PICĂTURA DE OTRAVĂ: De ce e președintele Iohannis pentru unii mumă și pentru alții ciumă?


Președintele României poate să retragă decorații acordate persoanelor condamnate definitiv la închisoare sau care au comis fapte nedemne. Asta scrie în Legea 29/2000, invocată, de altfel, de șeful statului atunci când i-a retras, zilele trecute, Ordinul Steaua României lui Laszlo Tokes pentru declarații publice apreciate ca fiind în contradicție cu Constituția.

Societatea Timișoara i-a scris președintelui Iohannis, invitându-l să fie la ferm ca în cazul Tokes și în alte situații, când e vorba de persoane condamnate definitiv sau care au colaborat cu Securitatea.
Timișorenii au întocmit și o listă în acest sens, pe care figurează Adrian Năstase, Irina Jianu, Miron Mitrea, Șerban Brădișteanu, Emilian Cutean, Rodica Stănoiu. Primii cinci au condamnări definitive, Rodica Stănoiu, cea de a șasea, a turnat la Secu. Toți au decorații acordate prin decrete prezidențiale.
Pentru cei care nu știu, SOCIETATEA TIMIȘOARA a fost fondatå de un grup de intelectuali care au participat direct la Revoluția din Timișoara.
Legea îi permite președintelui României să retragă decorații. Are cineva vreo îndoială că dl Iohannis nu va utiliza de prerogativele sale pentru a-i tăia de pe lista decoraților pe cei șase menționați mai înainte? Dar de ce nu ar face-o? Răspunsul e foarte simplu: pentru că nici dl Iohannis nu e chiar de capul lui!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s