PICĂTURA DE OTRAVĂ: Va alege Chișinăul răul cel mai mic?


Criză politică majoră în Republica Moldova. În această noapte se așteaptă o decizie a președintelui Nicolae Timofti. Fie șeful statului îl va nominaliza pe Vladimir Plahotniuc ca premier, fie va refuza să facă acest gest și va împinge țara în alegeri anticipate. Asta pentru că ar fi pentru a doua oară consecutiv când refuză nominalizarea unui candidat la funcția de premier.

Timofti, susținut de unele cercuri politice de la București, dar și de socialiștii lui Igor Dodon și de adepții lui Renato Usatîi, amicul Moscovei, a respins prima nominalizare a lui Plahotniuc, invocând probleme de integritate. Plahotniuc este, într-adevăr, un personaj controversat, cu o avere considerabilă, proprietar al mai multor posturi de televiziune și de radio cu acoperire națională. Numai că el are susținerea unei majorități parlamentare și promite să continue în direcția unei politici pro-europene.
Cealaltă variantă, a alegerilor anticipate, va duce, potrivit analiștilor, la o victorie clară a socialiștilor și comuniștilor. Consecința ar fi ruperea acordului cu Uniunea Europeană și apropierea țării de Rusia. Eventualitate mult mai puțin de dorit pentru România.
Suntem și noi curioși ce va decide președintele Timofti, aflat în situația de a alege răul cel mai mic.
Până atunci, vă mai spunem ceva ce precis nu știați.
Pe 24 iulie 2014, Vlad Plahotniuc a fost decorat cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „pentru contribuții decisive la desăvârșirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană”.
Sigur că, în iulie 2014, Nicolae Timofti nu avea habar de afacerile lui Plahotniuc, în care vedea un campion al politicii de asociere și integrare economică a țării cu U.E.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s