PICĂTURA DE OTRAVĂ: Cui foloseşte baza de la Deveselu?

Ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm, a explicat, ieri, într-o întâlnire cu jurnalişti români, cum stau lucrurile cu baza de la Deveselu. Sistemul antirachetă montat de americani în inima Olteniei nu este direcţionat împotriva Rusiei, scopul acestuia fiind de a contracara posibile ameninţări cu rachete balistice din partea Iranului sau, pe viitor, şi din partea altor state din Orientul Mijlociu. Dl Klemm a spus că Iranul a ajuns la un acord cu comunitatea internaţională privind programul său nuclear, dar care nu include şi rachetele balistice ale Teheranului.

Problema este că acest tip de raţionament nu răspunde la principalele obiecţii ale Moscovei: de ce nu s-a creat un sistem antirachetă comun la nivel european şi dacă, în cazul unui conflict major, pe rampele de la Deveselu nu pot fi montate rachete de croazieră de tip Tomahawk, cu rază mică şi medie de acţiune, care pot avea inclusiv încărcătură nucleară?
Degeaba se fac americanii că plouă, pentru că aceste întrebări, la care ruşii nu au primit răspunsuri, duc la transformarea sudului României într-o ţintă potenţială a rachetelor strategice ruse, una singură dintre acestea fiind suficientă pentru a transforma ţara noastră într-un pustiu. Acestea nu sunt ipoteze, ci declaraţii oficiale ale unor comandanţi militari ruşi de rang înalt sau ale unor apropiaţi ai lui Vladimir Putin şi nimeni nu ar trebui să se îndoiască de seriozitatea lor.
Dacă ne imaginăm un conflict nuclear în care ambele părţi ar dispune de un număr relativ egal de rachete, sigur că perspectiva ca unele rachete ruseşti să fie distruse pe teritoriul european, la puţin timp după lansare, este de natură să strice echilibrul dintre cele două superputeri.
Dar cum România nu are nimic de spus în treaba asta, noi neavând o mişcare pacifistă, rămâne să privim ca spectatori acest spectacol al declaraţiilor.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Cui i-e frică de Corneliu Zelea Codreanu?

În Germania a fost retipărită cartea de căpătâi a lui Adolf Hitler, MEIN KAMPF. Scrisă în cea mai mare parte în închisoare, în al treilea deceniu al secolului trecut, MEIN KAMPF a slujit drept bază teoretică regimului nazist, fiind plină de acuzaţii la adresa evreilor, vinovaţi de tot ce e rău pe pământ.

codreanu

Cartea apare cu adnotări ştiinţifice, care fixează cadrul istoric şi explică evenimentele de atunci, scopul retipăririi ei fiind înţelegerea Holocaustului şi a guvernării brutale a lui Hitler.
Culmea este că iniţiatiava a fost sprijinită chiar şi de unele organizaţii evreieşti, în ciuda faptului că în Germania există legi care condamnă incitarea la violenţă şi care interzic svastica şi alte simboluri naziste.
Şi un ultim amănunt, cu siguranţă mai puţin cunoscut. MEIN KAMPF este citată adesea, într-un context favorabil, în mediile islamice radicale, fiind chiar tipărită în ţări precum Iranul, şi a avut parte de elogii, fiind foarte bine vândută şi în librării, în Uniunea Sovietică, acum vreo opt decenii. Vă daţi seama în ce hal de buimăceală erau comuniştii anilor 30 din secolul trecut, când lumina se lua numai de la Moscova şi când tătucul Stalin îşi exprima admiraţia, de câte ori avea ocazia, pentru cancelarul Adolf Hitler.
Acum să ne întoarcem acasă. S-a adoptat în grabă şi fără o justificare reală o lege care interzice, practic, pomenirea în spaţiul public a unor figuri istorice precum Corneliu Zelea Codreanu, Horia Sima, Ion Antonescu, Nicolae Ceauşescu. Sigur că legea e idioată, fiindcă, aşa cum am văzut şi la nemţi, perioadele din istorie care nu ne convin nu pot fi ascunse sub preş, ca şi când nu ar fi existat. Partea tipic românească în povestea asta este că în timp ce numele lui Codreanu, Sima şi Antonescu nu le poţi auzi cu niciun chip pe vreun post de televiziune (fie şi cu sens negativ), lăudătorii lui Ceauşescu nu au nicio jenă să iasă în faţă. Eu nu spun aici că Nicolae Ceauşescu a fost mai bun sau mai rău decât Corneliu Zelea Codreanu pentru Istoria acestui Neam. Întreb doar de ce pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă? Poate şi pentru că, în actualul context internaţional, în timp ce renaşterea comunismului e o himeră, relansarea naţionalismului creştin, ca doctrină politică alternativă, este o variantă despre care e bine să ştie cât mai puţini români.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Am ajuns departe: avem scut american în inima Olteniei!

