PICĂTURA DE OTRAVĂ: Patru români morţi la datorie – prea puţini pentru o zi de doliu naţional!


Un elicopter SMURD Iaşi s-a prăbuşit, ieri, în Republica Moldova. Accidentul s-a produs pe o vreme proastă, cu ploi şi descărcări electrice, într-o zonă împădurită, în apropierea graniţei cu România. Toate cele patru persoane aflate la bordul aparatului au murit: pilotul, copilotul, un medic şi un asistent.

Ancheta e în curs şi va mai dura ceva timp până ce vor fi stabilitate cu certitudine cauzele tragediei.
Şi acum vă rog să faceţi un efort şi să vă imaginaţi că doar acum aţi aflat de acest accident. Întrebarea pe care v-o pun este următoarea: cine a declarat doliu naţional? România, Republica Moldova sau amândouă statele? Toţi cei aflaţi la bordul elicopterului erau români, dar accidentul s-a produs în Republica Moldova.
Ei bine, oricât vi s-ar părea de ciudat, numai fraţii noştri din Basarabia au instituit o zi de doliu naţional. La Bucureşti erau alte treburi de făcut. Vin alegerile locale şi nu era cazul să fim trişti. O să fim de luni încolo. Până atunci, însă, dacă vrem cu tot dinadinsul să fim trişti, o putem face pe cont propriu. Guvernul nu ne poate ajuta cu nimic.
Nu-mi dau seama cum de ne iese atât de bine când vrem să arătăm cât suntem de penibili. Patru români au murit servindu-şi ţara. Prea puţini, probabil, pentru decretarea unei zile de doliu. Dacă ar fi fost măcar cinci, era altceva. Şi dacă nu ar fi murit încercând să salveze vieţi, ci în operaţiuni militare, la distanţe uriaşe de casă, era şi mai bine. Dar n-a fost să fie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s