PICĂTURA DE OTRAVĂ: România în ianuarie 2016 – peisaj de coşmar


Se întâmplă în România anului 2016.

Unei femei în vârstă de 70 de ani i se face rău la câteva zeci de metri de Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare. Medicii de acolo sunt anunţaţi de un trecător. Refuză să intervină. Spun că procedurile le interzic. Că nu au voie să iasă cu targa pe stradă pentru a ajuta un bolnav căzut în zăpadă. Ambulanţa, aflată la o distanţă de 300 de metri, trimite o maşină după 20 de minute. Femeia a ajuns acum în spital. A avut noroc. Trăieşte.


Sute de mii de bucureşteni fac frigul în apartamente. RADET-ul, ELCEN-ul şi Primăria Generală îşi pasează responsabilităţile şi vinovăţiile. Afară e ger. Minus -10 grade. În casă sunt, în cel mai fericit caz, 17 grade. Vârstnicii îşi amintesc de Ceauşescu. Tinerii au copii mici şi bagă calorifere electrice în priză. La ELCEN sunt 102 grade. La RADET apa nu ajunge cu presiunea necesară. La primărie se promite marea cu sarea.
A nins, în Bucureşti. S-au depus vreo cinci centimetri de zăpadă. Este asta o ştire? Aproape nicăieri în lume. Poate doar în Sahara. Unde ninge o dată la 100 de ani. Ei bine, la Bucureşti e o ştire. Circulaţia auto e dată peste cap. Firmele care se ocupă de deszăpezire lucrează cu încetinitorul. Trecătorii alunecă pe trotuare. Aflăm că firmele astea înghit hectare întregi de bani. Indiferent că-şi fac treaba sau nu. Aşa sunt contractele. Cine a făcut contractele? Primarii cu oamenii lor din aceste firme. Cine împarte banii? Cine sunt fraierii?
Un bou, vremelnic secretar de stat la Finanţe, spune că amărâţii care nu au niciun venit, dacă tot trăiesc degeaba, să plătească asigurarea de sănătate. Găsesc ei pe cineva să le dea câteva zeci de lei pe lună. Când e vorba de business-ul lui, descoperim că are o firmă întegistrată în Cipru. Unde impozitele sunt mult mai mici ca în România. Ăsta ne dă nouă lecţii. Seamănă cu şefa lui. Cea care spunea că românii nu sunt dispuşi să muncească pe câţiva lei, cum se întâmplă în alte ţări. Ce mai, pentru şmecherii ăştia aterizaţi de la Bruxelles, suntem nişte jegoşi. Nişte leneşi care stau cu mâna întinsă.
Întrebarea, oameni buni, este cum procedăm? Iar răspunsul, iertată să-mi fie francheţea, este ÎN NICIUN FEL. Pentru că d-aia suntem români. Ca să admirăm peisajul şi să înjurăm Guvernul la o bere sau la o ţuică. Nimic mai mult!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s