Ion Antonescu: Cuvântare la Alba Iulia cu prilejul sărbătoririi alipirii Transilvaniei la Patria mumă – 1 decembrie 1940


Fraţi Ardeleni,antonescu
Români,

1 Decemvrie nu este anul acesta ziua bucuriei naţionale.
1 Decemvrie este ziua durerii Neamului.
1 Decemvrie este astăzi, pentru noi, ziua martirilor care au suferit şi au murit, s`au jertfit şi au căzut odată cu graniţele noastre sfinte.
1 Decemvrie este anul acesta ziua judecăţii trecutului, este ziua mustrării şi a pocăinţelor, dar este, fraţilor, şi ziua care ne deschide calea drepturilor viitorului. Să păşim pe această cale cu încredere în biruinţă.
Am pus 2.000 de ani, ca să ne întemeiem hotarele vieţii şi drepturile româneşti, hotarele lui Traian, ale lui Mihai-Bravul, şi ale lui Ferdinand; am umplut de ruşine şi paginile de glorie militară ale istoriei noastre şi slovele biruinţelor româneşti, lăsând să se prăvălească în prăpastia robiei, ceea ce zidise glia martirilor atâtor veacuri şi sângele ultimilor 800.000 de morţi.
Să nu uităm că istoria nu va uita pe vinovaţi; şi vinovaţi suntem cu toţii: unii, pentru că au tăcut; alţii, pentrucă au greşit; cu toţii, pentrucă am suportat.
20 de ani ne-am frânt puterea, ne-am slăbit cugetul şi ne-am sleit minţile în lupte fraticide pentru ideologii, în desbinări stupide, în bârfeli odioase, în vrajbe dureroase şi în apucături neomenoase.
Greşelile au venit la scadenţă. Teribilă scadenţă!
Graniţele s`au prăbuşit rând pe rând, fără să încercăm să le apărăm, fiindcă România a fost surprinsă de furtună, total slăbită înăuntru şi fără nici un sprijin în afară.
A fost pedepsită o naţiune care va fi eternă, pentru păcatele unei generaţii care este trecătoare.
Dar să nu ne robim durerii. Durerea şi înfrângerea închid în mormântul Istoriei neamurile sortite pieirei, dar redeşteaptă şi înalţă adevăratele popoare. Şi Neamul Românesc nu piere!
Din îndepărtate veacuri şi până azi, el a reînviat de nenumărate ori, triumfător şi înviorat, din cenuşa suferinţelor şi umilinţelor sale.
De aceea, din această cetate a Unirii, a drepturilor noastre veşnice şi încercate, mă adresez cu încredere tuturor. Îmi îndrept gândul plin de nădejde spre Ardeleni, spre Ostaşi, spre Legionari şi spre toţi românii.

Fraţi Ardeleni!

Voi, care v`aţi sfâşiat sufletul şi trupul;
Voi, care aţi părăsit încăodată vetrele vieţii şi crucile mormintelor;
Voi, care aţi adăugat dureri noui la hrisovul suferinţelor de veacuri;
Nu deznădăjduiţi!
Pe umerii voştri stă apăsarea sfântă a datoriilor strămoşeşti.
În această clipă de îngenunchiere, îngenunchiaţi ca să auziţi trosnetul de trupuri pe roată ale lui Horia şi Cloşca; simţiţi în sânge clocotul de viaţă ardelenească al lui Avram Iancu şi ritmul de redeşteptare naţională al lui Mureşanu. Plecaţi urechea la brazda strămoşească şi plecaţi în cuget icoana gândurilor lui Lazăr, Şincai şi Şaguna şi cutremuraţi-vă de biruinţa măreaţă şi veşnică a lui Mihai-Viteazul.
Ne-am născut aici, suntem cei dintâi aşezaţi aici şi vom pleca cei din urmă. Vom muri aici, fraţi ardeleni, fiindcă nu putem părăsi ceea ce nu se poate părăsi. Nici furtunile, nici trufiile, nici trădările nu ne vor clinti.
În faţa noastră viitorul stă aspru şi greu, dar plin de nădejde.
Am făcut totul pentru a mângâia suferinţele pribegilor. Credinţa lor este nesfârşită, durerea lor este nemărginită, ura lor este fără limită.
Deşi am găsit o ţară secătuită, am dat totuşi multe ajutoare şi vom face toate jertfele pentru a le da putinţă să înceapă prin muncă, vieaţa lor de la capăt. Am expropriat pentru ei toate proprietăţile rurale evreeşti, pe ele am aşezat mare parte din pribegii neamului.
A vrut Dumnezeu ca eu, care am luptat în tinereţe pentru graniţele neamului şi m`am străduit pentru onoarea şi puterea armatei, să am la bătrâneţe dureroasa soartă de a aduna pe risipiţii graniţelor sfărâmate, fără să am putinţă de a le mângâia rănile, atât cât sufletul meu şi al dumneavoastră ar dori-o.
Am făcut totul ce este cu putinţa unui om să facă pentru a opri lovirea celor rămaşi peste frontieră şi pentru a le apăra vieaţa şi avutul. Exodul şi prigoana sfâşietoare pare că s`au oprit. Am fost la Roma şi la Berlin pentru ei, pentru noi toţi, pentru generaţiile viitoare. Am arătat, cu un suflet şi cu cuvinte ce se vor cunoaşte odată, tot trecutul nostru, toată durerea şi toată sfâşierea noastră de azi. Am găsit înţelegere. România nu mai este detestată. România nu mai este singură. Aveţi încredere. Aveţi răbdare. Nu pot astăzi să vorbesc mai mult. Sunt soldat şi om politic şi trebuie să tac. Toţi trebuie să înţelegeţi că nu poate fi refăcut în două luni ce am sfărâmat în 20 de ani. România nu se clădeşte cu vorbe, ci cu muncă, cu răbdare şi cu perseverenţă.
Toţi trebuie să păstrăm încrederea în drepturile neamului, să ducem o luptă de credinţă, de muncă şi de jertfă, şi, prin jertfă, să ne câştigăm dreptatea. Fiindcă dreptatea străjuieşte lumea. Şi dreptatea lumii va fi dreptatea noastră.
Ostaşi, din cetatea biruinţei lui Mihai-Vodă, dela temeliile întregitoare de neam, îndrept gândul spre voi toţi, pentru a vă remărturisi toată iubirea, toată nădejdea şi toată siguranţa pe care neamul întreg o pune în voi.
Am fost la Roma şi la Berlin, în ostaş. Am mers acolo ca să apăr onoarea voastră, mândria voastră, fiindcă nu sunteţi voi vinovaţi că neamul şi-a prăvălit graniţele fără luptă; şi nu apasă pe voi umilirea de a le fi pierdut prin luptă. Pe umerii voştri apasă însă răspunderea asigurării prin luptă a drepturilor acestui neam. Pregătiţi-vă pentru această răspundere şi fiţi mândri de ea, după cum toţi suntem mândri de fapta de ostaş a bravului Mihai.
Ţara şi cu mine nu vom cruţa nimic pentru ca să vă pregătim destinul pe care îl meritaţi. Ţara şi cu mine vă iubeşte şi vă cinsteşte. Ţara şi cu mine aşteaptă dela voi ca să nu fiţi mai prejos decât glorioşii noştri înaintaşi.

