PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ne-am săturat de mafia din Sănătate!


Fotbalistul Patrick Ekeng a murit, aseară, pe teren. În timpul meciului Dinamo – Viitorul. La numai şapte minute după ce a intrat în joc. Ekeng era un jucător tânăr. Avea doar 26 de ani.

Dar a căzut fulgerat pe gazon şi asta a fost tot.
Doctorul Şerban Brădişteanu, un cardiolog eminent, spune că Ekeng putea fi salvat. Noi nu putem afirma aşa ceva. Dar putem să enumerăm câteva fapte: ambulanţa, care nu era pe marginea terenului, a intervenit după aproape trei minute. Medicul de pe ambulanţă era în tribune. Se uita la meci. Mânca seminţe şi fuma. Nu s-a utilizat un defibrilator. Pentru că nu exista aşa ceva pe maşina de intervenţie. Nu s-au făcut manevre de resuscitare la faţa locului.
Aşa că atunci când Ekeng a ajuns la spital, inima lui se oprise de aproximativ şapte minute. Interval suficient pentru ca să nu se mai poată face nimic. Deşi, la Floreasca, o întreagă echipă de medici a încercat imposibilul.
Cam aşa arată sistemul medical românesc. Entuziasm, eforturi extraordinare ale unor medici, delăsare maximă a altora, intervenţii în dorul lelii. Toate acestea amestecate, cu un rezultat final imprevizibil.
Clubul Dinamo e în doliu. Jucătorii şi oficialii sunt şocaţi. Dar putem să punem pariu că, deşi astfel de tragedii s-au mai petrecut, conducătorii clubului din Ştefan cel Mare n-au avut niciodată curiozitatea să verifice dotarea ambulanţei şi nici să simuleze un accident grav pe teren, ca să testeze viteza de reacţie a personalului medical. Au încheiat un contract cu o firmă privată şi nimic altceva. M-aş bucura să fiu contrazis. Dar nu prea văd cum.
La ora 16, premierul Cioloş l-a convocat la Palatul Victoria pe Lazăr Achimaş-Cadariu, ministrul Sănătăţii. Nu pe tema accidentului din Ştefan cel Mare, ci pe aceea a dezinfectanţilor buclucaşi. Dar momentul ar fi tocmai potrivit pentru ca premierul să renunţe la dl Cadariu. Ceea ce e prea mult dăunează. Dacă nu se va tăia în carne vie în mafia din Sănătate, tot mai mulţi oameni vor ieşi în stradă. Pentru că buboiul e prea mare şi pute îngrozitor.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s