Cartierul Vampiriţei, jegos şi prăfuit

Prin locurile pe care le vedeţi în aceste fotografii am petrecut câţiva ani din viaţă. S-a întâmplat să fiu omul nepotrivit în locul nepotrivit. Pe vremea când eram îndrăgostit şi credeam că pe aici voi îmbătrâni şi-mi voi plimba nepoţeii, toate le vedeam în roz. Am îndrăgit cartierul şi oamenii, făceam sport în parc şi pe dig, am alergat şi am mers prin zonă sute de kilometri, am colindat magazinele şi piaţa.

Seara, când veneam de la serviciu, Vampiriţa mă aştepta cu boxeraşul la intrarea în parc. Dădeam cu toţii o tură şi-l lăsam pe el să aleagă banca pe care stăm. Apoi noi ne aşezam la taclale şi el, foarte vigilent, ne păzea. Vorbeam despre câte-n lună şi în stele. Aveam obiceiul să spunem că suntem nevorbiţi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Pe aleile pe care le vedeţi alergam prin parc. Asta când nu ne aventuram pe dig. O vreme a alergat şi Vampiriţa cu mine, apoi a trebuit să mă descurc singur. Ea a renunţat să mai facă sport, invocând lipsa de timp. Erau zile când alergam împreună şi câte 30 de minute, ceea ce nu era tocmai rău la vârsta noastră.

Şi aşa mai departe. Nu prea am răbdare să povestesc. Oricum, ideea este că eu mi-am imaginat o lume din care urma să fac parte până la sfârşitul vieţii mele. Aici, în locurile astea, am iubit, am făcut sport, am mers la biserică, la cumpărături, aici îi şopteam Vampiriţei atâtea şi atâtea cuvinte de alint. Iar la sfârşit am aflat că eu eram un Nimeni. Un ins oarecare, care nici măcar nu fusese pe acolo, un individ imoral, întreţinut de o femeie, o chestie tocmai bună de aruncat la gunoi.

Astăzi, cartierul arată urât. Zona este foarte poluată, parcul este neîngrijit şi invadat de tot felul de kitschuri, oamenii se calcă pe picioare, iar minoritarii sunt peste tot.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s