Adevărul care îţi zburleşte părul

crangasi 001M-ai aruncat la gunoi, Vampiriţo, în postul Crăciunului. Şi cu acuzaţii mincinoase cu toptanul. Că nu sunt şi nu am fost niciodată bărbat, că te simţi folosită, că nu fac nimic prin casă, fiind interesat numai de pat şi de mâncare, că spun numai prostii, că nu mai poti să mă ţii. Cum să contracarezi o asemenea revărsare de ură? Ai mai spus, ulterior, şi că ai vrea să uiţi că m-ai cunoscut. Există nenumărate dovezi că lucrurile nu au stat aşa cum le prezinţi tu. Fotografii, texte, oameni care ne-au văzut şi au stat de vorbă cu noi.
Am petrecut şase ani împreună. Cu bune şi cu rele. Am trecut prin multe încercări grele. Ne-am povestit câte-n lună şi în stele. Ne-am iubit în toate poziţiile şi împrejurările imaginabile. Ne-am plimbat per pedes prin tot oraşul. Am făcut sute şi sute de kilometri împreună, o parte în alergare. Am fost la filme şi la spectacole de teatru. Am crescut şi am îngrijit cu dragoste câini şi pisici.
În tot anul 2012 (până la sfârşitul lunii noiembrie, de fapt) ne-am spus de sute de ori că ne iubim, că ne dorim, că ne e dor unul de celălalt, că abia aşteptăm să ne vedem.
Am fost la biserici şi mănăstiri. Ultima dată, în august şi septembrie 2012. Ne-am rugat la aceleaşi icoane, am participat la aceleaşi slujbe, am discutat cu aceiaşi preoţi, călugări şi călugăriţe. În septembrie, la Cheia, ne-am simţit extraordinar. Altfel nu am fi revenit pentru câteva nopţi. Acolo am citit amândoi din cartea Părintelui Serafim de Sarov. Am cumpărat cărţi şi icoane pentru ceea ce părea a fi casa noastră şi viitorul nostru.
M-ai aruncat, Vampiriţo, pentru că aveai pe altcineva care apăruse în viaţa ta. Altfel nu-mi spuneai că dacă rămân până pe 15 ianuarie să nu te caut la telefon, nu schimbai parolele de la email si Facebook, nu ţineai telefonul numai pe silenţios, nu plecai mereu la părinţii tăi numai ca să nu fim împreună. Acasă te aştepta un om cu care ai trecut prin atâtea şi atâtea, un om care te iubea enorm şi pentru care reprezentai totul. Iar tu, chiar în postul Naşterii Domnului, te-ai dus către altcineva, punând şi o grămadă de prostii pe seama mea. În pat nu ştiai cum să stai mai departe de mine.
Nu te-ai mai dus nici să te spovedeşti şi nici să te împărtăşeşti, deşi eu eram cel care te împiedica. Pentru că dacă te-ai fi dus, ar fi trebuit să-i spui părintelui duhovnic cum a fost cu adevărat. Că ai folosit o grămadă de minciuni ordinare pentru a scăpa de mine. Că m-ai părăsit pentru altcineva. Şi nu suna prea bine tocmai în postul Naşterii Domnului.
Dacă ţie ţi-ar spune cineva o grămadă de lucruri frumoase până ieri, iar de azi ţi-ar zice că nu dă doi bani pe tine, că nu eşti şi nu ai fost niciodată femeie cu adevărat, ci o prefăcută de doi lei, că nu te interesează decât să foloseşti bărbaţii până te plictiseşti de ei, că nu câştigi destul pentru a fi tentantă, tu cum ai reacţiona? L-ai pupa pe respectivul şi ai zice: „bravo, omule, mi-ai făcut un portret pe cinste!” sau cum ai face?
Când ţi-am spus că acum pot divorţa rapid, nu te-a interesat. Ba mai mult decât atât, nu mi-ai dat certificatul de naştere decât după o lună. Pozele şi editorialele mele din computerul ce a devenit peste noapte numai al tău nu mi le-ai înapoiat nici până în ziua de azi. Deşi ştii că nu am de unde să le iau.
De când m-ai dat afară, nu ai vrut să stai de vorbă cu mine niciodată. Numai în prezenţa avocaţilor sau a doamnei Butoi. Mi-ai spus, când ai venit la mine la serviciu, ca nu cumva să te ating. De unde atâta ură? Parcă eşti într-o stare de halucinaţie sau parcă ţi-ai pierdut minţile.
Dar cel mai greu de îndurat e altceva. După cinci ani de trai zilnic în apartamentul tău, tu spui acum că nici nu am fost acolo. Că sunt un nimeni. Şi că, în consecinţă, nu am dreptul la informaţii despre nimeni şi nimic din zona aia. Dar eu au participat la tot ce s-a întâmplat acolo. L-am înmormântat pe Gonzi în locul sugerat de tine. Am crescut împreună doi motănei pe cinste. Le-am dat de mâncare şi i-am îngrijit (uneori, numai noi doi) pe câinii de la scara blocului, două suflete de aur. L-am ajutat pe Goedin la lecţii, am fost la serbările şi spectacolele lui, i-am dat sfaturi după cum m-am priceput, am fost cu toţii la mare şi în excursii. I-am cunoscut pe părinţii tăi. Am fost la ei de nu ştiu câte ori, am glumit, ne-am mârâit, i-am ajutat la cumpărături, le-am cumpărat telefoane, i-am încurajat, am sărbătorit tot felul de zile. I-am cunoscut pe vecini, am vorbit cu ei, ne-am zâmbit, pe unii i-am simpatizat.
