PICĂTURA DE OTRAVĂ: Cică rușii se țin iar de prostii în România, taman ca-n decembrie 1989!


Va să zică, e bine să facem ciocul mic și să ne băgăm prin case. Altfel, am putea intra în vizorul unor vigilente organizații neguvernamentale, precum Asociația pentru Implementarea Democrației. AID tocmai a dat un comunicat care se ocupă de ultimele declarații ale lui Putin (cele de la Atena) referitoare la România. Printre altele, zice AID, Rusia ar putea organiza mișcări de stradă la București, pe fundalul nemulțumirilor provocate de politica guvernamentală.

Mai pe șleau spus, sindicatele ar trebui să se gândească serios înainte de a organiza proteste ca să nu fie acuzate că prestează în interesul Moscovei. Sau ca nu cumva agenții ruși să se infiltreze în mulțime și så facă tot felul de chestii.
Oricât de rău am duce-o și oricât de tâmpiți ar fi guvernanții, stăm acasă ca nu cumva să-i facem jocurile lui Putin. Ce frumos! Ce bine au tras-o din condei băieții și fetele de la AID!
Eu zic că abordarea lor seamănă ca două picături de apă cu ieșirile disperate ale lui Ceaușescu din decembrie 1989. Ăluia nu-i venea să creadă că există români nemulțumiți și-i tot dădea cu intervenția străină care vroia să distrugă socialismul multilateral dezvoltat. Intrușii și complotiștii erau, atunci ca și acum, rușii.
Păi nu vă supărați că îndrăznim să punem și noi o întrebare: românii au și ei dreptul să protesteze vreodată fără a fi acuzați că sunt manipulați? Sau au doar dreptul de a înghiți pe nemestecate ceea ce le bagă pe gât guvernanții? Dacă ne-ar trece prin cap că ar fi timpul să ne luăm România înapoi, cui ar trebui să cerem voie? Rușilor, americanilor, guvernanților sau nimănui?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s