Noi cerșim din poartă-n poartă, cum zice poetul, dar, în schimb, de azi avem în mod oficial scut antirachetă la Deveselu.

Lucrările au fost finanțate de americani. Noi am dat numai terenul. Ca și în cazul moscheii sunnite pe care o vor construi turcii la București. Statul dă terenuri, ne îmbrobodește că pe noi nu ne costă nimic și susține chiar că o să ne fie mai bine.
S-au scris tone de articole în presa românească și în cea internațională despre baza de la Deveselu și cu ce se mănâncă ea. Aproape toată lumea e intoxicată în povestea asta. Fie de ruși, fie de americani. Fiind vorba de o generație ultra-modernă de armament, cu computere de ultimă generație, radare performante și rachete de mare precizie, toți cei interesați pot să susțină ce vor, fără a putea fi contraziși cu argumente valide.
Rușii spun că acest scut american, care nu va avea componente, atunci când va deveni operațional, numai în România, ci și în Polonia și pe Marea Mediterană, strică echilibrul strategic din Europa. Ei susțin cā pe rampele de la Deveselu pot fi montate, la nevoie, rachete de croazieră, eventual și cu capete nucleare. Dar și dacă nu ar fi așa, rachetele interceptoare de la Deveselu și din Polonia pot distruge, după lansare, rachete strategice rusești, ceea ce, în condiții de paritate între Rusia și SUA, ar afecta echilibrul dintre cele două super-puteri. Kremlinul a propus un sistem anti-rachetă comun, dacă vorbim de amenințări din afara Europei, cum ar fi Iranul.
Oficialii americani, secondați de cei români, susțin că scutul antirachetă nu este îndreptat împotriva Rusiei și are o natură pur defensivă. Dar ei nu spun dacă, din punct de vedere tehnic, situația s-ar putea modifica, în sensul montării pe rampe a unor rachete ofensive, de tipul celor de croazieră. Și nici de ce, dacă e vorba de amenințări din afara Europei, nu ar fi fost mai normal un scut comun.
În tot cazul, de azi încolo, România a devenit țintă a rachetelor nucleare rusești, care-și propun să distrugă cu prioritate baza de la Deveselu, în cazul unui conflict de amploare. Nu e foarte clar de ce ar trebui să fim noi acum mai liniștiți decât oricând în trecut, dar să dea Dumnezeu să nu aflăm niciodată dacă rușii sunt în stare să penetreze scutul de la Deveselu.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Valentin Jucan a ratat ocazia să tacă

Uneori, am impresia că reprezentanții noștri la diferite niveluri au luat-o prin bălării rău de tot.

