Picătura de otravă: Iohannis uită de la mână până la gură


Gluma zilei îi aparţine preşedintelui Klaus Iohannis. La ceremonia de învestire a Guvernului Cioloş, şeful statului s-a gândit că ar fi bine să vorbească liber. Şi rău a făcut, pentru că a încurcat borcanele.

Iohannis, trecând pe analiză politică, a constatat că, la consultările de la Cotroceni, niciun partid nu a venit cu o propunere de premier. Fenomenul s-ar fi produs, potrivit lui Klaus Iohannis, pe fundalul unei grave crize de încredere a cetăţenilor faţă de politicienii aleşi. Criza asta are şi o cauză, identificată de Iohannis: înstrăinarea tot mai profundă între alegător şi clasa politică.
Înainte de a merge mai departe, trebuie să recunoaştem că o astfel de criză de încredere există. Dar ea e pe piaţă de mulţi ani şi nu e mai profundă acum decât în urmă cu 5-6 ani, de exemplu. Sau ca atunci când guvernul Boc-Băsescu tăia salariile şi îngheţa pensiile (micşorându-le de fapt ca valoare netă), condamnând la moarte milioane de vârstnici.
Ca urmare a acestei crize de încredere, şi-a urmat Iohannis demonstraţia, partidele nu au propus niciun premier şi a fost obligat el, sărmanul, să ne salveze venind cu ideea unui prim-ministru independent. Numai că această afirmaţie este, pur şi simplu, neadevărată. PSD l-a propus, la consultările din 9 noiembrie, pe viceguvernatorul BNR Liviu Voinea ca premier. Voinea era cel puţin la fel de tehnocrat ca şi Cioloş. Liviu Dragnea a declarat, la finalul discuţiilor cu Klaus Iohannis, că „ne-am gândit la dl Liviu Voinea, care îndeplineşte criteriile de integritate şi de expertiză” şi care „se bucură de credibilitatea unor instituţii financiare importante”.
PNL nu a făcut propuneri pentru că a mers pe mâna lui Iohannis, iar UNPR, ALDE şi UDMR aveau o pondere prea mică pentru a formula propuneri.
Ne-am ales cu Dacian Cioloş premier atât pentru că partidelor le convine această variantă, pentru a nu se eroda cu câteva luni înaintea alegerilor, cât şi pentru că era mai mult decât clar că opţiunea Cioloş era dacă nu dictată, măcar preferată de principalii noştri parteneri europeni.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s