PICĂTURA DE OTRAVĂ: Hans Klemm ar face mai bine să se uite în propria ogradă decât să ne dea sfaturi


Mark Rowley, șeful Diviziei antiteroriste a Scotland Yard, a atras, azi, atenția asupra riscului comiterii unor noi atentate teroriste de proporții, de către militanții Statului Islamic, în țările europene. Teroriștii ISIS, spune Rowley, și-au extins obiectivele, ținta lor fiind modul de viață occidental. Alți experți în domeniul serviciilor secrete au afirmat, în mai multe rânduri, că ISIS și-a strecurat luptători, instruiți pentru comiterea de atentate și misiuni sinucigașe, printre valurile de migranți care au pătruns în Europa.

Pe de altă parte, negocieri dure se poartă la Bruxelles, la summit-ul Europa-Turcia, pe tema refugiaților. Turcia găzduiește 2,7 milioane de refugiați din Siria și vrea să primească imediat suma de trei miliarde de euro promisă de Uniunea Europeană. Liderii UE, la rândul lor, cer Turciei să-i primească înapoi pe cei cărora li se resping solicitările de azil. Pentru asta, însă, Turcia vrea alte trei miliarde de euro (în total șase miliarde), dar și grăbirea procedurilor de aderare la UE și acces fără vize al cetățenilor turci în Uniunea Europeană.
Acesta ar fi contextul în care ambasadorul american Hans Klemm ne îndeamnă să fim cât mai primitori și mai toleranți cu imigranții. Domnul Klemm ne dă ca exemplu Statele Unite, o țară construită prin eforturile comune ale migranților din numeroase țări. Este adevărat, numai că istoria Statelor Unite nu seamănă deloc cu aceea a națiunilor europene. America este, cu excepția indienilor, o țară de imigranți. Europa este creștină și problema refugiaților islamiști e că mai nimeni nu crede (nici chiar ei) că au de gând să se integreze, să muncească și să respecte tradițiile locale.
Dar hai să ne gândim și cum s-a ajuns aici. A fost invazia din Irak, pe motivul inventat că Saddam Hussein dispunea de arme chimice. A urmat primăvara arabă, încurajată de americani, și soldată cu distrugerea Libiei, altădată o țară prosperă, și războiul civil din Siria. Regimul Bashar al-Assad, susținut de Rusia și Iran, nu a putut fi înlăturat. Prelungirea conflictului a dus la apariția unor grupări radicale, printre care și temutul Stat Islamic. Este evident că în condițiile bombardamentelor continue ale rușilor și americanilor, dar și ca urmare a confruntărilor sângeroase de la sol, viața în Siria a devenit un coșmar. Țări arabe stabile și prospere, precum Irak, Libia și Siria sunt acum împărțite între grupări puternic înarmate, care nu nici cel mai mic respect pentru viața civililor.
Am făcut această scurtă trecere în revistă pentru a observa că unii sunt responsabili de dezastrul din țările arabe (SUA și Rusia în primul rând), alții sunt beneficiarii (Israelul) și alții (europenii) sunt cei puși să plătească oalele sparte.
Dacă tot ne explică cum e cu toleranța și cu drepturile omului, domnul Hans Klemm poate ar trebui să înțeleagă că și migranții au drepturi și ei nu pot fi instalați cu forța în țări precum România. Pentru că nu Bucureștiul i-a invitat să vină, ci Berlinul.

Anunțuri

Un gând despre „PICĂTURA DE OTRAVĂ: Hans Klemm ar face mai bine să se uite în propria ogradă decât să ne dea sfaturi

  1. Bravo romanii nu vor inghiti da se intimple aici ce e in koln chit ca m.as duce in puscarie dau as muri.dar as lua cate gaturi as putea sa intre astia in casa mea.sa.mi violeze fata dau mai stiu ce si ca mine gândesc multi romani nu suntem tiganii sau moldovenii aia analfabeti care au devastata vesti.oameni muncitori cu respect.scaun la cap si vise ca tara asta va scapa de coruptie măcar in timpul copiilor nostrii oamenii aia au alta cultura,simt analfabeti si lasi se cotaie si vor sa trăiască pe spinarea altora,nu merge avem si noi fastia am fost poarta crestiniyatii,eu cred ca mai avem un strop de sânge dac in noi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s