Spre exemplu, Valentin Jucan, unul din ultimii membri ai Consiliului Național al Audiovizualului aflați acolo prin bunăvoința fostului președinte Traian Băsescu, s-a trezit să protesteze împotriva interviului pe care Digi24 i l-a luat lui Serghei Narishkin, președintele Dumei de Stat a Rusiei. Cică „legitimarea lui Narishkin în fața românilor este o sfidare la adresa parteneriatului pe care România îl are cu Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii”. Dacă n-ați înțeles din prima de ce, să mai săpăm puțin. Pentru Jucan, această apariție televizată este o încercare de „manipulare a opiniei publice din România în privința politicilor internaționale duse de Federația Rusă”.
Jucan, care are rangul de secretar de stat, ar fi trebuit sā tacă. Sau, dacă ținea morțiș, să vorbească despre starea vremii, nu să facă observații aiurea despre politica editorială a unui post de televiziune. Păi cât de prost să fii ca jurnalist ca să prinzi un demnitar rus de rang înalt la București, care pe deasupra mai are și eticheta de INTERZIS pusă de Uniunea Europeană, și să nu încerci să-i pui câteva întrebări pe teme fierbinți, cum ar fi scutul antirachetă sau doborârea avionului rusesc Su-24? De la cine să aflăm cum gândește un boss politic de la Moscova? De la Jucan? Sau de la tot soiul de experți care se perindă prin studiourile televiziunilor de știri și-și dau cu părerea despre tot ce mișcă sub Soare?
Și în afară de asta, membrii CNA ar trebui să se abțină să formuleze critici la adresa televiziunilor, altele decât cele la care sunt îndreptățiți prin legea audiovizualului. Altfel, n-au decât să-și dea demisia și să intre (sau să reintre, după caz) în presă.
Cât despre opinia publică, Jucan nu are de ce să-și facă griji. Românii nu sunt atât de idioți încât să se lase manipulați de niște vorbe meșteșugite spuse la televizor de un politician rus. Dar tocmai de aceea au dreptul să cunoască toate punctele de vedere în chestiuni sensibile.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Rusia lui Putin şi-a găsit naşul

Ca să înţelegem mai bine ce s-a întâmplat astăzi cu avionul rusesc Suhoi Su-24, doborât de un F-16 turcesc, trebuie să ne întoarcem puţin în urmă.
La solicitarea lui Bashar al-Assad, Rusia a început bombardarea poziţiilor militanţilor care i se opun acestuia, nu numai a celor deţinute de Statul Islamic. Operaţiunile aeriene ruseşti au început la 30 septembrie. Printre consecinţele lor directe se numără doborârea avionului rusesc de pasageri în Peninsula Sinai (224 de morţi), intensificarea migraţiei civililor din zonele vizate de bombardamente şi întoarcerea în ţările lor de origine a europenilor care au îmbrăţişat jihadismul, gata oricând să tulbure apele pe bătrânul continent.
Site-ul turcesc Hurryet a scris că ambasadorul Rusiei în Turcia şi ataşatul militar au fost convocaţi la ministerul de Externe joia trecută pentru a li se aduce la cunoştinţă următoarele: operaţiunile militare ruseşti au loc în zone foarte apropiate de frontiera turcă, ameninţând securitatea graniţelor ei. Turcia a atras atenţia că nu va ezita să se angajeze în luptă dacă va constata violări ale frontierelor. Zona unde se desfăşurau operaţiuni ruseşti nu era controlată de Statul Islamic sau de alte grupări teroriste şi ea viza civili turkmeni. Operaţiunile militare au determinat mulţi civili să-şi părăsească locuinţele. Acţiunile Rusiei în regiunea respectivă îngreunau eforturile umanitare turceşti.
Să vedem şi cine sunt aceşti tukmeni. Ei sunt etnici turci care au trăit în regiuni din Siria, Irak şi Iran din secolul al XI-lea. Se estimează că numărul lor este între 1,5 milioane şi 3,5 milioane. Antrenate de Turcia, brigăzile turkmene siriene se cifrează la 10.000 de luptători bine pregătiţi şi înarmaţi. Ele au fost înfiinţate în 2012, după izbucnirea războiului civil din Siria. Principalii lor oponenţi sunt armata regulată siriană şi militanţii Statului Islamic. În unele situaţii, ei s-au aliat cu luptătorii kurzi.
Concluziile ar fi următoarele: potrivit documentelor înregistrate pe radare, avionul rusesc a intrat pe teritoriul Turciei. Şi nu a fost vorba de un avion, ci de două. Ele au fost avertizate de 10 ori să-şi schimbe cursul. Unul din avioane s-a reîntors în Siria. Celălalt a fost doborât cu o rachetă trasă de pe un F-16. Oricum, avioanele nu executau misiuni împotriva poziţiilor Statului Islamic, după cum susţine Rusia, pentru că ISIS nu controlează zona respectivă. Avioanele bombardau poziţii ale luptătorilor turkmeni, antrenaţi şi înarmaţi de Turcia, care se opun atât Statului Islamic, cât şi armatei lui Bashar al-Assad.
Fie că vor să înţeleagă acum, fie că se vor lămuri mai târziu, ruşii trebuie să priceapă că nu pot face tot ce le trece prin cap, restul lumii având doar menirea de a sta în poziţie de drepţi.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Iohannis, acuzat aiurea-n tramvai!

