PICĂTURA DE OTRAVĂ: Românii se agaţă de PSD şi PNL ca înecatul de un pai


Să facem o poză a acestei zile. Ca să înţelegem mai bine pe ce lume trăim. Dar şi de ce, orice s-ar întâmpla, PSD şi PNL rămân în graţiile românilor. Trei din patru români care au intenţia să meargă la vot sunt gata să pună ştampila pe socialişti sau liberali.

O altă culme (în afară de preferinţa asta maladivă pentru PSD şi PNL) este şi aceea că, potrivit unor sondaje, dacă Victor Ponta şi Traian Băsescu ar decide să candideze la Primăria Bucureştiului, ei ar fi şi favoriţii locuitorilor Capitalei. Cine sunt cei doi? Ponta este un tip care şi-a plagiat lucrarea de doctorat (sau, mai exact, a plagiat-o altcineva în numele lui), care este învinuit într-un dosar penal, împreună cu senatorul Dan Şova, pentru fapte de corupţie, şi care i-a împidicat pe românii din Diaspora să voteze la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014. Ba şi-a mai şi organizat lansarea pe Arena Naţională, uitând să plătească pentru închirierea stadionului. Băsescu a anunţat scăderea salariilor şi a pensiilor, condamnând la moarte milioane de vârstnici, în timp ce acoliţii săi au continuat să facă afaceri cu bani publici şi să se îmbogăţească cu neruşinare. Dacă ăştia sunt tot ce avem mai bun pentru Primăria Capitalei şi dacă bucureştenii au memoria atât de scurtă sau dacă nu le pasă de cei care i-au furat şi i-au păcălit, atunci ne merităm soarta.

După manifestaţia de protest de ieri a oierilor, Guvernul a dat de dimineaţă o ordonanţă de urgenţă, care suspendă temporar unele prevederi din Legea vânătorii. Nu mai este limitat numărul de câine de la stâne şi nu mai este interzis păşunatul din decembrie până în aprilie pe propriile terenuri. Dar ca să se ajungă aici, a fost nevoie ca oierii să pătrundă în curtea Parlamentului. Adică a fost nevoie de forţă şi determinare. Dacă nu le ai, rămâi cu buzele umflate. Politicienii nu se gândesc la corectitudine şi respect pentru cetăţean decât dacă li se bagă pumnul în gură. De ţinut minte!

Bugetul a fost aprobat de Parlament cu numai câteva voturi firave împotrivă. Bugetul pe 2016 este creaţia PSD în proporţie de 90 la sută, dacă luăm de bună o afirmaţie în acest sens făcută de Liviu Dragnea. Păi atunci să ne uităm puţin la el. Avem o majorare masivă a cheltuielilor militare şi pentru serviciile secrete, avem mai mulţi bani la Preşedinţie şi la Camerele parlamentare, avem salarii mai mari cu cel puţin 10 la sută în sectorul public, avem pensii speciale pentru aleşi. Dar nu avem nimic prevăzut pentru creşterea salariului minim şi doar o majorare de 5 la sută a pensiilor. Tehnocraţii lui Cioloş şi socialiştii (în calitate de autori), dar şi liberalii (ca votanţi), par a nu băga de seamă că pensionarii au mai puţin timp la dispoziţie în comparaţie cu funcţionarii publici. Potrivit statisticilor, trei sferturi dintre pensionari au venituri de sub 1.000 de lei pe lună. Adică pot să aleagă: fie fac foamea, fie nu-şi cumpără medicamente. Pentru ei, nu sunt niciodată bani. Mai ales că nici nu au puterea de a lua cu asalt Parlamentul.

O grămadă de staţii de metrou nu au avize de la pompieri. Cele de pe timpul lui Ceauşescu nu au pentru că nu exista o legislaţie în acest sens, iar cele noi nu au pentru că există o legislaţie. Că altă explicaţie nu am! Dacă nici Metroul, cu care circulă zilnic sute de mii de bucureşteni, nu are nicio treabă cu legea, atunci ce să mai vorbim? Îi băgăm la puşcărie pe cei din cauza cărora au murit oameni, dar nu-i atingem nici cu un fir de păr pe cei din vina cărora ar putea pieri mult mai mulţi oameni.

Premierul Dacian Cioloş s-a gândit să facă şi el pe placul publicului şi a declarat că pensiile speciale ale parlamentarilor nu reprezintă o modalitate de a rezolva veniturile pensionarilor, dar că Legislativul e suveran şi aleşii nu pot da socoteală decât la vot. Nu sună rău. Doar că Dacian Cioloş a acceptat să fie prim-ministru tocmai cu un astfel de Parlament, şi nu cu următorul, şi nici nu dă semne că ar căuta resurse suplimentare pentru pensionari. Cine supravieţuieşte, bine, cine nu, şi mai bine!

Cam asta e ziua de azi. Nu cu mult diferită de cele precedente. Mărturisesc că tot nu înţeleg de ce românii nu caută soluţii alternative la coşmarul creat în ţara asta de PSD şi PNL. Ieri apăruse un sondaj potrivit căruia majoritatea românior cred că ţara se îndreaptă într-o direcţie greşită. Trenul a sărit de pe şine, dar noi nu le punem nicio întrebare mecanicilor. Cam pe aici ne aflăm.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s