PICĂTURA DE OTRAVĂ: Putin şi Obama, două feţe ale aceleiaşi monede


Dispută mare, ieri, cu unii cititori care sunt mari admiratori ai preşedintelui Vladimir Putin. Nu vreau să vă reproduc limbajul folosit de ei, dar vă puteţi imagina ce e mai rău. Ideea este că pentru acest gen de cititori, cu nimic mai puţin importanţi decât ceilalţi, Putin este un soi de semi-zeu, care, din zori şi până-n noapte, nu se gândeşte decât la binele poporului său.

Este o crimă să ne imaginăm că Vladimir Putin a strâns averi colosale pe seama poporului său, că principalii săi colaboratori sunt foşti generali KGB sau că are ambiţii expansioniste.
În timp ce Putin e băiatul bun, pentru aceiaşi cititori Obama este răul întruchipat. Diavol cu chip de om, nazist, imperialist, exponent al intereselor evreilor ultra-bogaţi şamd.
Acum să ne calmăm puţin şi să vedem cum stau lucrurile cu adevărat. Rusia şi Statele Unite sunt mari puteri, deţinătoare ale unui uriaş arsenal nuclear, care au ambiţia de a controla o parte cât mai mare a lumii. Ambii giganţi acţionează numai din interes, nicidecum spre binele ţărilor mici pe care le iau sub aripă. Rusia a anexat Crimeea în dispreţul tuturor reglementărilor internaţionale. Atât la Conferinţa de securitate de la Helsinki, cât şi în momentul când Ucraina a renunţat la armele nucleare pe care le deţinea, după declararea independenţei, ruşii au promis, împreună cu celelalte mari puteri, să respecte integritatea teritorială şi graniţele fixate de tratatele internaţionale. Apoi şi-au băgat picioarele în toate documentele astea, simple petice de hârtie pentru Kremlin, şi au ocupat Crimeea la „solicitarea” locuitorilor, exprimată prin referendum.
Nici cu Washingtonul nu ne e ruşine. Pentru că, de fapt, iritarea ruşilor vine din paşii făcuţi de americani, prin extinderea NATO; în direcţia încercuirii Rusiei. Moscova se simte ameninţată şi nu acceptă se stea pasivă în faţa încercărilor evidente ale americanilor de a domina lumea.
Cu alte cuvinte, cu marile puteri îţi faci treaba pentru că nu ai încotro, dar nu e cazul să le vezi ca pe nişte state care au de gând să te respecte sau să-ţi dea ceva de pomană.
Să nu uităm că Uniunea Sovietică şi sistemul economic şi politic impus de ea s-au destrămat atunci când echipa lui Ronald Reagan a venit cu ideea „războiului stelelor”. Economia URSS nu a mai putut face faţă costurilor enorme cerute de acest tip de armament şi s-a predat. Acum, Statele Unite, care au o maşinările de război formidabilă, obligă Rusia să-şi sporească în mod accelerat bugetul militar, pe fondul scăderii masive a preţului petrolului, resursa principală de venituri a Moscovei. Cum se va termina povestea rămâne de văzut.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s