Nu pricep de ce o grămadă de necăjiţi de la televiziunile de ştiri s-au năpustit asupra preşedintelui Klaus Iohannis, după declaraţiile de presă făcute astăzi de şeful statului la Palatul Cotroceni.

Pentru cei care nu ştiu despre ce e vorba, e necesar să intrăm puţin mai adânc în subiect.
O jurnalistă l-a întrebat pe şeful statului cum comentează declaraţiile lui Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, în legătură cu atitudinea U.E. faţă de Rusia, şi dacă acestea ar modifica linia de politică externă a României, care are parteneriat strategic cu SUA.
Klaus Iohannis, care urmează să participe la summit-ul european consacrat, în special, problemelor imigraţiei, a preferat un răspuns prudent, obişnuit în limbajul diplomatic: „Această poziţie este una suprinzătoare. Voi afla mai multe detalii cu ocazia întâlnirilor. Este neobişnuit ca preşedintele Comisiei Europene să facă declaraţii în chestiuni cheie fără să armonizeze cu statele UE. Prefer să aflu ce a dorit şi după aceea să comentăm”.
Ei bine, gurnaliştii de serviciu de la Realitatea şi B1 au trecut imediat la o execuţie publică a lui Iohannis. Cică omul de la Cotroceni a dat-o cotită pentru că a fost prins pe picior greşit. Nu ştia nimic de declaraţia lui Juncker, nu-l informaseră consilierii şi atunci a preferat un limbaj neutru.
Cred că am dovedit în suficiente ocazii că nu sunt un fan al preşedintelui Klaus Iohannis, ca să pot fi credibil acum, dacă spun că atitudinea jurnaliştilor citaţi arată cu prisosinţă că superficialitatea şi reaua-credinţă se simt la ele acasă la unele televiziuni.
Ar mai fi ceva. Unele posturi de ştiri, nu numai cele citate deja, sunt foarte revoltate de ce a spus Juncker şi de lipsa de reacţie a oficialilor români. Se cam înţelege că Juncker s-a dat cu ruşii şi îşi permite, cu neruşinare, să-i pună la punct pe americani.
Ca să înţelegem cum se cuvine şi această problemă, să vedem ce a spus Juncker, utilizând o sursă străină, foarte serioasă (http://bit.ly/1LawUmz).
Europa trebuie să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Rusia şi nu ar trebui să lase ca aceasta să fie ceva decis de Washington, a spus, joi, 8 octombrie, Jean-Claude Juncker, preşedintele C.E.
Juncker a spus că tensiunile ar trebui să fie calmate, chiar dacă aşa ceva nu reprezintă o abordare neapărat populară. „Trebuie să facem eforturi în direcţia unei relaţii practice cu Rusia. Nu e sexy, dar asta nu e situaţia, nu putem continua aşa”, a spus el la un eveniment desfăşurat în oraşul Passau, din sudul Germaniei.
Săptămâna trecută, Barack Obama l-a acuzat pe Putin că a acţionat în Siria pentru a-şi apăra aliatul autoritar, al cărui regim este în curs de prăbuşire.
Dar Juncker a semnalat că Europa trebuie să aibă o altă abordare. „Rusia trebuie să fie tratată decent”, a spus el. „Nu putem lăsa ca relaţiile noastre cu Rusia să fie dictate de Washington.”
„Ştiu din conversaţiile mele cu Putin că el nu acceptă afirmaţii ca aceea în care Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă asta? Nu poţi vorbi cu Rusia în aceşti termeni”, a spus Juncker
Asta e tot. Şi nu văd de ce unii sunt atât de scandalizaţi de ce a spus Juncker. Preşedintele Comisiei Europene a îndemnat la decenţă şi pragmatism în relaţiile Europei cu Rusia. E grav?

