea și multe altele fac parte din arsenalul cu care domnul Dragnea ne-a obișnuit în ultimii ani. Aproape că am devenit imuni la atacurile lansate de domnul Dragnea la adresa adversarilor politici.
Dar iată că în seara asta domnul Dragnea a fost întrecut. Plus că e vorba de o așa-zisă dezvăluire din interior. Din interiorul PSD, unde se dă tare la gioale.
Doamna Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a zis, într-o emisiune la România TV, câteva chestii pe care nici măcar Opoziția nu a reușit să le scoată la înaintare. Doamna Firea știe că liderul PSD ar lichida-o fizic dacă ar putea. Iar dacă tot nu poate, planul acestuia ar fi de a desființa Bucureștiul. Cum anume? Printr-o Ordonanță de Urgență. „Domnul Dragnea a anunţat într-o şedinţă că doreşte să desfiinţeze Bucureştiul, că îl deranjează atât de tare persoana mea şi vede că nu are ce să îmi facă, încât le-a spus că va pregăti un OUG, prin care cele şase sectoare vor deveni oraşe. Este anticonstituţional, iar Constituţia nu se modifică prin OUG.”
Dar tot doamna Firea ne liniștește. Nu se va întâmpla nenorocirea asta pentru că „nici premierul, nici noul secretar general al Guvernului nu vor fi de acord cu OUG care să modifice Constituţia, Legea administraţiei publice locale, legea care defineşte împărţirea şi distribuţia administrativ-teritorială şi cel puţin 10 legi organice”.
Așa că, dacă luăm în serios ce a spus doamna Firea, domnul Dragnea, neputând s-o omoare, este gata să dea o ordonanță neconstituțională prin care să desființeze Bucureștiul și să împartă Capitala în șase orașe mai mici, care să corespundă celor șase sectoare.
Sigur că domnul Dragnea nu este din cale afară de inteligent, dar parcă nici așa de prost cum îl descrie doamna Firea nu este.
Eu zic că dacă ar fi să facem un clasament al gogomăniilor comise de politicienii românii, doamna Firea s-ar clasa în funtea topului, cu ciudățeniile rostite în această seară.

Cum tratăm spitalele românești?

Am putea să continuăm și astăzi cu subiectul VALIZA. Sau valizele. Pentru că și domnul Dragnea a adus două valize la Parlament.

Gestul liderului PSD l-a făcut pe domnul Iohannis să vorbească despre INFRACTORUL care a ajuns la conducerea treburilor statului. Deși tot domnul Iohannis a recunoscut că asta au votat românii și asta trebuie să se întâmple. Adică să avem o țară buimacă, la cârma căreia se află coaliția PSD – ALDE.
Dar eu vă propun să facem o pauză. Vom avea suficient timp să învârtim valizele astea buclucașe pe toate părțile.
Să ne întoarcem la un subiect care nouă ne e tare drag. Starea spitalelor românești. Cum-necum, plătim o grămadă de bani pentru asigurările de sănătate. Poate că sunt puțini în comparație cu situația din țările occidentale. Dar, în tot cazul, e mult prea mult față de ceea ce pățim când suntem obligați să intrăm pe mâna medicilor. Și, din păcate, nu e vorba numai de spitale. Și nici măcar nu pot fi excluse din discuție spitalele private.
Te duci cu o problemă de sănătate la medicul de familie. Care te trimite la medicul specialist. Care, la rândul său, îți recomandă o serie de analize. Dar și, să zicem, un examen la computerul tomograf. Chestiile astea sunt, teoretic, acoperite de asigurările medicale. Doar că, taman când te duci tu, afli că banii pentru analizele gratuite s-au terminat. Dacă vrei, poți să fii programat peste o lună. Computerul tomograf e fie defect, fie programările acolo se pot face peste două luni. Uneori, însă, o lună sau două pot însemna diferența dintre viață și moarte.
Bagi adânc mâna în buzunar și mergi mai departe. După ce faci analizele de sânge, afli, într-un târziu,eventual după ce primești un tratament complet anapoda, că ele au fost încurcate. Sau că, pur și simplu, buletinul de analiză a fost completat burticol. Dacă un laborator privat a putut să elibereze un buletin de analiză zisă de urină pentru un amestec de ceai și suc de mere (cum am văzut zilele trecute la televizor) înseamnă că se poate orice.
Ajungi la operație. Care e și ea acoperită de asigurări. Dar doar parțial. Și în orice caz asigurările nu plătesc șpaga pentru chirurg, anestezist, asistenta-șefă și ce o mai fi prin sala de operație.
Indiferent de cât de reușită este operația, tu tot ai să te chinui. Pentru că ajungi într-un salon unde microbii se simt foarte bine. Și nu orice microbi. Ci din aceia căliți în lupta cu antibioticele.
Știi că medicii și asistentele au salarii barosane, dar asta nu le ține de cald infirmierelor, femeilor de serviciu, portarilor, laboranților, brancardierilor și altora ca ei, care-și fac și ei treaba pe acolo. Cine poate să le completeze veniturile acestor categorii dacă nu tot bolnavul? Dar de unde atâția bani la cineva care are amărâta de pensie medie? Păi interesează pe cineva?
Tot după operație, familia află că, dacă pacientul înseamnă ceva pentru ei, medicamente mai de Doamne ajută nu pot fi aduse decât din afara spitalului. Pentru că sunt bani de salarii, dar nu și de medicamente.
Cum se poate pună capăt acestei nebunii? Chiar credem că acest dezastru poate fi transformat, prin indiferent ce reformă, în ceva viabil? Nicidecum. Spitalele trebuie demolate și construite altele în loc. Iar personalul trebuie dat afară și angajările să se facă după criterii foarte severe, pe măsura salariilor care s-au acordat deja.

