PICĂTURA DE OTRAVĂ: Tragedia de la Colectiv versus încăpăţânarea unui popor


A trecut o lună de la incendiul din clubul Colectiv. Era vineri noaptea, pe 30 octombrie, puţin după ora 22, când a izbucnit focul în incinta clubului situat în sectorul 4, într-o fostă hală a fabricii de încălţăminte Pionierul. Incendiul s-a declanșat în timpul unui concert gratuit al trupei Goodbye to Gravity.

Conform datelor existente (cercetările se află în curs), focul a fost provocat de către artificiile folosite în timpul concertului, artificii care au dus la aprinderea buretelui poliuretanic (ușor inflamabil) folosit pentru antifonare de pe un stâlp al clădirii. Flăcările s-a extins foarte repede în tot clubul provocând leziuni – în unele situații cauzatoare de moarte, prin prin combustie, asfixie, intoxicații cu monoxid de carbon și alte gaze, unui număr semnificativ dintre participanții la concert.
În urma incendiului din 30 octombrie au decedat un număr de 60 de persoane.
În afară de cele 26 de persoane decedate în incinta clubului și de una care a murit în drum spre spital, în faza inițială au fost identificate alte 186 de persoane rănite, din care 146 au fost spitalizate. În săptămânile de după incendiu au decedat alte 33 de persoane.
Dincolo de limbajul sec al cifrelor, tragedia de la Colectiv ne-a obligat să ne reflectăm într-o oglindă în care nu ne place să ne privim. Am constatat, obligaţi de împrejurări, că nu numai că avem o legislaţie deficitară în domeniul prevenirii catastrofelor de orice fel (lucru care a început să se corecteze între timp), dar şi că pentru nimic în lume nu am renunţa la sfântul principiu MERGE ŞI AŞA. Întâmplarea a făcut ca nenorocirea să se producă în clubul Colectiv. Dar condiţiile erau asemănătoare într-o mulţime de alte locaţii, din Bucureşti şi din ţară. Precaritatea condiţiilor era vizibilă şi pentru patroni şi pentru cei care participau la astfel de evenimente. Şi, cu siguranţă, şi pentru autorităţi.
De ce lege era nevoie ca să observi că intrarea într-un club este unică şi foarte îngustă, sau că până a ieşi afară, mai trebuie să urci şi nişte scări întortocheate? Ce lege era necesară pentru a afla ceea ce ştiam cu toţii, că majoritatea localurilor din Centrul Vechi al Bucureştiului funcţionează la parterul sau subsolul unor clădiri cu risc seismic ridicat, gata să se prăbuşească la un cutremur puternic? Ce articol de lege trebuie să interzică fumatul în incinte aglomerate, când există multe studii de prestigiu ce au demonstrat că fumul de ţigară conţine numeroase substanţe cancerigene? De ce lege e nevoie pentru ca tinerii sub 18 ani (minori) să nu aibă acces în cluburi unde se bea alcool şi se fumează (asta ca să nu mai pomenim şi de droguri) şi unde spectacolele se termină târziu în noapte?
Întrebările pot continua. Concluziile sunt triste: ne place să arătăm cu degetul în direcţia vinovaţilor reali sau închipuiţi, dar nu acceptăm că nu putem fi numai spectatori. Dacă ne uităm şi atât, înseamnă că suntem complici.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s