PICĂTURA DE OTRAVĂ: Va trebui să ne spălăm pe cap cu refugiaţii care vor fi repartizaţi în România


E ceva în neregulă în cele spuse de preşedintele Klaus Iohannis despre refugiaţi după şedinţa CSAT. 

Ca să vedem dacă putem ajunge cu toţii la o concluzie identică, să urmărim, înainte de toate, ce a spus şeful statului: „Tematica cea mai aşteptată – cea a migraţiei. Am avut informări foarte bune. S-a discutat modul în care România se va prezenta la Consiliul JAI de săptămâna viitoare. S-a explicat membrilor CSAT care este poziţia României. Ministrul de Interne va avea un mandat foarte asemănător – România e solidară cu celelalte state UE, dar nu putem să considerăm cotele obligatorii o soluţie. Am discutat ce se întâmplă şi după. Parlamentul European a votat o recomandare care, din păcate, conţine cote obligatorii. E posibil ca printr-o procedură care va fi aplicată săptămâna viitoare Uniunea Europeană să ne oblige să primim mai mulţi refugiaţi decât am oferit noi locuri. E un scenariu pe care nu ni-l dorim, nu credem că ajută la rezolvarea problemei. Am discutat ce se poate întâmpla. Dacă se întâmplă aşa ceva, trebuie să întreprindem ceva, în speţă s-a vehiculat ideea care probabil ar putea duce la o soluţie, de a folosi fonduri europene pentru extinderea facilităţilor pentru refugiaţi sau în extremis pentru construirea altor centre pentru refugiaţi.”
Mai pe scurt, Iohannis a afirmat că s-ar putea să fim obligaţi să primim mai mulţi refugiaţi decât ne-am dorit. Dar că am putea beneficia de fonduri europene pentru extinderea facilităţilor pentru refugiaţi sau chiar, în caz de nevoie, pentru construirea unor centre noi.
Dar până mai ieri nu aceasta era abordarea preşedintelui Iohannis. Când a fost întrebat de jurnalişti cum vede propunerea lui Gigi Becali de a găzdui şi hrăni 1.000 de refugiaţi, Iohannis a avut o replică fără echivoc: cazarea şi hrănirea sunt ultimele probleme când vine vorba de imigranţi. Noi, zicea Iohannis, nu ne putem permite decât 1.785 de refugiaţi pentru că trebuie să ne preocupe integrarea lor în societate: învăţarea limbii române, şcoli, lăcaşuri de rugăciune, locuri de muncă.
Iar acum, acelaşi Iohannis este preocupat doar de găsirea mai multor locuri de cazare, problemă care, de fapt, nici nu a existat vreodată.
Ei bine, nu cred că este vorba de o greşeală în discursul lui Iohannis. Situaţia se prezintă astfel: când cotele obligatorii vor deveni literă de lege, adică foarte curând, România va primi 3,75 la sută din toţi refugiaţii. Nu va exista o limită superioară. Iar banii de la UE nu se vor da pentru extinderea facilităţilor, ci pentru întreţinerea şi integrarea acestor refugiaţi, care nu vor mai avea voie să părăsească România decât dacă doresc să se întoarcă în ţările lor de origine. Pentru primul an vom primi 6.000 de euro de refugiat. Şi atât. Pentru că din al doilea an, ei trebuie să fie integraţi şi să-şi câştige singuri existenţa.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s