PICĂTURA DE OTRAVĂ: Stafia lui Ceaușescu bântuie Camera Deputaților


Cel mai caraghios eveniment al zilei s-a petrecut la Camera Deputaților. Legea privind anularea a nu mai puțin de 102 taxe nefiscale a fost adoptată în unanimitate. După doar opt zile de când a fost depusă. Iată că se poate și pe repede înainte.
Legea lui Liviu Dragnea prevede, printre altele, desființarea taxei de mediu și a abonamentului radio-tv.
De la anul, spune Dragnea, se va aloca prin buget o anumită sumă în locul taxei pentru televiziunea și radioul public, care venea până acum pe factura de energie electrică.
Nu intrăm acum într-o dezbatere referitoare la corectitudinea acestei măsuri. Ar trebui, însă, să ne amintim că, într-un gest rar, toți foștii șefi ai TVR și Radioului, oameni de orientări politice diverse, au semnat o scrisoare deschisă în care au semnalat pericolul renunțării la taxă. În principal, au spus ei, e vorba de pierderea independenței editoriale, atâta timp cât nu mai există o legătură directă cu publicul.
Ținând cont de astfel de obiecții, deputații din comisia de specialitate au reintrodus, ieri, în unanimitate, taxa radio-tv în proiectul de lege. Astăzi, la intervenția lui Dragnea, taxa cu pricina a fost iar scoasă.
După care, la vot, s-a înregistrat o sfântă unanimitate, exact ca pe vremurile Marii Adunări Naționale. Liberalii au avut observații serioase referitoare la lege, înainte și după vot, dar când a fost să ridice mâinile, spiritul vechiului USL a înviat.
Cam așa arată Opoziția în România. E sublimă, e înălțătoare, e nemaipomenită, dar, de fapt, lipsește cu desăvârșire. Nimeni nu rezistă tentației populiste. Și atunci de ce să ne mai mirăm că mulți români preferă demagogia și populismul în hainele lor originale, purtate de liderii PSD, și nu în straiele de împrumut, cu care se împopoțonează fruntașii liberali!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s