PICĂTURA DE OTRAVĂ: Gogoașa cu spectatorii de la meciul Franța-Germania, care n-au știut ce se întâmplă în oraș


Una din cele mai mari gogoși care ni se servește în legătură cu atentatele din Franța din 13 noiembrie este aceea că meciul Franța-Germania, de pe Stade de France, a continuat pentru ca spectatorii să nu intre în panică. În tribuna oficială era prezent și președintele Francois Hollande, care a fost evacuat după câteva minute de la producerea celor două explozii lângā una din intrările stadionului.
Oamenii prezenți la meci nu aveau cum să fie izolați de ceea ce se întâmpla în oraș. Pentru simplul motiv că mulți dintre ei aveau telefoane conectate la internet. Iar agențiile de știri și principalele ziare de la Paris difuzau nonstop știri în regim de breaking news. Pe care telefoanele ți le semnalează imediat. Dacă numai câteva sute de spectatori ar fi aflat, prin intermediul telefoanelor, de amploarea atentatelor și de numărul mare de victime, ar fi fost suficient pentru ca veștile să se răspândească aproape instantaneu.
Așa că toată lumea a știut și toată lumea s-a prefăcut că urmărește meciul. A fost, probabil, cel mai neurmărit meci de fotbal din toate timpurile. Atunci de ce nu a apărut panica? Foarte simplu. Dacă Parisul devenise un câmp de bătălie, era mult mai sigur să rămâi pe un stadion super păzit și să aștepți să vezi ce se întâmplă.
Poate că avem și noi ceva de învățat din această încercare prin care au trecut francezii. De exemplu, că e bine sā ne punem mintea la contribuție în orice împrejurare. Am putea începe prin a ne imagina cum vom reacționa fiecare, pe diverse scenarii, în cazul unui cutremur puternic.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s