E momentul să renunțăm la comoditate și să mergem la vot!


După ce președintele Klaus Iohannis a anunțat cele două întrebări pentru referendumul din 26 mai, domnul Liviu Dragnea a ieșit tare la atac.
Tare, dar în stilul găunos al PSD. Cică social-democrații sunt de acord cu întrebările, dar referendumul este inutil pentru că nu răspunde unei controverse în societate pe această temă. Cum s-ar traduce puțin, nu prea există român care să răspundă cu NU la întrebările domnului Iohannis.
Atunci e simplu de tot! E ca și cum referendumul ar fi trecut deja.
Doar că nu e ichiar așa. Aflăm tot de la domnul Dragnea că oamenii din țară i-au spus că nu ar vrea să se încurce cu alte buletine de vot. Ei ar dori să voteze doar la europarlamentare.
Și, până la urmă, a precizat liderul PSD, domnul Iohannis și slugile lui stau cu capul plecat în fața străinilor, așa că nu ai ce discuta cu ei.
Sper că nu e greu să înțelegeți, printre rânduri, îndemnul la boicotarea referendumului, lansat de domnul Dragnea. Mă gândesc că dacă președintele PSD e atât de deranjat de această inițiativă, atunci e ceva de capul ei și merită efortul de a pune o ștampilă.
Dacă PSD și ALDE boicotează referendumul, e nevoie de o prezență de aproximativ 50 la sută pentru ca el să fie valabil. Nimeni nu speră într-o prezență la urne mai mare de 35 la sută. Aceasta e problema!

Lasă un comentariu