PICĂTURA DE OTRAVĂ – Enormitatea anului: Ion Antonescu a adus comunismul în România!


Duminică seara, în emisiunea JOCURI DE PUTERE, de la Realitatea TV, moderată de Rareș Bogdan, a putut fi urmărită cu argumente o dezbatere pro și contra legii zisă anti-legionară, pornindu-se de la cazul Vintilă Horia.

Nu o să intrăm în amănuntele acestei discuții, la care au participat și reprezentanți ai comunității evreiești (unul, din studio, și unul, prin telefon). Vreau să mă opresc doar la o singură enormitate, debitată de reprezentantul evreilor din studio, care înțeleg că se află în conducerea unei asociații a victimelor Holocaustului din România. El a susținut că vinovat de instalarea comunismului în România este nimeni altul decât Ion Antonescu. De ce? Pentru că a continuat războiul împotriva Uniunii Sovietice dincolo de Nistru.
Există o mulțime de argumente în favoarea deciziei lui Antonescu. România nu și-ar fi recuperat teritoriile furate de Moscova fără sprijinul armatei germane. Iar obiectivul declarat al războiului a fost și distrugerea bolșevismului. Nu era posibil, din punct de vedere strategic, dar și politic, ca militarii noștri să se oprească la Nistru. Chiar dacă abandonarea aliaților nu pare a fi ceva grav pentru unii români!
Dar haideți să ne imaginăm că România s-ar fi oprit la Nistru și restul se desfășura la fel. Cât de prost ar putea să fie cineva ca sã-și imagineze că Armata Roșie, aflată în ofensivă, s-ar fi jenat să reocupe Basarabia, pentru că aceasta e pământ românesc?
Comunismul în România a fost adus nu de Antonescu, ci de un cumul de factori, printre care figurează evoluțiile de pe front și înțelegerile dintre liderii Uniunii Sovietice, Statelor Unite și Marii Britanii.
Păcat că aseară nu s-a vorbit nimic de rolul Regelui Mihai în această poveste, care a fost adesea pe frontul de Est, împreună cu Antonescu, și care, apoi, a bătut palma cu comuniștii, predându-l pe Antonescu rușilor. Regele Mihai a fost decorat de Stalin și Antonescu a fost executat. Din simplul motiv că istoria e scrisă de învingători.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s