Indiferent de orice altceva, refuzul tău de a-mi trimite fotografii şi informaţii despre toţi cei menţionaţi în paragraful precedent este o mizerie fără seamăn. Şi nu pot să las ca lucrurile să rămână aşa. Am nevoie ca de aer de aceste informaţii. Pentru că o parte din viaţa mea a fost acolo.
Ca să dai cu piciorul unui om care te-a căutat cu disperare vreme de 50 de ani numai pentru a-i face loc următorului este, totuşi, un comportament ciudat, deşi destul de tipic pentru tine. Nu sunt eu vinovat pentru toate eşecurile tale în materie de bărbaţi. De fiecare dată te plictiseşti sau devii nemulţumită şi crezi că următorul va fi mai bun pentru tine.
Sunt hotărât să le spun oamenilor cine eşti cu adevărat. Mai întâi pe internet. Şi apoi într-o carte. O să povestesc tot ce ştiu despre căsniciile tale, despre amanţii tăi (atât cât ştiu), despre preferinţele tale în materie de sex, despre cariera ta profesională. Şi poate şi despre altele. Totul, cu un respect desăvârşit pentru adevăr şi pe bază de documente. Şi totul, cu nume şi prenume. Nu cu pseudonime. Mi-ar plăcea să crezi că mă pricep la aşa ceva.
Dacă te-ar preocupa cât de cât să fie linişte în vieţile noastre, ai accepta să ne întâlnim la un ceai şi să stăm de vorbă. Numai noi doi, fără intermediari. Te-ai convinge că nu vreau să-ţi cer nimic. Ai recunoscut că m-ai dat afară pe baza unor acuzaţii mincinoase, dar sunt sigur că nu ai făcut corectura asta şi când vine vorba de părinţii tăi, de doamna Butoi, de bătrânul activist comunist, de poetă, de mătuşa ta, de domnişoara Butoi şi de cine o mai fi înghiţit balivernele tale. Asta nu e corect. Toată lumea trebuie să ştie adevărul. Inclusiv Goedin. Tot ce doresc este să-mi dai informaţii lunare despre pisici (cu fotografii), despre ce mai fac Goedin şi părinţii tăi, despre cum o duc căţeii blocului. Imediat ce voi putea, voi lua motăneii. Pentru că o enormitate mai mare decât cea spusă de tine („îţi dau şi pisicii, numai să nu mă mai cauţi”) nu mi-a fost dat să aud niciodată.
Când m-ai acceptat pe mine în viaţa ta, ştiai foarte bine cine sunt. Poate a contat şi curiozitatea, dar ştiai că sunt un prăpădit de romantic şi de sentimental, care a trecut ani de zile prin faţa ferestrei tale fără să aibă curajul să bată la uşă. Care transpira de emoţie când venea la locul tău de muncă din acea vreme. Doar, doar te-o vedea acolo. Care a aşteptat nouă luni, la Tg Jiu, în armată, să vii pe la el. Care le spunea camarazilor, pe câmp, la instrucţie, că Vampiriţa, o fată minunată, îl aşteaptă la Bucureşti. De ce mi-ai povestit atâtea, dacă ştiai că ai obiceiul să te plictiseşti şi să treci la următorul ca şi cum precedentul nici nu ar fi existat? De ce am construit atâtea împreună, ca apoi tu să dărâmi totul cu un simplu bobârnac?
Acum dă fuga la avocat cu textul, să vedeţi unde se încadrează. Pune-l la avizierul de bloc , dacă vrei. Spune-le tuturor cum te ameninţ şi cum te hărţuiesc eu pe tine, o femeie nevinovată, şi cum nu te las să-ţi creşti în linişte copilul şi să-ţi trăieşti viaţa. Spune-le părinţilor tăi ce jigodie sunt. Continuă aşa, cu războiul! Nu fă niciun pas înapoi. Nu fii om nici măcar o secundă. E dreptul tău.

Anunțuri

6 gânduri despre „Adevărul care îţi zburleşte părul

    • Toată povestea trebuie citită ca o ficţiune, nu ca şi cum evenimentele s-ar fi petrecut în realitate. Eu, cel puţin, prefer o astfel de cheie de interpretare.

    • Pe bune că e o ficţiune! Doar nu vă imaginaţi că există o femeie capabilă de atâta răutate! Eu lucrez ca jurnalist. Materia primă sunt ştirile. Şi, pentru o dată în viaţă, am zis să compun şi eu altceva decât ştiri. Numai dumneavoastră, cititorii, puteţi aprecia dacă a ieşit sau nu ceva din această încercare. Nu există concluzii şi nici o continuare. Decât dacă mai îmi trece mie ceva prin cap. Şi mai îmi trece. Totul este să găsesc timp pentru aşa ceva!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s