Dragnea, sătul să se prefacă, vede numai negru în jurul său

Un om politic nu are voie să se comporte precum a procedat domnul Liviu Dragnea astăzi. O observație cu caracter general este aceea că nimeni nu a câștigat vreodată un război cu presa. Și apoi de ce să-ți pierzi cumpătul atunci când ți se pun diverse întrebări și să nu reacționezi, simplu, spunând NU COMENTEZ.

Utilizând un ton vizibil iritat, domnul Dragnea a răspuns aiurea unei întrebări absolut legitime. Rugat să comenteze legea care le permite celor cu condamnări până la cinci ani să le execute la domiciliu, domnul Dragnea a zis așa: „M-am săturat de toate aceste minciuni. În afară de mine, mai sunt oameni în țara asta? Orice lege mă avantajează pe mine. Vorbiți cu haștagul, cu Iohannis, să dea un decret şi să mă împuște. Toate prostiile le susțineți, că o să mă ajute pe mine… Cu ce dracu să mă avantajeze, că mi-au distrus viața? Sunt om şi îmi ajunge. Efectiv m-am săturat de toate aceste prostii. Am fost condamnat fără niciun fel de probă în dosarul Referendumul, pentru că aşa a vrut Băsescu şi fără niciun fel de probă în al doilea dosar. Am dreptul să critic decizia acestor instanţe, dar despre deciziile instanțelor pe care CEDO le-a făcut harcea, parcea, Realitatea TV vă dă voie să vorbiți? Voi, tinerii, aţi ajuns să susţineţi securiştii…”
În 21 iunie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, pentru instigare la abuz în serviciu. Se vede din avion că există o legătură clară între legea adoptată de Senat și condamnarea încasată de liderul PSD. Apoi, chestia cu condamnarea la moarte este un soi de victimizare ieftină, care vine la doar câteva ore după ce domnul Dragnea a spus unei țări întregi că nu prea înțelege ce s-a întâmplat la clubul Colectiv. Domnul Dragnea poate să critice orice de pe lumea asta, ca oricare dintre noi, dar asta nu înseamnă că a fost condamnat fără probe. Iar istoria politicii românești s-a scris în așa fel încât PSD, fost FSN, fost PDSR, este tocmai moștenitorul fostului PCR, fiind o formațiune ticsită de securiști. Aici este un fel de hoțul strigă hoții.
Și ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, domnul Dragnea și-a mai pierdut o dată cumpătul, invitând la baie un fotoreporter pentru a-i face poze adevărate: „Hai în baie cu mine, puiule! Hai în baie, că îți ies poze ca lumea acolo. Ce dracu’!”.
Păi noi l-am pus pe domnul Dragnea să se facă politician? Dacă n-are chef de întrebări și de poze, soluția e foarte simplă. Să plece și să ne lase în pace. Sigur că o să ne fie foarte greu, dar o să încercăm să supraviețuim.
Iar dacă decide să rămână, poate ar fi cazul să încerce o schimbare de limbaj și să le ceară ceva scuze jurnaliștilor.

