PICĂTURA DE OTRAVĂ:Ce merge cel mai bine cu Brexitul? O bere rece!


Britanicii s-au pronunţat fără echivoc în favoarea ieşirii ţării lor din Uniunea Europeană. Aproape 52 la sută au votat pentru Brexit. E rău sau e bine? Ia să vedem puţin reacţiile la cald ale politicienilor români.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a convocat în grabă la Palat pe liderii politici, dar şi pe premierul Cioloş şi pe guvernatorul BNR Isărescu. Discuţiile au luat sfârşit, practic, înainte de a începe. A fost un fel de heirupism care ne-a amintit de Iepoca de Aur. Astfel că, repejor, dl Iohnnis a ieşit cu o declaraţie optimistă. Economia noastră merge brici. Nu sunt motive de îngrijorare. Cu finanţele e la fel. Cât despre liderii politici, a mai spus dl Iohannis, toată lumea e de acord să mergem mai departe pe calea europeană.
Fostul preşedinte Traian Băsescu e cam uluit. Nu i-au prea ieşit pronosticurile în ultima vreme. PMP a evoluat penibil la locale. Ca şi Naţionala României la Euro 2016, pe care el o dădea câştigătoare ori de câte ori era întrebat. Ca şi britanicii, crede Marinarul, care au votat ca proştii, fără să priceapă consecinţele. Dl Băsescu a confundat alegerile din România, unde, într-adevăr, ştampilele se pun adesea anapoda, cu referendumul din Marea Britanie. Acolo, englezii au înţeles perfect cum e să pierzi multe din atribuţiile unei politici naţionale în favoarea unor decizii luate de comisarii europeni. Şi s-au exprimat ca atare.
Dar să trecem puţin şi pe stânga. Să-l ascultăm pe dl Ponta. Care o nimereşte, oricum, mai bine decât campionii dreptei, domnii Iohannis şi Băsescu. Pentru fostul premier, britanicii au votat împotriva unui sistem arogant şi atotputernic, care îi sfidează şi îi ignoră prea des. E drept că dl Ponta socoteşte că şi americanii au votat la fel pentru Trump. Deşi peste ocean, alegerile prezidenţiale vor avea loc prste câteva luni bune! O mică şi curajoasă estimare nu are cum să dăuneze. Mai ales că şi dl Putin tot pe Trump pariază.
Să vedem şi cum procedează dreapta radicală. E vorba de Partidul Forţa Naţională, condus de europarlamentarul Laurenţiu Rebega, admirator declarat al doamnei Marine Le Pen. Partidul, sublim dar inexistent, de altfel, a dat un comunicat în care cere organizarea unui referendum şi pe meleagurile noastre. Dar când vezi pentru ce, te iei cu mâinile de cap. PFN zice că să decidem prin referendum să facem parte dintr-o altă Uniune Europeană. Să ne afirmăm dorința imperativă de a avea drepturi egale în UE. Bruxelles-ul nu va mai putea refuza voința poporului român de a fi tratat cu respect în interiorul Uniunii, crede PFN. De ce e aiurea abordarea asta? Păi ori faci referendum să ieşi din ceva care nu-ţi convine, cum au procedat britanicii, ori lupţi politic din interior pentru reformarea sistemului. Dar să-ţi treacă prin cap să shimbi modul de funcţionare al U.E. prin referendum, asta e ciudat din cale afară.
Cam ăştia suntem. O să ne agităm câteva zile pe la toczoaie, apoi o să adormim la loc. Referendum n-o să vedem, pentru că politicienii s-au prins că românii au priceput. Şi apoi, pas cu pas, România va merge mai departe pe calea europeană. Pe acea cale unde laptele şi mierea curg numai pentru aleşi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s