PICĂTURA DE OTRAVĂ: De ce nu le place ruşilor baza de la Deveselu

Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare a fost semnat la Washington, la 8 decembrie 1987, de preşedinţii Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, şi a intrat în vigoare la 1 iunie 1988.

Tratatul prevede, potrivit articolului 1, eliminarea rachetelor cu rază intermediară sau mai scurtă de acţiune şi angajamentul de a nu implementa astfel de sisteme în viitor.
Articolul 2 precizează că rachetele cu rază intermediară sunt cele care pot lovi ţinte aflate la o distanţă de peste 1000 km, dar nu mai mare de 5.500 kilometri, iar cele cu rază mai scurtă de acţiune ating ţinte de peste 500 kilometri, dar nu mai mult de 1.000 de kilometri.
Tratatul menţionează, de asemenea, că este vorba de rachete balistice şi de croazieră cu lansare de la sol, de pe instalaţii fixe sau mobile.
La articolul 6 al Tratatului, părţile semnatare se angajează să nu mai producă sau să mai testeze pe viitor astfel de rachete sau de lansatoare de rachete.
Baza de la Deveselu va avea, atunci când va deveni operaţională (spre sfârşitul anului), trei sisteme Aegis, capabile să lanseze simultan, în plan vertical, 72 de rachete interceptoare SM-3 Block IB. Sistemul este conceput pentru a identifica, a urmări în aer şi a distruge prin impact direct rachete balistice, utilizând computere şi radare foarte performante.
Ruşii susţin că acest sistem antirachetă încalcă Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare, rachetele de la Deveselu putând lovi ţinte aflate, teoretic, la o distanţă mai mare de 500 de kilometri. Oficialii români şi americani interpretează, însă, altfel, Tratatul INF, afirmând că înţelegerea se referă la rachete care pot lovi ţinte terestre, şi nu la rachete interceptoare.
Dar miza reală, care determină Moscova să formuleze ameninţări, este alta. În cazul unui conflict care va implica utilizarea rachetelor, echilibrul ruso-american este stricat prin faptul că o parte din rachetele lansate de Rusia vor putea fi anihilate de sistemele Aegis instalate în România şi Polonia. De precizat că baza din Polonia, operaţională din 2018, va fi şi mai performantă, putând distruge în aer chiar şi rachete balistice intercontinentale. Şi, pe de altă parte, pe rampele de lansare de la Deveselu pot fi montate, spun ruşii, şi rachete obişnuite, care pot atinge ţinte din Rusia. Răspunsul româno-american este că instalaţia de la Deveselu nu vizează Rusia, ci doar rachete care pot pune în pericol o parte a Europei.
Cam aşa stau lucrurile, explicate cât se poate de obiectiv şi la rece. Concluziile vă aparţin.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Cu astfel de bombardardamente, de ce să ne mai mirăm că migraţia a scăpat de sub control?

Tari în clanţă cum îi ştim, americanii au sărit tare de tot cu gura pe ruşii care bombardează de zor în Siria. Că să nu mai lovească alte ţinte decât cele ale Statului Islamic. Că nici măcar nu se pricep la bombardamente pentru că nu folosesc muniţie ghidată. Că la trei terorişti ucişi sunt omorâţi zece civili. Şi că unde o să ajungem în felul ăsta? 

