PICĂTURA DE OTRAVĂ: Băsescu nu a vrut să ia măsuri împotriva extratereştrilor. Să-i fie ruşine!


Un tip, care a lucrat în Armată până în 2009, a încercat să-l contacteze pe Traian Băsescu atunci când fostul şef al statului se îndrepta spre o reuniune de lansare a candidaţilor PMP din Argeş, care avea loc la Casa de cultură din Piteşti. Nereuşindu-i din prima, omul a încercat să intre şi în sală, dar a fost dat afară de cei care asigurau paza. Imediat, fostul militar s-a adresat presei, susţinând că el este împiedicat să intre într-o sală, la o reuniune publică. Când Băsescu a părăsit sala, tipul a revenit, dar Băsescu a spus că problema lui este rezolvată şi e cazul să stea liniştit.

Toată întâmplarea asta a fost relatată de unele televiziuni de ştiri ca un mare abuz al apropiaţilor lui Traian Băsescu, care nu permit accesul în sălile unde se află acesta decât acelora dispuşi să aplaude.
Problema, în acest caz, este că fostul ofiţer era o persoană cunoscută de Băsescu, căruia îi adresase mai multe memorii în ultimii ani. Ce reclama el? Faptul că este urmărit de extratereştri şi nu mai are linişte din cauza acestora. Şi cum preşedintele României trebuie să se ocupe de toţi cetăţenii ţării, vroia şi el o oarecare protecţie, să se facă o cercetare, să fie ascultat… Dacă extratereştrii ăştia îi urmăresc şi pe alţi români? Chiar nu este interesat preşedintele de un astfel de subiect?
Nu voi comenta drama pe care o trăieşte omul. El are nevoie de îngrijire de specialitate şi de tratament medical. Vreau doar să spun că este şocant să vezi la ce se pretau unele televiziuni, în goana lor după rating şi din dorinţa de a le face pe plac sponsorilor.

Pe lângă acuzaţiile deja cunoscute, cum că ar fi fost un ceauşist înfocat şi un informator al Securităţii (până în 22 decembrie 1989) şi un neolegionar vopsit în democrat (din 23 decembrie 1989), Marian Munteanu este înfierat acum şi ca un odios traficant de arme. Cei care au publicat această informaţie, au preluat-o dintr-o carte a redutabilului istoric Marius Oprea, cunoscut ca un adversar neîmpăcat al securiştilor. Şi intră în scenă iar unele televiziuni de ştiri, care îi iau declaraţii în direct lui Marius Oprea. Istoricul îşi mai aminteşte câte ceva, dar spune că el nu a făcut decât să citeze din presa vremii. Unde scria că Munteanu ar fi fost administratorul unei firme care se ocupa de negoţul cu arme. Candidatul liberalilor la Primăria Capitalei neagă informaţia şi spune că era vorba de o firmă micuţă, care avea un cu totul alt obiect de activitate. După cum aţi observat din editorialele noastre din ultimele zile, nu ne numărăm printre fanii lui Marian Munteanu, fiindcă nu văd cum un naţionalist a putea să voteze un liberal cu acte în regulă la primărie. Dacă Munteanu a ales să fie liberal, să-i fie de bine! Dar aici e vorba de altceva. Nu ar fi cazul să se facă o minimă investigaţie jurnalistică atunci când se umblă la biografia unui candidat? Sau se poate arunca orice pe piaţă, în ideea că, oricum, mai mulţi sunt aceia care înghit orice li se oferă pentru că au zis-o ai noştri.
Sfatul meu este că, dacă tot vă uitaţi la televiziunile de ştiri, să o faceţi relaxaţi, ca şi cum aţi privi emisiuni de divertisment. Nu le luaţi prea în serios şi încercaţi întotdeauna să vă informaţi din mai multe surse, măcar una din acestea fiind în opoziţie cu ideile dumneavoastră pe un anumit subiect.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s