PICĂTURA DE OTRAVĂ: Maestrul I.C. vede generali SRI la fiecare colţ de stradă


Văd că se bagă în faţă tot felul de jurnalişti, cum ar fi I.C., zis Maestrul, care duc o bătălie de intoxicare a publicului, de pe o poziţie deloc dezinteresată. Maestrul susţine că protestele de stradă din centrul Bucureştiului sunt organizate şi coordonate de generali ai Serviciului Român de Informaţii. Teoria asta cu serviciile care se bagă-n toate e de o vârstă cu evenimentele sângeroase din decembrie 1989. Simplificată la maximum, ea spune că agenţi secreţi, români şi/sau străini dirijează mulţimile, le duc în direcţia dorită, inventează lozinci, provoacă violenţe la momentul oportun, generează lideri dintre acoperiţi ş.a.m.d.

Este exact ce a spus Nicolae Ceauşescu în decembrie 1989, când a susţinut că agenturili străine s-au înţeles să distrugă socialismul multilateral dezvoltat din România.
Chiar dacă astfel de acţiuni, cu implicarea serviciilor, nu pot fi negate, după cum nu pot fi nici demonstrate, pentru că nu există documente doveditoare, interpretările de acest gen minimalizează şi ridiculizează rolul jucat de protestatari.
De exemplu, la finalul domniei lui Ceaşcă, o astfel de teorie vroia să spună că românii erau atât de încântaţi de lipsurile de tot felul, de cultul deşănţat al personalităţii, de magazinele goale, de frigul din case, de minciunile debitate la televizor, de lingăii care ştergeau clanţele cu limba când urma să apară Marele Cîrmaci încât pentru nimic în lume nu s-ar fi răsculat împotriva lui fără o mână străină.
Acum e cam la fel. Cum să se fi săturat românii, de capul lor şi fără agenturi şi agenţi, de corupţie, de lăcomia şi abjecţia clasei politice, de distrugerea ţării, de umilirea oamenilor la ei acasă, de afacerile nesfârşite pe bani publici, de aroganţa şi îmbuibarea afişate cu neruşinare de aleşii noştri de tot felul? Nu, de fapt, oamenii erau mulţumiţi şi încântaţi de traiul lor până ce nişte generali SRI au trimis câţiva băieţi simpatici să-i intoxice.
Glumele astea, marca I.C. nu mai ţin! Teoriile conspiraţioniste sunt interesante, ce-i drept, cu condiţia, însă, să fie ceva mai subtile şi să nu aibă ca unic obiectiv să trimită oamenii acasă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s