UCIDEREA EVREILOR DIN ROMÂNIA – versiunea muzeului YAD VASHEM


Tot felul de basme circulă despre felul în care este văzut Ion Antonescu de către evrei. Nu puțini sunt aceia care susțin că Antonescu este acuzat de Holocaust numai de unii evrei, îndeosebi din România, care sunt mânați de tot felul de interese. 

Pentru a risipi orice umbră de îndoială asupra adevărului gol-goluț, vă vom reproduce, fără niciun fel de comentariu, poziția Muzeului Yad Vashem din Israel, recunoscut ca o autoritate în materie, despre „Uciderea evreilor din România” – „Murder of the Jews of Romania”. Textul în limba enegleză poate fi găsit la linkul http://www.yadvashem.org/…/en/holocaust/about/04/romania.asp

România, un aliat al Germaniei Naziste în perioada 1940-1944, a avut o populație evreiască de aproximativ 557.000 de persoane înainte de cel de Al Doilea Război Mondial. Tendințe antisemite extreme, prezente de multă vreme în țară, au escaladat la izbucnirea războiului.
În iunie 1941, în săptămânile care au urmat invaziei URSS de către Germania nazistă și Armata română (sub dictatura lui Ion Antonescu), Armata română, cu cooperarea parțială a Einsatzgruppe D și a unei părți din populația locală, a masacrat între 100.000 și 200.000 de evrei din Basarabia și Nordul Bucovinei (suprafețe anexate de URSS de la România în iunie 1940). Masacrul a fost realizat din ordinul Mareșalului Ion Antonescu, dictatorul fascist al României. Masacre similar au fost realizate de Armata română în vestul Ucrainei, în special în orașul Odessa. Mai înainte, soldați români, polițiști și civili au ucis 15.000 de evrei în orașul Iași și au înfăptuit progromuri împotriva evreilor în alte orașe de pe teritoriul românesc,
În vara și toamna lui 1941, din ordinele autorităților române, supraviețuitorii masacrelor din Basarabia și Nordul Bucovinei împreună cu evreii din Sudul Bucovinei și din regiunea Dorohoi (care făceau parte din România) au fost deportați cu brutalitate în ghetourile și lagărele morții din Transnistria, o zonă puțin populată dintre fluviile Nistru și Bug pe care Germania Nazistă a cedat-o României în schimbul participării acesteia la războiul împotriva Uniunii Sovietice.
Din momentul deportării lor în Transnistria și până la eliberarea lor de către Armata Roșie în martie 1944, 120.000 de deportați au pierit ca rezultat al crimelor, hipotermiei, foametei și epidemiilor. Aceasta în plus față de zecile de mii de evrei locali din Transnistria care au fost victimele invaziei trupelor române.
În total, 380.000-400.000 de evrei, incluzându-i pe evreii din Transnistria, au fost uciși în zonele controlate de români sub dictatura lui Antonescu.

Problema este că pe același site al Muzeului Yad Vashem se găsește un alt text, la linkul http://db.yadvashem.org/righteous/family.html…, care spune altfel povestea evreilor din Transnistria. Articolul relatează povestea vieții Reginei Mamă Elena, inclusă de Yad Vashem printre Drepții între popoare la 11 martie 1993.
Îl reproducem și pe acesta parțial, pasionații de istorie putând să-l citească în forma integrală, la linkul menționat, în limba engleză.

În primăvara anului 1941, când evreii din Basarabia, Bucovina și Dorohoi au fost deportați în Transnistria, rabinul dr. Alexandru Șafran, rabinul șef al evreilor români, a apelat la capul Bisericii Ortodoxe, Patriarhul Nicodim. Incapabil să-l covingă pe Antonescu, Nicodim a mers la Regina Mamă, care a fost foarte mișcată de soarta evreilor deportați. După ce au discutat cu numeroși oameni influenți, Regina Mamă și Patriarhul au apelat direct la Antonescu. Deportările au continuat, dar datorită intervenției Reginei Mamă, deportarea filologului Barbu Lăzăreanu a fost prevenită. La sfârșitul anului 1941, când au sosit știri despre situația disperată a evreilor expulzați în Transnistria, Rabinul Șafran a apelat din nou la Regina Mamă pentru ajutor. Ea s-a consultat cu Monseniorul Andrea Cassulo, emisarul Papei, și la sfatul acestuia, s-a adresat vicepremierului Mihai Antonescu. Ea l-a convins să permită organizațiilor evreiești să trimită ajutor medical, îmbrăcăminte și hrană evreilor din Transnistria, care trăiau în ghetouri și lagăre.
Starea evreilor o preocupa într-o asemenea măsură pe Regina Mamă încât ea și-a trimis un consilier, după miezul nopții, să-l informeze pe rabinul șef că obținuse aprobarea pentru trimiterea de ajutoare. Ajutorul trimis în 1942 a salvat viețile a mii de evrei care fuseseră deportați în Transnistria. Regina Mamă și-a continuat eforturile de a preveni deportarea evreilor din vechiul Regat.
La 30 octombrie 1942, Gustav Richter, din staff-ul lui Eichmann, care a lucrat ca expert pentru problemele evreiești la București, a scris că “Regina Mamă i-a spus Regelui că ce se întâmplă cu poporul din această țară este îngrozitor, și că ea nu mai poate îngădui așa ceva, mai ales că numele ei și al Regelui Mihai vor fi legate de asasinarea evreilor și ea se poate aștepta să rămână în istorie ca mama lui MIHAI CEL GROAZNIC. Ea l-a amenințat pe Rege că dacă deportările nu se opresc imediat, va părăsi țara…”
În 1943 și la începutul lui 1944, Regina Mamă a contribuit la decizia de a permite întoarcerea din Transnistria a mii de evrei deportați, incluzând mii de orfani evrei. În ciuda unei amânări de șase luni, provocată de intervenția lui Adolf Eichmann, orfanii s-au întors mulțumită eforturile energice ale Reginei Mamă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s