Români,

Ne-am împletit destinul din fire de jertfă şi de răbdare. Au putut vremurile să ne îngenunche, dar niciodată n`au smuls din noi credinţa în drepturi, şi voinţa de a le împlini. Şi aceasta, pentru că în ceasurile de restrişte, în ceasurile de încercare, Românii toţi au ştiut să-şi facă din credinţă şi din iubire de patrie, stânca de care s`au spart, neputincioase, toate valurile învrăjbirilor şi primejdiilor.
Din această cetate a unirii româneşti, a unirii a lui Mihai şi a lui Ferdinand I, a unirii Ardealului, fac azi un apel, un strigăt la unirea tuturor în acelaşi crez, la aceeaşi faptă.
Am primit zdrobitoarea povară a conducerii ţării în ceasul cel mai greu al istoriei noastre moderne. Am găsit graniţele sfărâmate, sufletele prăbuşite, fraţii goniţi din căminuri pe drumurile pribegiei, câmpurile pustiite. Statul, cu poveri îndoite, şi-a pierdut izvoarele de bogăţie, primind în schimb sarcina instituţiilor, funcţionarilor şi populaţiei isgonite; o adâncă zdruncinare morală, o gravă şi prea lungă destrămare politică, o neîncredere cumplită şi o secătuire a puterilor naţiunii.
Toate acestea, eu nu le-am făcut şi nici noua generaţie a Legionarilor nu poartă răspunderea acestei sfâşieri.
Şi ei, şi eu, am dat cu disperare alarma prăpădului care venea. În loc de ascultare, am găsit şi ei, şi eu, loviri brutale şi duşmănoase.
Pentru a putea îndrepta totul, pentru a putea acoperi rănile, pentru a asigura viitorul, este astăzi, mai mult decât oricând, nevoie de înfrăţirea tuturor, de unirea şi înţelegerea tuturor fiilor neamului, de netezirea tuturor frământărilor şi de înlăturarea tuturor vrajbelor.
Numai prin această întrupare într`un singur cuget, şi o singură faptă, vom putea ridica Patria. Numai astfel vom putea ajuta ca noua domnie a tânărului nostru Rege, începută într`un apus de desnădejde, să se ridice într`un răsărit de siguranţă.

Români,

Nu vin cu laude înaintea voastră, nu vin nici cu vorbe, nici cu promisiuni. Conducătorul şi ostaşul trebuie să tacă şi să înfăptuiască.
Sunt până la moarte şi cu totul dezinteresat, în serviciul vostru. Nu vă cer nimic. Nu vă iau nimic. Vă dau tot ce poate să vă dea un suflet de Român curat, îndurerat că nu vă poate vindeca total şi cu un minut mai devreme, toate rănile şi nu vă poate înfăptui toate visurile.
Daţi-mi sprijinul vostru şi încrederea voastră.
În câteva zile voiu arăta ţării tot ce am înfăptuit în trei luni de guvernare, din ceeace m-am angajat să înfăptuiesc, şi ceeace am dorinţa să înfăptuiesc pe viitor, dacă mă voi bucura de sprijinul şi de încrederea voastră.
De aceea, din Alba-Iulia, unde gloria celui dintâi Întregitor a adus peste veacuri afirmarea de voinţă şi unire a Ardealului pentru ca în sunetul de clopote a credinţei strămoşeşti să dea Coroana Unirii celui din urmă Rege întregitor.
În numele trecutului, pentru apărarea prezentului şi pentru gloria viitorului, cer azi Unirea Românilor într`un singur suflet.

Trăiască România!
Trăiască Regele!
Trăiască Unirea Românească!
Trăiască biruinţa ce va veni!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s