PICĂTURA DE OTRAVĂ: Se îndoieşte cineva că Putin vorbeşte serios?


Preşedintele Vladimir Putin a efectuat o vizită de două zile în Grecia. La sfârşitul acesteia, a tinut, la Atena, o conferinţă de presă comună cu premierul Alexis Tsipras.

Presa românească a citat numai parţial spusele lui Putin. Numai acele propoziţii în care liderul de la Kremlin ameninţă explicit România.
Dar, ca să înţelegem mai bine poziţia Moscovei, e normal să vedem tot ce a spus Putin. Şi tocmai asta vă propunem noi acum.
„Dacă ieri oamenii nu ştiau ce înseamnă să fii ţintă în acele zone ale României, atunci astăzi vom fi obligaţi să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea. Şi la fel se va întâmpla şi cu Polonia”, a spus Vladimir Putin, aseară, la Atena, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Alexis Tsipras.
“Acum rachetele interceptoare instalate au o rază de acţiune de 500 de kilometri şi aceasta va ajunge în curând la 1000 de kilometri, şi mai mult decât atât rampele pot fi reîncărcate cu rachete ofensive cu raza de acţiune de 2400 de kilometri chiar astăzi, printr-o simplă schimbare de software, astfel încât nici românii nu vor şti. Noi avem capacitatea de a răspunde. Întreaga lume a văzut de ce sunt capabile rachetele noastre cu rază medie de acţiune lansate de pe mare în Siria. Dar noi nu violăm niciun acord. Iar rachetele noastre terestre Iskander s-au dovedit de asemenea superbe. NATO ne-a oferit argumente vagi conform cărora scutul nu reprezintă nicio ameninţare pentru Rusia. Că întregul proiect a început ca o măsură preventivă împotriva programului nuclear iranian. Unde este acest program acum? Nu există. Noi am spus încă de la începutul deceniului trecut că trebuie să reacţionăm cumva la mişcările în direcţia subminării securităţii internaţionale. Nimeni nu ne ascultă.”
Putin susţine, pe de o parte, că pe rampele de la Deveselu pot fi instalate foarte uşor rachete ofensive cu o rază de acţiune de 2400 de kilometri, care pot lovi oraşe ruseşti, şi că, pe de altă parte, la baza proiectului scutului european a stat ameninţarea nucleară iraniană, care acum nu mai există.
Primul politician român care a reacţionat a fost ex-preşedintele Traian Băsescu, printr-o postare pe Facebook.
Iată ce a scris fostul şef de stat:
„Vladimir Putin este un lider de care trebuie să ţii cont.
Din păcate pentru prestigiul său, pe 27 mai, la Atena, a făcut o declaraţie care il coboară la nivelul de simplu propagandist, afirmând, citez, „Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur si simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acțiune, de astăzi suntem forțați să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea”, adăugând că „in aceeasi situatie se află şi Polonia”, potrivit Reuters.
Categoric este un mesaj pentru populaţie şi nu pentru oamenii politici avizaţi.
Oamenii politici avizaţi ştiu foarte bine că obiective industriale strategice, aglomerări urbane sau obiective militare din România au devenit ţinte posibile pentru armata Federaţiei Ruse imediat după intrarea ţării în NATO.
Faptul că pe teritoriul României şi Poloniei se dezvoltă un sistem defensiv de apărare antirachetă pentru cele două ţări şi pentru spaţiul european nu este decât o reacţie de răspuns, o reacţie de apărare, o reacţie de descurajare a agresivităţii posibile a Federaţiei Ruse.”
Băsescu reuşeşte să dărâme, printr-o exprimare neglijentă, toate argumentele prin care oficialii americani au încercat să calmeze situaţia. Washingtonul a spus în repetate rânduri că scutul nu are capacitatea tehnică de a se opune rachetelor strategice ruseşti. Dar Băsescu zice răspicat că scutul este o reacţie de descurajare a agresivităţii Rusiei. Adică el nu are nimic de a face cu eventuale rachete lansate din Orientul Mijlociu.
Pot fi montate pe rampele de la Deveselu rachete de croazieră de tip Tomahawk sau nu? Aceasta-i întrebarea la care Bucureştiul nu vrea să aibă un răspuns.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s