PICĂTURA DE OTRAVĂ: Liviu Dragnea şi Robert Turcescu – POLITICIENII ZILEI, din păcate


Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare pentru că a coordonat o reţea de fraudare a rezultatelor referendumului din 2012. Nu pentru că ar fi chemat lumea la vot, cum continuă să susţină atât el, cât şi apropiaţii săi din partid, ci pentru că, de exemplu, mulţi şefi ai secţiilor de votare au bifat pe liste oameni care, de fapt, nu s-au prezentat la urne. Operaţiunea a fost coordonată de Dragnea şi sute de persoane au fost audiate ca martori, declarând că nu au mers la vot, deşi apăreau că au votat. Toată operaţiunea viza creşterea artificială a numărului de votanţi, referendumul de demitere a lui Traian Băsescu neputând fi validat decât cu o prezenţă de peste 50 la sută.

Ei bine, chiar şi cu o condamnare definitivă, Liviu Dragnea rămâne la butoane şi nu face pasul înapoi. Din toată conducerea PSD, s-a trezit doar o singură voce care să-l conteste (Valeriu Zgonea). Dar Zgonea s-a trezit izolat şi se află acum în situaţia în care va trebui să plece din PSD.
Până la urmă, este problema PSD dacă merge mai departe cu un condamnat definitiv. Ceea ce contează, pentru imaginea externă a României e faptul că în fruntea celui mai mare partid se află un infractor dovedit. Cum arată ţara unde nimeni nu se revoltă aşa ceva? Numai bine nu!
Pe celălalt trotuar al aceluiaşi drum îl zărim pe Traian Băsescu, care nu intră în cursa pentru Primăria Capitalei pentru că este suspect de spălare de bani, dar îl aruncă în luptă pe jurnalistul Robert Turcescu. Adică pe nimeni altul decât pe acela care s-a declarat, în septembrie 2014, ofiţer acoperit al unui serviciu de informaţii. Nici până în ziua de astăzi lucrurile nu sunt clare. Sigur că niciun serviciu secret nu a putut nici să confirme şi nici să infirme spusele lui Turcescu, iar cazul nu a ajuns în justiţie. Dar cum Turcescu nu a afirmat niciodată că a făcut o glumă, o variantă ar fi să-l luăm în serios şi să constatăm că Băsescu ne cere votul pentru o jigodie, căci cum altcumva poate fi caracterizat un ofiţer al serviciilor secrete care se deconspiră?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s