Când era cât pe aci să fie crezuţi, americanii au comis-o ei înşişi, printr-o lovitură (aeriană) de toată frumuseţea. Ieri, în oraşul Kunduz din Afganistan, recucerit după lupte grele de trupele guvernamentale din mâinile talibanilor, americanii au atacat cu rachete un spital. Din greşeală, desigur. Şi nu orice spital, ci unul administrat de organizaţia „Medici fără frontiere”. Care a reuşit să trateze un mare număr de pacienţi, în condiţii grele, în timpul ocupaţiei talibanilor. Cruzii talibani au permis funcţionarea spitalului şi nu s-au atins de el. Dar ceea ce nu au făcut talibanii, le-a reuşit americanilor în doar câteva zeci de minute. Super teleghidatele rachete americane au nimerit în plin spitalul, distrugându-l în bună măsură şi provocând, ca pagube colaterale, 16 morţi, alte peste 20 fiind atât de pulverizate, încât au dispărut cu totul. Statistica morţilor este următoarea: nouă membri ai personalului medical şi şapte pacienţi, dintre care trei copii.
Culmea (dacă mai poate exista şi o culme într-o astfel de tragedie) este că bombardardamentul a continuat mai bine de 30 de minute după ce oficialii NATO şi cei ai Statelor Unite au fost informaţi că în locaţia respectivă se află un spital, potrivit unui comunicat al organizaţiei „Medici fără frontiere”.
În concluzie, să nu ne facem iluzii că ruşilor şi americanilor le pasă de civilii din zonele de război. Ei îşi văd de treburile lor şi cine nimereşte în bătaia puştii, asta e. E dat la pierderi (colaterale) şi gata.

Tomiţă Stoicuţ

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Putin şi Obama, două feţe ale aceleiaşi monede

Dispută mare, ieri, cu unii cititori care sunt mari admiratori ai preşedintelui Vladimir Putin. Nu vreau să vă reproduc limbajul folosit de ei, dar vă puteţi imagina ce e mai rău.

Dispută mare, ieri, cu unii cititori care sunt mari admiratori ai preşedintelui Vladimir Putin. Nu vreau să vă reproduc limbajul folosit de ei, dar vă puteţi imagina ce e mai rău. Ideea este că pentru acest gen de cititori, cu nimic mai puţin importanţi decât ceilalţi, Putin este un soi de semi-zeu, care, din zori şi până-n noapte, nu se gândeşte decât la binele poporului său.

Este o crimă să ne imaginăm că Vladimir Putin a strâns averi colosale pe seama poporului său, că principalii săi colaboratori sunt foşti generali KGB sau că are ambiţii expansioniste.
În timp ce Putin e băiatul bun, pentru aceiaşi cititori Obama este răul întruchipat. Diavol cu chip de om, nazist, imperialist, exponent al intereselor evreilor ultra-bogaţi şamd.
Acum să ne calmăm puţin şi să vedem cum stau lucrurile cu adevărat. Rusia şi Statele Unite sunt mari puteri, deţinătoare ale unui uriaş arsenal nuclear, care au ambiţia de a controla o parte cât mai mare a lumii. Ambii giganţi acţionează numai din interes, nicidecum spre binele ţărilor mici pe care le iau sub aripă. Rusia a anexat Crimeea în dispreţul tuturor reglementărilor internaţionale. Atât la Conferinţa de securitate de la Helsinki, cât şi în momentul când Ucraina a renunţat la armele nucleare pe care le deţinea, după declararea independenţei, ruşii au promis, împreună cu celelalte mari puteri, să respecte integritatea teritorială şi graniţele fixate de tratatele internaţionale. Apoi şi-au băgat picioarele în toate documentele astea, simple petice de hârtie pentru Kremlin, şi au ocupat Crimeea la „solicitarea” locuitorilor, exprimată prin referendum.
Nici cu Washingtonul nu ne e ruşine. Pentru că, de fapt, iritarea ruşilor vine din paşii făcuţi de americani, prin extinderea NATO; în direcţia încercuirii Rusiei. Moscova se simte ameninţată şi nu acceptă se stea pasivă în faţa încercărilor evidente ale americanilor de a domina lumea.
Cu alte cuvinte, cu marile puteri îţi faci treaba pentru că nu ai încotro, dar nu e cazul să le vezi ca pe nişte state care au de gând să te respecte sau să-ţi dea ceva de pomană.
Să nu uităm că Uniunea Sovietică şi sistemul economic şi politic impus de ea s-au destrămat atunci când echipa lui Ronald Reagan a venit cu ideea „războiului stelelor”. Economia URSS nu a mai putut face faţă costurilor enorme cerute de acest tip de armament şi s-a predat. Acum, Statele Unite, care au o maşinările de război formidabilă, obligă Rusia să-şi sporească în mod accelerat bugetul militar, pe fondul scăderii masive a preţului petrolului, resursa principală de venituri a Moscovei. Cum se va termina povestea rămâne de văzut.

