PICĂTURA DE OTRAVĂ: Moldovenii mai vor o tură cu Rusia. Fiecare cu plăcerea lui!


Într-o singură zi, alegătorii din Bulgaria și Republica Moldova au ales președinți cu opțiuni pro-ruse declarate. Cum procedăm acum? Urmează alegerile din România, peste mai puțin de o lună. Și pe meleagurile noastre jocurile par a fi făcute, PSD având toate șansele să câștige și să intre la guvernare.

Socialiștii români nu sunt fani ai lui Putin. La prima vedere. Dar asta și pentru că românii nu sunt deloc admiratori ai Țarului de la Kremlin, în care văd un lider autoritar, al cărui obiectiv principal este extinderea influenței Rusiei.
Fostului președinte Traian Băsescu îi pare rău de ce s-a întâmplat la Chișinău. Dar adevărul e că doamna Maia Sandu nu avea deloc profilul potrivit pentru a se bate cu Igor Dodon. Este femeie, nu are copii, a lucrat la Banca Mondială, a introdus supravegherea video la bacalaureat, ca ministru al Învățământului, s-a bucurat de sprijinul comunității gay. Toate aceste elemente de biografie au fost exploatate la sânge de Igor Dodon. Care s-a adresat unui electorat mai degrabă tradiționalist-conservator, într-o țară unde biserica este foarte influentă, sărăcia – lucie și propaganda Moscovei – omniprezentă.
În alegeri poți să ții seama de opțiunile electoratului sau să ai propria ta agendă. Doar că, dacă alegi ultima variantă, trebuie să dispui de capacitatea de a convinge un număr mare de oameni într-un timp scurt. Ceea ce nu a fost cazul cu doamna Maia Sandu. Dacă americanii nu au fost în stare să aleagă o femeie și au optat pentru un miliardar excentric, cu opțiuni radicale, atunci la ce să ne așteptăm de la bieții moldoveni?
Cât despre naționaliștii români, deschis unioniști, ei ar fi făcut mai bine să tacă decât s-o sprijine pe doamna Maia Sandu. Fiindcă susținerea lor s-a transformat în muniție pentru Dodon. Uneori și tăcerea e o dovadă de înțelepciune.
Acum, Dodon, aflat pe cai mari, poate îngropa definitiv proiectul unionist organizând un referendum. Se îndoiește cineva de rezultat?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s