PICĂTURA DE OTRAVĂ: Votām sau nu votăm? Aceasta-i întrebarea!


Iarăși vom vota în Duminica Orbului. Exact ca în anul de grație 1990. Când am înscăunat la putere pe Iliescu și ai lui tovarăși care, pe fundalul revoltei populare din decembrie 1989, au dat o lovitură de stat de toate frumusețea. Stăpâni pe butoane, maeștri ai propagandei și mână-n mână cu o parte a Securității ceaușiste, neocomuniștii au câștigat lejer alegerile.

Au trecut 26 de ani. Iliescu este acuzat în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Și nu ar fi exclus ca, într-o bună zi, să fie acuzat și în dosarul Revoluției. Dar urmașii săi pesediști sunt încă influenți și au șanse mari să câștige scrutinul local. Oricum, nici PNL nu e mai breaz. Socialiștii și liberalii au politici economice asemănătoare și o politică externă identică. În materie de corupție, socialiștii au, parcă, mai multe condamnări, dar liberalii vin puternic din urmă.
Dacă ne luăm după sondaje, românii nu par prea deranjați de fundătura în care ne-au adus cei de la PSD și PNL. Peste 75 la sută din cei care au intenția să voteze sunt gata să pună ștampila pe candidații unuia din cele două partide. Nu ne complicăm cu alte orientări și suntem pregătiți să păstrăm la primării politicieni cu probleme penale.
Dacă așa se va întâmpla, ne merităm soarta. Nu poți să înjuri politicienii pe la toate colțurile și apoi să-i votezi cu seninătate pe aceiași. Decât dacă ești de-un aluat cu ei: mincinos, pus pe furat, fără Dumnezeu, fără pic de dragoste de țară.
Nu uitați că un popor care votează în mod repetat corupți și mincinoși este complice și nu victimă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s