PICĂTURA DE OTRAVĂ: Cine va câştiga alegerile de mâine


Mâine îi votăm pe aleşii locali. Sau nu îi votăm. Ca de obicei, majoritatea românilor va alege să nu meargă la vot. O lege electorală prost croită şi o campanie absolut cretină, fără niciun punct de atracţie, fără candidaţi care să atragă câtuşi de puţin atenţia, vor duce la o victorie categorică a PSD şi PNL. Nici nu are importanţă ordinea în care se vor clasa celor două partide. Contează numai faptul că vor obţine, împreună, vreo trei sferturi din voturile exprimate.
Deocamdată, românii nu sunt pregătiţi să dea o şansă şi altor formaţiuni. Şi altor curente de gândire în afară de social-democraţie şi liberalism. Exemplele din alte ţări europene, unde observăm o ascensiune a naţionalismului, a unor modele care scot în prim plan interesele naţionale şi pun sub semnul întrebării beneficiile apartenenţei la Uniunea Europeană, nu au niciun ecou la noi. Nici măcar nu ne preocupă lipsa unei alternative, faptul că PSD şi PNL sunt două feţe ale aceleiaşi monede. Suntem perfect pregătiţi să cădem în capcana de a permite socialiştilor şi liberalilor să acapareze întreaga putere politică şi să conducă România într-o manieră discreţionară.
Sigur, mâine e vorba de alegeri locale. Cică votăm omul, gospodarul, şi nu partidul. Dar candidatul la primărie este pus de partid şi vine cu o listă de consilieri. Toate faptele penale pentru care au fost condamnaţi primari au fost comise cu complicitatea consiliilor locale. Unde majoritatea este deţinută fără excepţie de PSD şi PNL. Câtă minte ne trebuie ca să ne dăm seama că prin schimbarea unor nume cu altele nu se va modifica, de fapt, nimic. Şi că sfânta cooperativă va merge, netulburată, mai departe.
Da, pesediştii şi liberalii vor câştiga peste tot. Dar mai puţin de 40 la sută dintre români vor merge la vot. Ceea ce înseamnă că partidul celor care s-au săturat este cel mai puternic în această ţară. Un partid care nu este dispus la compromisuri şi negocieri pentru ciolan.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s