O povestire cu tâlc: Minciuna are picioare scurte doar în proverbe

Cineva mi-a povestit cum a fost trimis la plimbare, în doi timpi şi trei mişcări, dintr-o lume din care, în marea lui candoare, îşi închipuia că face parte şi el.
Deşi cei doi de care e vorba au o vârstă rezonabilă, ceva la peste 56 de ani, niciodată nu poţi să fii sigur că oamenii nu o iau razna.
Cum s-a construit povestea? Simplu de tot. Femeia de care e vorba a început să spună (părinţilor, rudelor, cunoştinţelor, prietenilor) cum stă treaba cu adevărat cu omul lângă care trăia de cinci ani.
Astfel că toată lumea s-a dumirit şi votul a fost în unanimitate pentru aruncarea individului la coşul de gunoi. Dar sa vedem ce a făcut acesta, în cei cinci ani, în viziunea partenerei sale de până atunci.
Omul a aflat că era un leneş odios. Nu dădea cu aspiratorul, nu bătea covoarele, nu făcea curăţenie în baie, nu pregătea nimic de mâncare, nu spăla vasele, nu mergea la cumpărături, nu-i ajuta deloc pe părinţii partenerei sale, nu aducea bani în casă, nu venea direct acasă de la slujbă, îşi pierdea vremea cu o oră zilnică de sport, îşi obliga femeia să nu mănânce carne. Peste toate acestea, toată moştenirea de la maică-sa, de 20000 de dolari, a păpat-o în secret între anii 2007-2010, fără să cumpere nimic pentru casă şi fără ca femeia lui să aibă acces la un singur leu. După ce că avea un salariu de mizerie, monstrul îşi cumpăra ţigări pe ascuns şi făcea cinste la colegi, la serviciu, cu băutură scumpă.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA
Nici cu Dumnezeu nu stătea prea bine. Era un prefăcut, care mânca lucruri nepermise pe ascuns în post şi care se gândea numai la prostii, satisfăcându-se, la nevoie şi în disperare de cauză, chiar şi singur.
După ce că îşi supunea doamna unui regim de exterminare fizică şi psihică, o mai şi tortura, aproape zilnic, insistând ca şi ea să mărşăluiască pe străzile murdare şi poluate ale oraşului, sau pe digul cu denivelări din apropierea locuinţei.
Cum femeia cu pricina are şi un copil, nici acesta nu a fost scutit de presiuni şi mizerii. În loc să fie preocupat de educaţia lui şi de rezultatele sale şcolare, omul nostru îl chinuia pe ascuns şi răspândea prin tot cartierul zvonuri odioase: că micuţul bea, se droghează, fumează şi, ca urmare, are mintea cam tulbure.
Cum doamna cu pricina este o distinsă intelectuală, pentru care scrisul este o obligaţie, omul nostru îi maltrata textele de câte ori avea ocazia, umilind-o în fel şi chip: îi corecta creaţiile în bătaie de joc, îi oferea sugestii de care nu avea nevoie, schimba câte un cuvânt care arunca tot textul în aer. Traducerile lui erau de-a dreptul proaste şi nu puteau fi valorificate în niciun fel.
Cât despre sex, doamna a spus-o răspicat: tipul nu a fost niciodată bărbat. Toate episoadele de acest fel, puţine, câte vor fi fost în anii ăştia, au fost un coşmar, în care coşmar doamna era obligată să geamă şi să-şi exprime satisfacţia de frica monstrului, gata oricând să recurgă la violenţă.
Şi mai e ceva ce mi-a povestit prietenul că ar fi zis fosta lui parteneră de viaţă. E căsătorit din 1979 cu o doamnă care are serioase probleme psihice. A ezitat să divorţeze în aceşti din urmă ani, de teama spectacolului care s-ar fi iscat în sala de tribunal. A continuat, s-a spus la judecata de familie, să se întâlnească pe ascuns cu ea, fără să raporteze, să-i dea bani şi cadouri, să-i scrie misive de dragoste şi să o treacă pe pomelnice. Acum, când se găsise o soluţie tehnică pentru rezolvarea problemei, nu a mai contat, pentru că erau celelalte păcate odioase, menţionate mai înainte, care atârnau prea greu în balanţă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s