PICĂTURA DE OTRAVĂ: Ponta se încurcă în propriile-i minciuni


După cum poate constata toată lumea, premierul Victor Ponta nu se jenează să vorbească aiurea în continuare, chiar dacă acum ţine să precizeze de fiecare dază că este doar un tehnocrat. Cum ar veni, ţara a pierdut un politician, da a câştigat un mare tehnocrat.

Până la tehnocratul Victor Ponta, să vedem ce a zis avocatul Ponta Victor. După o vizită scurtă la DNA, în care i s-au adus la cunoştinţă rezultatele expertizei făcute în dosarul Turceni-Rovinari, respectivul faptul că e vorba de un prejudiciu de 50.000 de lei, Ponta a dat fuga pe Facebook, unde a întors-o ca la Ploieşti. Dar cum? Băgând la înaintare nu expertiza oficială, comandată de DNA, ci o lucrare întocmită de un expert angajat de Dan Şova. Din aceasta rezultă nu numai că el, Ponta, nu a produs niciun prejudiciu statului român, ci că a mai dat şi în plus circa 2000 de lei. Dar nu e o problemă, premierul ştie ce înseamnă statul şi nu are de gând să ceară banii înapoi. Să fie primiţi! Manevra lui Ponta e o şmecherie ieftină, pentru că pe pagina lui de Facebook nu a reprodus expertiza oficială, ci numai ceea ce i-a convenit din expertiza comandată de partenerul său de infracţiuni în dosarul Turceni-Rovinari, Dan Şova.
Să trecem la tehnocrat. În şedinţa de Guvern, Ponta a explicat că nu sunt resurse decât pentru creşterea salariilor medicilor (25 la sută din octombrie). Profesorii şi poliţiştii merită şi ei, dar trebuie să stea frumos la coadă şi să-şi aştepte rândul. Deocamdată, NU! Dar nu ar fi fost mult mai bine şi infinit mai decent ca acest NU să înceapă de la salariile triplate ale înalţilor demnitari, de la pensiile nesimţite ale parlamentarilor şi de la lefurile mărite cu 70 la sută ale funcţionarilor din Parlament şi de la instituţia prezidenţială? La indivizii ăştia la care s-a putut nu se pune problema deficitului bugetar, a resurselor limitate, a posibilităţilor unei economii destul de firave şi, de ce nu, şi problema unei morale minime? Cum să-ţi măreşti tu leafa de înalt demnitar de două-trei ori peste rând, în dispreţul medicilor, profesorilor, poliţiştilor, dar şi a milioanelor de pensionari care abia au după ce bea apă?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s