PICĂTURA DE OTRAVĂ: Mai crede cineva în poveștile pescărești istorisite de Daddy?


Domnul Dragnea s-a întors cu forțe proaspete din concediu. E și normal, după ce s-a relaxat pescuind în câteva țări, în compania a câteva mii de români. Nu știu cum s-a stabilit câți români pescuiesc în fiecare vară, în străinătate. Dar măcar la acest capitol putem să-l credem pe domnul Dragnea. Fiindcă chiar el a spus treburile astea.
Și cum pasiunile adevărate nu se uită niciodată, liderul PSD a continuat să pescuiască și după întoarcea acasă. De această dată, în ape tulburi, la prietenii de la România TV.
Iată-l în toată splendoarea, explicând cum a salvat Guvernul țara de la un dezastru financiar, modificând legea pensiilor speciale.
„În ceea ce priveşte aşa zisele pensii speciale, care sunt pensiile militare şi pensiile de serviciu, acestea beneficiază de o lege specială, nu se calculează pe principiul contributivătăţii, s-au asumat câteva principii: pensia netă să nu fie mai mare decât salariul net pe care l-ai avut şi vorbim de media a şase salarii pe care ţi le alegi, cele mai mari salarii pe care le-ai avut în ultimii ani, s-a păstrat baza de calcul de 85%, s-a păstrat metodologia de calcul, nu s-a umblat la vârsta de pensionare cu toate că în Europa nu este o vârstă atât de mică, practic marea modificare care s-a produs se referă la faptul că pensiile speciale nu se mai actualizează odată cu creşterea salariului celui care este în locul tău sau care are acelaşi post sau aceeaşi funcţie pe care ai avut-o tu.
Suntem în situaţia în care aceste pensii speciale ne costă de la buget 6 miliarde de lei. De la 1 ianuarie incep majorările de salarii, câte 25% pe an. În general, sunt unele categorii cum sunt medicii care intră de la 1 Martie total şi ne-am fi dus în 2018 cu un efort bugetar de 10 miliarde doar pentru această categorie de pensii, iar în următorii 2-3 ani la 17 miliarde, ceea ce punea serios sub semnul întrebării dacă sistemul public de pensii mai poate fi susţinut”, a declarat Liviu Dragnea, la România TV.
Ce trebuie să băgăm noi la cap din expozeul președintelui Camerei Deputaților? Că nu există pensii speciale, ci pensii militare și de serviciu. Că legile pe baza cărora au intrat în vigoare nu au fost tocmai inspirate. Dar asta numai pentru că indexarea se făcea anapoda. Adică automat cu procentajul cu care creșteau salariile din sectorul respectiv.
În rest, totul e OK. E absolut normal ca unii să se pensioneze la 45 de ani, cu 85% din media a șase salarii nete la alegere.
Dar să nu fie cu supărare, chiar dacă Daddy e cam aprig la mânie, de ce e normal? Doar pentru că e vorba de câteva categorii profesionale favorizate, care și-au dat toată silința ca lovitura de stat din decembrie 1989 să arate a revoluție? De ce e normal ca foștii torționari să aibă pensii mai mari ca aceia pe care i-au chinuit? De ce e așa de normal, tov Dragnea, ca medicii și profesorii, după 40 de ani de muncă, să aibă o pensie de rahat în comparație cu sutele de generali și de foști parlamentari care ne sfidează?
Fraierii, care nu sunt puțini, se așteptau ca un Guvern social-democrat să pună capăt unor astfel de inechități. Prin desființarea pensiilor speciale. Nu prin cosmetizarea lor. Acum nu au decât să-și pună pofta în cui. Și, dacă e posibil, să nu creadă și data viitoare că tot ce zboară se mănâncă, numai pentru că așa zice PSD.

 
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s