PICĂTURA DE OTRAVĂ: Chişinăul dă în clocot


Situaţie explozivă la Chişinău. Guvernul Filip a fost învestit printr-o procedură ultra-rapidă, demnă de Cartea Recordurilor. A fost cam ca la procesul lui Ceauşescu. Nu s-a citit programul de guvernare, nu au existat dezbateri. Au fost prezentaţi membrii Cabinetului şi s-a trecut la vot. S-au întrunit 57 de voturi pentru, minimul necesar fiind de 51.

Pavel Filip (50 de ani) este vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova şi colaborator apropiat al lui Vladimir Plahotniuc, oligarhul care controlează tot ce mişcă peste Prut. Lumea nu l-a vrut pe Plahotniuc în fruntea Guvernului, dar acum a ajuns acolo omul său de încredere. Adică singura deosebire este că Plahotniuc nu va conduce direct, ci printr-un intermediar.
Strada contestă atât desemnarea lui Filip ca premier, cât şi procedura absolut jenantă prin care s-a ajuns la acest rezultat. Fără respectarea unor minime norme democratice şi în dispreţul manifestanţilor.
Interesantă este şi poziţia politicienilor de la Bucureşti. Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş s-au remarcat prin tăcere, iar cei care au deschis gura (cum ar fi fostul chiriaş de la Cotroceni, Traian Băsescu) au fost favorabili mişcării lui Plahotniuc de a-l instala pe amicul său Filip în fruntea Guvernului. Când a fost vorba de Plahotniuc, toţi s-au opus, iar când acesta a fost înlocuit cu Filip, toţi au uitat, de teamă să nu fie consideraţi prieteni ai Moscovei.
Adevărul este că prin învestirea Guvernului Filip nu s-a realizat nimic. Singura soluţie pe termen lung este organizarea de alegeri anticipate, pentru a le permite moldovenilor să-şi exprime liber opţiunile şi să-şi aleagă viitorul aşa cum îl vor ei, nu cum li se dictează de la Moscova sau de la Bruxelles.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s