PICĂTURA DE OTRAVĂ: Premierul a lansat bancul cu SISTEMELE care ne feresc de terorism


Premierul Mihai Tudose a spus aseară, într-un interviu acordat unui post de televiziune, că România este o țară sigură, ferită de atentate teroriste, pentru că sistemele funcționează.
Afirmația domnului Tudose poate fi caracterizată drept cea mai bună glumă a anului.
Sigur că gazdele nu l-au incomodat cu vreo întrebare suplimentară pe această temă.
Conform agendei asupra căreia s-a căzut de acord înainte de interviu (că așa se procedează), premierul avea multe de povestit. Cum a crescut el, la Brăila, într-o familie normală, cu tatăl inginer și mama profesoară. Cum e el un om care nu concepe să mintă și care știe ce înseamnă loialitatea. Cum îi va pune la punct pe benzinarii care vor încerca să crească prețurile carburanților după mărirea accizelor. Cum n-are nicio problemă să înlocuiască miniștri, dacă e cazul.
Noroc că toți miniștrii sunt extraordinari. Așa că n-are niciun motiv să-i trimită acasă.
Ca să n-o mai lungim, interviul a ajuns la concluzia normală: avem un prim-ministru cum nu s-a mai văzut pe aceste meleaguri. Deștept, acid cu măsură, onest și loial, bun șahist, preocupat numai de interesele naționale. Ce noroc pe capul nostru!
Iar noi îi căutăm cu tot dinadinsul nod în papură. Să ne fie rușine!
Și totuși… Ce e aia că n-avem atentate pentru că sistemele funcționează? Care sisteme? O fi vrut să zică serviciile dar i-a ieșit altceva pe gură? Sau chiar o fi vorba de niște sisteme, de niște mafii care reușesc să-i îmblânzească până și pe potențialii teroriști?
Și să nu fie cu supărare că îndrăznim atât de mult, dar atentatele din țări precum Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie sunt posibile pentru că la ei sistemele nu funcționează? În acest caz, suntem tari de tot. E cazul să le dăm lecții. Să-i învățăm să-și facă sistemele funcționale. Să nu mai moară oameni de pomană. Dacă deținem secretul fericirii, să nu fim egoiști și să-l împărtășim și partenerilor noștri.
Sigur că nu strică să ne întrebăm de ce România nu este o țintă a teroriștilor. Doar că răspunsul corect nu este cel dat de domnul Tudose. Aceea e doar o glumă.

Tomiță Stoicuț

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s