PICĂTURA DE OTRAVĂ – Ce zice SRI e sfânt: Hexi Pharma nu e caz de securitate națională!


Trei sunt știrile care au circulat astăzi și care ne ajută în ceea ce vrem să discutăm împreună cu dumneavoastră.

Prima este aceea că România este pe locul întâi în Europa, potrivit unei statistici Eurostat, la capitolul decese evitabile dacă… Dacă spitalele ar fi fost spitale și condițiile de îngrijire a bolnavilor ar fi fost la standarde normale.
A doua știre este că românii au unul din cei mai scăzuți coeficienți de inteligență de pe continentul european. Cauza ar fi faptul că femeile din țara noastră preferă să-și hrănească bebelușii cu lapte praf, în locul laptelui matern. Consecința ar fi un creier mai puțin dezvoltat.
Și a treia știre este că SRI ne ia încă o dată de fraieri. Prea la grămadă. Chair dacă, în general, avem un IQ scăzut, vor mai fi existând și excepții. Cadrele de acolo, multe și bine plătite, socotesc că Hexi Pharma nu a fost un caz de securitate națională.
Cea mai tare frază din comunicatul Comisiei parlamentare SRI referitoare la acest aspect este următoarea: „În concluzie, la nivelul SRI au fost şi sunt în derulare mai multe cazuri de securitate naţională (operaţiuni informative) în problematica infecţiilor nosocomiale şi intraspitaliceşti, din care au rezultat date şi informaţii relevante, inclusiv cu privire la Hexi Pharma, dar compania Hexi Pharma sau reprezentanţi ai acesteia nu au constituit, în sine, <un caz de securitate naţională>”.
Nu e clar dacă textul comunicatului a fost redactat tot de specialiștii SRI, dar din el rezultă că problema infecțiilor nosocomiale este de securitate națională, dar nu și cazul Hexi Pharma. Mai pe românește, dacă apa chioară vândută pe post de dezinfectanți a dus la moartea a mii de români, asta e o bagatelă. O nimica toată care nu poate afecta securitatea țării. Așa, în general, merge. Dar în particular în niciun caz.
Asta deși statul este obligat, prin Constituție, să asigure sănătatea cetățenilor. Cum o asigură? Prin neimplicare și conexiuni subterane cu rețelele mafiote, care ne plasează pe un jenant loc întâi în Europa la capitolul decese evitabile din cauze medicale.
Ambalajul livrat de SRI Comisiei parlamentare de specialitate este utilizat, de fapt, pentru a spune de ce nu a fost urmărit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma. Urmărirea sa nu era de competența SRI. Și mai mult decât atât, poate era chiar în interesul SRI, cum spun unii, ca Dan Condrea să moară cât mai repede.
Cred că ați aflat și că Hexi Pharma avea cel puțin un frate geamăn. Nu SRI a descoperit asta, ci doi medici de la Spitalul Elias. Întâmplarea s-a produs în vara anului 2014, când s-a constatat că săpunul lichid livrat de firma ROMCHIM, de la Târgu Mureș, avea milioane de bacterii de origine fecală. Spre deosebire de Hexi Pharma, Romchim e viu și bine mersi. Fostul ministru al Sănătății Nicolae Bănicioiu știe de ce.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s