PICĂTURA DE OTRAVĂ: Deşi Băsescu vorbeşte cu cuvintele lui Putin, sunt slabe speranţe să-i folosească


Fostul preşedinte Traian Băsescu a mai prezentat o dată, în faţa colegilor de partid, la Sinaia, teoria sa privitoare la rezolvarea conflictului din Siria. Identică, de altfel, cu poziţia Ţarului de la Kremlin. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu ideile lui Băsescu pe tema Siriei, o să încerc să le prezint în rezumat. El susţine că soluţia corectă pentru pacificarea Siriei este susţinerea armatei regulate siriene, pentru ca aceasta să înfrângă Statul Islamic. Băsescu precizează că „armata siriană trebuie utilizată, nu Bashar al-Assad”.

Numai că armata de la Damasc îl apără pe Bashar al-Assad şi ascultă ordinele acestuia. Iar Assad şi militarii săi sunt acuzaţi de comiterea unor crime oribile după începerea războiului civil din Siria, lucru care-l face nefrecventabil pentru liderii occidentali. În aceste condiţii, în Siria există o opoziţie moderată, coordonată de un Consiliu Naţional, care luptă pentru răsturnarea lui Assad. Dar mai există şi o mulţime de grupări jihadiste, cea mai importantă dintre acestea fiind Statul Islamic, care multă vreme a beneficiat de sprijin financiar şi militar din partea Turciei şi a ţărilor sunnite din Golf. Statele Unite şi aliaţii lor occidentali sprijină militanţii moderaţi şi nu acceptă să negocieze cu Assad. O coaliţie formată din zeci de ţări, coordonată de Statele Unite, efectuează de peste un an bombardamente împotriva poziţiilor deţinute de Statul Islamic. De puţin timp, în război a intervenit şi Rusia, care atacă din aer şi de pe mare poziţiile tuturor oponenţilor lui Bashar al-Assad.
România, stat membru al NATO, este obligată să se situeze de aceeaşi parte a baricadei cu aliaţii ei. Nu şi Băsescu, care acum este un simplu gurist.
Armata rusească susţine chiar acum cu lovituri aeriene o amplă ofensivă la sol a Damascului, la care mai participă şi militanţi Hezbollah şi militari iranieni, adică exact ce doreşte Băsescu. Doar că această ofensivă vizează şi opoziţia moderată şi contribuie la intensificarea valului de refugiaţi. De ce? Foarte simplu. Pentru că ruşii, atunci când bombardează, nu ţin seama de existenţa civililor în zonă.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s