PICĂTURA DE OTRAVĂ: O propunere de început de an: Gabriel Biriş – demisia!


Pentru a demonstra că Gabriel Biriş, secretar de stat în Ministerul Finanţelor, e un prostovan îngâmfat, nu e nevoie de prea multe vorbe. Omul se dă singur în gât.

Într-un interviu pentru Republica.ro el susţine că sunt circa trei milioane de români care nu figurează cu venituri. Secretarul de stat se întreabă cum trăiesc acești oameni: „Ai vânat, ai săpat după rădăcini? Cum ai putut să trăiești șase luni fără să câștigi nimic? Nu cumva vorbim nu de faptul că nu ai câștigat, ci de faptul că nu ai declarat?”.
Apoi, constantând că spusele lui au fost primite cu consternare, revine cu scuze şi cu precizări pe Facebook, care-l adâncesc şi mai mult în rahat. Vi le prezentăm şi dumneavoastră, ca să putem discuta despre ele în cunoştinţă de cauză.
Biriş scrie aşa: “prevederea respectiva de la art. 180 nu a fost introdusa de acest guvern (nu, nu o sa vorbesc de greaua mostenire, ci de ce avem de facut pentru a ajunge odata la o normalitate); prevederea respectiva nu se refera la someri si nici la cei care primesc ajutoare sociale, ci doar la persoanele care nu au realizat venituri timp de 6 luni. Sa nu uitam, vorbim de plata contributiei de 5,5% la sanatate, plata in schimbul careia adultul primeste servicii medicale daca are nevoie, servicii care altfel ar costa mult mai mult decat cei aprox. 40 de lei pe luna ce ar trebui platiti. Nu este vorba de un impozit aici, chiar daca contributia aceasta este in codul fiscal.
Pe de alta parte, cred ca intelegem cu totii ca sanatatea costa. Nu putem vorbi de servicii de sanatate decente fara medicamente, fara spitale si, mai nou, si fara medici si asistente, ca ne pleaca cu miile din tara in fiecare an (stiu, este si foarte multa risipa si hotie, dar de aceasta problema se ocupa acum altii). Cine plateste? Daca nu noi, atunci cine? Copiii nostri, pentru datoriile facute de noi azi?
Cred ca este de datoria noastra sa vorbim deschis despre problemele pe care le avem, despre cauzele lor si despre cum eliminam cauzele care genereaza problemele si nu doar despre redus efectele. A se vedea si sistemul de pensii, care nici el nu o duce tocmai bine, iar atunci cand noi, „decretii” vom fi iesit la pensie sistemul se va prabusi in lipsa unor masuri serioase inca de azi (trebuiau de ieri, dar asta e…).”
Nu ne certaţi pentru limba română aproximativă în care scrie Gabriel Biriş. Noi am preluat întocmai textul publicat de el pe Facebook.
De ce spuneam, la început, că Biriş este un prostovan îngâmfat? Pentru că el, deşi este secretar de la stat la Finanţe, nu ştie nici măcar cât înseamnă cota lunară de 5,5 la sută aplicată la salariul minim brut. Să-l ajutăm: 1.050 lei x 5,5% = 57,75 lei. Aceasta este suma pe care trebuie s-o plătească lunar la asigurările de sănătate o persoană fără venituri şi nu ”aproximativ 40 de lei”. E o eroare de aproape 50 la sută. Păi dacă un secretar de stat nu e în stare să opereze corect cu cifre atât de mici, ce se întâmplă atunci când lucrează cu bugetul de stat?
Apoi el merge pe ideea că toţi cei care nu au venituri sunt nişte şmecheri, care fentează Finanţele. Numai că nu este deloc aşa. Sunt mulţi români care trăiesc efectiv din mila altora. Nu au venituri de niciun fel. Păi cum să vii tu, stat dolofan, şi să-i obligi să meargă la Fisc, să dea o declaraţie pe proprie răspundere şi să achite lunar aproape 60 de lei? Asta este concepţia îmbuibatului care nu a mai fost pe stradă de cine ştie când.
Şi, în plus, finanţistul Biriş nu-şi pune întrebarea aia simplă, valabilă pentru toţi plătitorii de contribuţii la fondul de sănătate: ce se întâmplă cu banii noştri? Cât ar trebui să plătim pentru ca să avem un sistem de sănătate performant, de nivel european, fără mita întâlnită la tot pasul, fără medici plătiţi în bătaie de joc, fără mizeria şi lipsurile de tot felul din spitale? Avem voie să întrebăm ce se întâmplă cu banii noştri sau asta e deja o obrăznicie? Noi doar să plătim că au ei grijă ce fac cu banii noştri!

Tomiţă Stoicuţ

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s