De câți ani o avea nevoie Dragnea ca să înțeleagă ce s-a întâmplat la Colectiv?

Deși au trecut trei ani de la tragedia din clubul Colectiv (36 de luni!), timpul scurs nu pare să fi fost suficient pentru ca domnul Liviu Dragnea să înțeleagă pe deplin ce s-a întâmplat. Nu e chiar de mirare! Liderul PSD nu a înțeles nici de ce a fost condamnat definitiv în dosarul Referendumul și nici cum de au îndrăznit judecătorii să-l condamne și a doua oară, într-un dosăraș cu niște bani transferați de la copiii din Teleorman la două doamne care au lucrat, de fapt, pentru PSD.

Și nu pricepe nici cum de e el atât de puțin popular și cum de s-au prins românii atât de repede că i-a păcălit la alegerile din decembrie 2016 cu o grămadă de promisiuni populiste, doar-doar poporul anesteziat nu va băga de seamă la manevrele din zona Justiției.
Întorcându-ne la Colectiv, domnul Dragnea susține că tinerii care au murit în acel teribil incendiu au fost uciși, dar nu știe cum și de cine.
Preşedintele PSD a spus că cei care au murit în urma încendiului din Colectiv ar fi fost „ucişi”. „Ceva i-a ucis. N-am de unde să ştiu”, a adăugat el.
„Pentru mine nu este clar ce s-a întâmplat acolo. Poate lucruri pe care le-am citit sunt prostii sau invenţii. Dar poate nu e clar pentru mine”, a mai spus Liviu Dragnea.
Dar ce să fi citit domnul Dragnea ca să i se fi tulburat într-un asemenea hal capacitatea de judecată? Ar putea fi vorba de o declarație a artistului Florin Chilian, care a afirmat că incendiul de la Colectiv a fost ordonat de însuşi Preşedintele României, şi că acesta trebuie anchetat pentru crimă. El a făcut referire şi la declaraţia lui Klaus Iohannis din 1 noiembrie 2015, „A trebuit să moară oameni ca să schimbăm Guvernul ăsta”, susţinând că incendiul era planificat de mai mult timp pentru a provoca demisia rapidă a lui Victor Ponta şi a cabinetului său.
Sau poate a citit ce a spus colonelul STS Ștefan Enache, arestat pentru că luat şpagă, care susţine că incendiul a fost provocat şi că cei de la Ministerul de Interne ştiau ce se va întâmpla.
Ceva i-a ucis, într-adevăr, pe cei care au fost, în acea seară, la clubul Colectiv. Dar nu vreo minunăție conspiraționistă, ci un incendiu devastator, pornit de la niște articii. Nu există încă nicio persoană condamnată, pentru că Justiția românească mai mult stă pe loc decât se mișcă, dar există un film credibil al evenimentelor, reconstituite cu ajutorul experților și procurorilor.
Un număr de 26 de persoane au murit chiar în incinta clubului. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane. Alte cinci au murit într-un interval de timp mai îndelungat, iar o alta s-a sinucis, ca urmare a unei depresii severe. În total, 65 de vieți. Unii ar fi putut trăi. Pentru că au supraviețuit incendiului, dar nu și ororilor din spitalele românești, pline de microbi, dotate necorespunzător și complet nepregătite pentru un astfel de eveniment. Iar politicienii aflați la guvernare s-au dovedit plini de aroganță, refuzând inițial să apeleze la ajutor extern și să transfere cât mai repede în străinătate pacienții cu arsuri grave.
Am putea să spunem că a existat, totuși, o conspirație. A unor șefi de spitale cu politicieni la vârf. Cu scopul de a ascunde adevărul și de a băga mizeria sub preș. Dar înclin să cred că domnul Liviu Dragnea nu s-a gândit la o astfel de conspirație.

Aproape jumătate dintre profesori sunt mai înapoiați decât elevii!

