PICĂTURA DE OTRAVĂ: Noua lege a pensiilor, o șansă pentru PSD să demonstreze că e un partid social-democrat


Guvernul își propune ca, în conformitate cu programul de guvernare, până la 1 octombrie să redacteze o nouă lege a pensiilor. Această nouă lege ar urma să corecteze inechitățile din prezent.
Noua lege ar urma să elimine toate inechitățile dintre pensionari, știut fiind faptul că oameni care au muncit în aceleași condiții și același număr de ani, dar în ramuri diferite ale economiei, pot avea pensii diferite. În plus, Guvernul pare să fi pus gând rău pensiilor speciale, în condiţiile în care un beneficiar de pensie specială poate încasa și echivalentul a 40 de pensii medii.
Dar tot noua lege ar urma să egalizeze vârsta de pensionare pentru femei și bărbați, astăzi existând un decalaj de doi ani în favoarea doamnelor. La noi în țară, cel puțin, creșterea vârstei de pensionare într-un ritm mai rapid decât creșterea duratei medii de viață are drept consecință o realitate tristă: bătrânilor le ramâne tot mai puțin timp pentru a beneficia de pensie.
Cea mai mare problemă, însă, o reprezintă valoarea punctului de pensie. Modul în care sunt calculate pensiile potrivit legii actuale face ca pensia medie să fie de aproximativ 1.000 de lei (sub 220 de euro). O sumă absolut insuficientă pentru un trai decent. Așa se face că foarte mulți pensionari nu se ajung cu banii și trăiesc în condiții umilitoare. Mai ales că la vârsta a treia apar și bolile, și operațiile, și internările în spitale. Nu știu dacă v-ați gândit vreodată cum e să alegi între mâncare și medicamente. Sau să iei numai jumătate din pastilele recomandate de medic, din cauza lipsei banilor.
Aceasta fiind situația, e greu de imaginat ce corecții vor putea fi făcute pentru ca toată lumea să fie mulțumită. Dar un guvern cu o componentă puternică social-democrată ar putea cel puțin să corccteze uriașa nedreptate și frustrarea creată de pensiile speciale. Măcar să vedem că toate pensiile sunt acordate pe baza principiului contributivității. Iar pensiile nesimțite, dacă nu pot fi date înapoi, ar putea, cel puțin, să fie impozitate de la o anumită sumă în sus. S-ar crea măcar o iluzie de echitate.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s