PICĂTURA DE OTRAVĂ: Remanierea Guvernului ar trebui să înceapă cu doamna Elisabeta Lipă


Potrivit unor zvonuri care circulă pe piaţă, premierul Dacian Cioloş are de gând să remanieze câţiva miniştri. Printre ei s-ar afla şi doamna Elisabeta Lipă, ministrul Sportului. Nu ştiu cum stau lucrurile cu ceilalţi deţinători de portofolii ministeriale, dar în cazul doamnei Lipă, măsura ar fi mai mult decât binevenită. Dacă nu pentru altceva, măcar pentru postarea catastrofală de pe contul său de Facebook. 

Adresându-se suporterilor nemulţumiţi de o adresă a Ministerului Tineretului şi Sporturilor din 13 ianuarie, în care se precizează că intonarea Imnului naţional nu este permisă de legislaţia în vigoare la competiţiile sportive interne, doamna Lipă evocă exemple din prestigioasa ei carieră. Ea spune că nu i s-a cântat niciodată Imnul, deşi a câştigat nu mai puţin de 25 de titluri naţionale.
Ea menţionează şi cadrul legal: Legea nr. 75/1994 şi Hotărârea nr. 1157/2001, “care reglementează Normele privind obligaţia intonării Imnului Naţional, doar in situaţiile precizate de Lege”.
Oricine are răbdarea de a parcurge HG 1157/2001 va putea să constate că Guvernul nu putea să reglementeze, prin Normele respective, decât situaţiile în care Imnul Naţional se intonează obligatoriu. Evident că nu se putea stabili prin lege, HG sau nişte norme când este voie să se intoneze Imnul Naţional. La o asemenea concluzie tembelă numai mintea doamnei Elisabeta Lipă putea să ajungă. Putem intona Imnul dimineaţa cînd ne trezim, când ajungem la birou, cu colegii de serviciu, la barul unde ne ducem seara, la sala de sport unde facem ceva mişcare şi, în general, când avem chef. Cum să reglemnenteze Guvernul treaba asta? Şi cu atât mai mult, cum să interzică? Câtă minte trebuie să ai să înţelegi atât de puţin dintr-o reglementare legală? Din nefericire, puţină spre deloc.
Să ne amintim şi că acest scandal în jurul intonării Imnului a apărut după ce, la un meci de baschet feminin la Tg. Secuiesc, jucătoarele de la U Cluj au îndrăznit să se încălzească pe durata cântării aşa-zisului imn secuiesc de către suporterii locali. Iniţial, fusese cântat Imnul Naţional. Acum, doamna Lipă a ajuns la concluzia că Imnul Naţional nu poate fi intonat în deschiderea unui eveniment sportiv intern, în timp ce aşa-zisul imn secuiesc – DA, pentru că nu s-a găsit nimeni să interzică tâmpenia asta.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s