Am scris în mai multe rânduri despre starea Învățământului românesc. Dar am văzut alte lucruri. În niciun caz nu am intuit ce aveam să descopăr citind rezultatele unui studiu realizat de cercetători ai Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Patru cercetători de la Universitatea menționată au intervievat 1.427 de profesori din România, care au avut posibilitatea să-și spună părerea pe câteva teme de actualitate.
Concluziile la care au ajuns sunt halucinante: 45% dintre profesorii români sunt de acord cu un regim dictatorial, 40% dintre ei se declară pentru pedeapsa cu moartea și tot 40% sunt de părere că homosexualitatea nu poate fi acceptată.
Dar asta nu e tot: unul din trei dascăli nu vrea să fie vecin cu persoane de etnie romă, nu vrea să aibă de a face cu membri ai comunității LGBT sau cu cuplurile în care partenerii nu sunt căsătoriţi. Totodată, peste 50% dintre respondenții din rândul profesorilor îi resping pe cei care consumă droguri sau sunt depedenți de alcool. În fine studiul mai relevă faptul că 31,6% dintre profesori cred că uneori părinţii sunt îndreptăţiţi să-şi bată copiii.
Să recapitulăm: aproape jumătate dintre profesori au nostalgia dictaturii comuniste, când puteau să taie și să spânzure la clasă, dar și când puteau să predea o Istorie și o Literatură masacrate de cenzură.
Patru din zece profesori sunt favorabili reintroducerii pedepsei cu moartea, dovedind un dispreț total față de apartenența țării noastre la Uniunea Europeană, zonă unde execuțiile au fost interzise.
Și, în sfârșit, patru din zece cadre didactice nu acceptă homosexualitatea, unul din trei nu vrea să aibă de-a face cu romii sau cu membrii comunității LGBT și tot unul din trei e de acord că bătaia este, uneori, ruptă din rai.
Păi ce învățământ să avem noi cu atât de mulți profesori extremiști, rasiști și nostalgici ai comunismului ceaușist? Nu punem la îndoială dreptul fiecărui om de a avea opinii proprii, dar aici e vorba de indivizi care se ocupă de formarea și de viitorul copiilor. Și ne mai mirăm atunci când elevii au o atitudine de respingere față de unii profesori. Știu ei foarte bine de ce!

Incredibil, dar adevărat: peste 12 milioane de creștini-ortodocși au boicotat referendumul!

După cum cred că vă amintiți, în zilele de 6 și 7 octombrie 2018 a avut loc un referendum de tristă amintire. A existat o propunere de revizuire a unui articol din Constituție, semnată de peste trei milioane de români. Dacă referendumul ar fi trecut, familia urma să se întemeieze pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie. Dar nu a trecut și a rămas ca acum: căsătoria liber consimțită între soți.

Să ne uităm puțin pe câteva serii de numere.

Potrivit datelor BEC, numărul total al participanților la referendum a fost de 3,8 milioane. Dintre aceștia, 3,5 milioane, adică 91,56%, au votat DA, în vreme ce 0,24 milioane, reprezentând 6,47%, au optat pentru NU.
Numărul voturilor nule a fost de 76.111. Numărul cetățenilor înregistrați ca votanți potențiali a fost de 18,2 milioane.

La recensământul din 2011, un număr de 18,8 milioane de persoane şi-au declarat religia, 86,5% arătând că sunt ortodocşi, 4,6% romano-catolici, 3,2% reformaţi, 1,9% penticostali şi 0,2% “fără religie” sau atei, potrivit rezultatelor definitive privind populaţia anunţate de Institutul Național de Statistică.
Să traducem aceste procentaje: 16,2 milioane de români s-au declarat creștini-ortodocși, 0,86 milioane au declarat că sunt romano-catolic, 0,6 milioane – reformați, 0,3 milioane – penticostali și aproape 400.000 au susținut că sunt atei.