PICĂTURA DE OTRAVĂ: Din succese în succese, România a ajuns o ruină

Peisajul este devastator. Premierul Victor Ponta ne anunţă noi succese economice şi reducerea generală a TVA, a unor taxe şi impozite de la anul.

Peisajul este devastator. Premierul Victor Ponta ne anunţă noi succese economice şi reducerea generală a TVA, a unor taxe şi impozite de la anul. Toate măsurile anunţate sunt de un populism greţos şi sunt, de fapt, inaplicabile. Dar obiectivul urmărit de Ponta este acela de a impresiona poporul, din perspectiva posibilei pierderi a fotoliului de premier. După el va veni un guvern liberal (în principal), care va fi obligat să renunţe la o parte din măsurile anunţate de Ponta. Dar la anul, ce să vezi, avem alegeri parlamentare. De care, desigur, majoritatea românilor s-a săturat până peste cap. Asta, însă. nu-i doare pe ei. Ci ca ăia, oricât de puţini, care merg la vot, să înţeleagă că Ponta le-ar fi dat şi o să le mai dea, dacă i se oferă ocazia, în timp ce Iohannis şi compania le-a luat.

Trupele ucrainene care au părăsit oraşul Debaltseve au fost atacate pe traseul de retragere de insurgenţii pro-ruşi. Au fost ucişi 13 militari, au fost răniţi câteva zeci şi sute au fost luaţi prizonieri. Declaraţiile preşedintelui Petro Poroşenko, cum că retragerea a fost una ordonată, sunt minciuni sfruntate, ele fiind contrazise până şi de jurnalişti ai unor agenţii de presă occidentale. Dar cine crede că războiul s-a terminat, se înseală amarnic. Urmează oraşul-port Mariupol. Periferiile acestuia sunt deja atacate cu artileria de separatişti. Americanii au început să livreze arme letale Kievului, fără a mai aştepta rezultatul intervenţiilor cuplului comic Merkel-Hollande, făcut arşice de Ţarul Putin.
Republica Moldova s-a predat fără luptă în mâinile ruşilor. Pro-occidentalii au câştigat alegerile, iar pro-comuniştii au format guvernul şi fac legea în ţară. La Chişinău domneşte corupţia şi frica de orice apropiere prea mare de Europa occidentală, care ar însemna reforma justiţiei. Asta nu vor politicienii de la Chişinău cu niciun chip, observând ei cam ce se întâmplă în România, unde DNA bagă zilnic rechini la răcoare.
Nu mai zic de un eventual cutremur puternic în Vrancea, care ar pune capac la toate. La noi, pregătirile pentru prevenirea urmărilor unui seism durează vreo trei zile. După care ne vedem liniştiţi de treabă şi totul este dat uitării. Până la următorul cutremur care mişcă puţin Bucureştiul. Iar trei zile de gargară TV şi iar la revedere. Dar ce aţi spune dacă ne punem următoarea întrebare: avem adăposturi antiaeriene? Sunt ele pregătite pentru a primi un mare număr de oameni? E clar că asta e o întrebare încuietoare, la care nimeni nu poate răspunde. Pe noi ne preocupă drama pe care o trăieşte sărmană doamnă Udrea şi când ajung Traian Băsescu şi Victor Ponta la mititica. Să vezi atunci chef pe capul nostru, dacă ni se vor împlini aceste dorinţe!