PICĂTURA DE OTRAVĂ: Chiar şi generalii SRI pot vorbi fără să spună nimic


Întâi a venit Generalul Sorin Gabriel Cozma, șeful Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul Serviciului Român de Informații, care a spus, la o prelegere cu public ţinută la Râşnov, că “indiciile arată că DAESH pregătește un atac de mari proporții, inedit”. Pentru cei care nu ştiu, DAESH este acronimul în limba arabă al auto-intitulatului Stat Islamic al Siriei şi Irakului (ISIS, după iniţialele în limba engleză).

Toată presa a preluat această declaraţie, întorcând-o pe toate părţile. În tot cazul, generalul Cozma nu a precizat nicăieri că ar fi vorba de România. În sensul că ţara noastră ar fi vizată de un astfel de atentat. Nu a spus, dar obiectivul de activitate al SRI este, printre altele, tocmai prevenirea terorismului pe teritoriul naţional. Pentru că, dacă e vorba de culegerea de informaţii despre eventuale atentate în străinătate, de aşa ceva ar trebui să se ocupe Serviciul de Informaţii Externe.

După generalul Cozma a venit SRI, cu un comunicat de presă, în care a explicat cum trebuie înţelese cuvintele şefului din SRI. Nu ar fi vorba despre pregătirea unui atentat major despre care ar şti SRI, ci de faptul că ISIS este capabil să organizeze un astfel de atentat. Are, cum s-ar spune, capacitatea de a pune în practică o astfel de operaţiune. Şi mai zice SRI că această concluzie poate fi trasă inclusiv din cooperarea cu serviciile partenere.
Oricare variantă am lua în considerare, rămâne o întrebare stânjenitoare. De ce plătim atâţia bani pentru agenţii SRI, când astfel de informaţii sunt difuzate zilnic pe canalele media controlate de ISIS? Ieri, parcă, am aflat că ISIS îi va lua gâtul Papei şi va ocupa Roma, azi că vor fi ucişi sute de militari americani, ale căror nume şi adrese au fost publicate. Periodic, teroriştii ne spun unde vor lovi data viitoare. Principala preocupare a generalilor SRI este lectura publicaţiilor editate de ISIS sau mai fac şi altceva?
Mai neobişnuit chiar decât un atentat ISIS inedit este să vezi un ditamai generalul SRI spunând asemenea platitudini. Oricine ştie că vor urma atentate de proporţii. Problema este când şi unde se vor produce şi dacă ele pot fi prevenite.

Tomiţă Stoicuţ

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s