Problema cea mai delicată la acest referendum e că din cei peste 16 milioane de creștini-ortodocși, peste 12 milioane s-au pierdut în ceață, boicotând complet aiurea referendumul.
Tot invocăm propaganda și mobilizarea exemplară a comunității LGBT și a sponsorillor lor din Occident. Dar, mai degrabă, ar trebui să ne recunoaștem propria neputință și înțelegerea foarte aproximativă a învățăturii ortodoxe. Peste 12 milioane de români au dovedit că sunt mai dispuși să plece urechea la tot felul de aberații decât să urmeze învățătura Mântuitorului și să meargă pe calea recomandată de marii duhovnici ai acestui Neam.
Evident că nu sunt eu acela în măsură să judec opțiunile a milioane de români. Dar puțin, măcar puțin, tot îmi îngădui să mă mir și să mă întreb dacă nu cumva pentru prea mulți credincioși Ortodoxia nu e decât o chestie pe care ți-o pui la butonieră și ieși cu ea în lume de sărbători. Pentru că dă bine! Dar nimic mai mult!

Învățăm ceva din acest referendum sau continuăm războiul româno-român?

Referendumul pentru redefinirea căsătoriei în textul Constituției a fost un eșec. El nu poate fi validat. La vot s-au prezentat puțin peste 20 la sută din totalul persoanelor înscrise în listele electorale. Pentru validare era necesară o prezență de minimum 30 la sută.

Poate că acum, la sfârșitul unei bătălii încrâncenate care nu ar fi trebuit să aibă loc, ieșim din tranșee, ne spălăm pe față și ne privim puțin în ochi.
Cel mai trist din tot ce s-a întâmplat în ultima vreme, în legătură cu acest referendum, a fost să constat ușurința cu care românii pot fi prostiți. Cred chiar că acest referendum a fost folosit de specialiștii în comunicare pentru a vedea până unde poate merge manipularea maselor. Și, vai, par a nu exista limite. Ambele tabere au mințit fără să crâcnească. Nu vreau să trec în revistă tot ce s-a văzut și s-a auzit în ultimele săptămâni pentru că mi se face greață.
A fost trist, pentru mine, să constat că protestatarii #rezist și platformele lor de comunicare, cum ar fi grupurile de Facebook Corupția Ucide și Rezist au ținut morțiș să critice inițiativa organizării acestui referendum, socotindu-l o operațiune de imagine pusă la cale de PSD.
Am fost la multe din protestele antiguvernamentale din Piața Victoriei și cred că, prin ceea ce am scris, am dovedit solidaritate cu cei care care erau acolo. Dar în cazul referendumului chiar nu-i înțeleg. Nu văd ce li se pare atât de grav că România este o țară majoritar creștină, iar învățătura creștin-ortodoxă joacă un rol important în societate. Cei din mișcarea #rezist au acționat de această dată de parcă ar fi fost teleghidați din străinătate.
Și cum poporul nu se înșală niciodată, să vedem cu ce rămânem după acest referendum. Propunerea a fost ca, prin revizuirea textului constituțional, căsătoria să nu poată fi posibilă decât între un bărbat și o femeie. Prin respingerea acestei propuneri, totul rămâne, deocamdată, cum a fost. Căsătoria a fost și este posibilă între soți. Nici măcar nu se știe de câți soți e vorba. Textul este ambiguu. Apoi nu se face nicio precizare cu privire la sexul acestor soți. Avem Codul Civil, unde scrie clar că sunt posibile numai căsătoriiile între un bărbat și o femeie. Dar, din moment ce românii au fost de acord cu actuala formulare din Constituție, legea, mai devreme sau mai târziu, trebuie pusă în concordanță cu Constituția. Sau trebuie măcar să adoptăm o lege a parteneriatului civil, care să acorde drepturi egale cu acelea ale persoanelor căsătorite cuplurilor de același sex.
Dacă am simplifica puțin lucrurile, ar însemna că în țara asta, cel puțin 14,5 milioane de români (cei care nu au ieșit la vot) sunt de acord cu căsătoriile între persoane de același sex. Dacă-i întrebi, ei nu vor spune așa ceva. Dar asta rezultă din rezultatul referendumului. Nu există mai multe variante. Sau o căsătorie cu un bărbat și o femeie, sau o căsătorie formată din orice fel de soți.
Și uite așa, brusc, vom fi lăudați de politicienii occidentali și de presa de acolo pentru maturitate, pentru deschidere și pentru apetitul pentru democrație pe care l-am arătat pe 6 și 7 octombrie.