PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ceaușescu, lichidat pe baza unor acuzații inventate


Fostul președinte Nicolae Ceaușescu a fost judecat, condamnat la moarte și executat pe 25 decembrie 1989.

Toată tărășenia s-a petrecut între orele 13.20 – 14.50. Oricât vi s-ar părea de curios, conducătorul statului român din acea perioadă a fost trimis pe lumea cealaltă, în urma unui simulacru de proces, în numai 90 de minute. Procesul nu a fost proces, avocații nu și-au făcut datoria, procurorii au inventat capete de acuzare, iar judecătorul nu a făcut decât să îndeplinească un ordin. Și nici măcar execuția nu a respectat niciun standard, cuplul Ceaușescu fiind, de fapt, mitraliat la zidul unei unități militare din Târgoviște. Asta deși, potrivit Codului penal în vigoare, ar fi avut dreptul la recurs.
Nu cumva să-i uităm pe cei care au făcut parte din completul de judecată și care s-au acoperit de rușine prin felul în care și-au bătut joc de orice norme procesuale: coloneii Gică Popa (președinte) și Ioan Nistor, și trei asesori populari, căpitanul Corneliu Sorescu, locotenentul-major Daniel Candrea și locotenentul Ion Zamfir. Grefierul era plutonierul-major Jan Tănase. Acuzarea a fost reprezentată de procurorul militar Dan Voinea, iar apărarea a fost asigurată de avocații din oficiu Constantin Lucescu și Nicolae Teodorescu.
Ceaușeștii au fost judecați pe baza a patru capete de acuzare, unul mai aberant ca altul: Genocid – peste 60.000 victime; subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat. Infracțiunea de distrugere a bunurilor obștești, prin distrugerea și avarierea unor clădiri, explozii în orașe etc; subminarea economiei naționale; încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse la bănci în străinătate.
Numărul de 60.000 de victime fusese lansat de presa internațională, în primul rând cea de la Budapesta. În realitate, până la căderea lui Ceaușescu au murit mai puțin de 200 de persoane, restul (peste o mie) pierind în vâltoarea confruntărilor cu „teroriștii” inventați de echipa lui Ion Iliescu, dispusă să facă orice pentru a-și consolida poziția.
Ceaușescu nu putea să organizeze acțiuni armate împotriva puterii de stat. Pentru că, pur și simplu, puterea era el. Iar după ce a fost arestat și izolat, nu mai avea nicio posibilitate de a da vreun ordin.
Distrugerile și avarierile de clădiri, precum și exploziile din orașe, atâtea câte au fost, nu pot fi puse în seama lui Ceaușescu. În schimb, ele au legătură directă cu noua putere instalată la București, care a ordonat, de exemplu, să se tragă cu tunurile de pe tancuri împotriva Bibliotecii Centrale de Stat și a Palatului Regal.
Nu numai că Nicolae Ceaușescu nu a contribuit la subminarea economiei naționale, dar, sub conducerea lui, s-au construit un mare număr de obiective economice, care făceau ca România să fie un stat puternic și respectat. Toate aceste fabrici și uzine, care dădeau de lucru la mulți oameni, au fost distruse după evenimentele din decembrie 1989. Și aceste distrugeri nu au fost chiar din întâmplare.
Încercarea de a fugi din țară nu a existat niciodată, iar fondurile de un miliard de dolari, dacă au fost, au intrat în buzunarele celor care au avut tot interesul să scape cât mai repede de Ceaușescu.
Toate acestea nu trebuie citite ca un elogiu adus lui Nicolae Ceaușescu. Ci ca o încercare de a descrie în termeni corecți o perioadă din istoria noastră.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s