PICĂTURA DE OTRAVĂ: La Băsescu e voie, dar la Iohannis şi Ponta nu prea!


Fostul preşedinte Traian Băsescu, prezent, aseară, la B1 TV, nu a negat posibilitatea ca în campania sa electorală pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009 să fi intrat şi nişte bani negri. El, sărmanul, îi trimitea la casierie pe toţi cei doritori să contribuie. Dar aceştia, neînţelegând prea bine ce înseamnă casierie, ajungeau prin alte locuri cu banii. De altfel, nici nu aveau cum să depună milioane de euro la casierie. Din simplul motiv că legea limitează aceste contribuţii. Adică nu poţi depune orice sumă pe chitanţă sau în contul campaniei.


Elena Udrea, astăzi, după ce a ieşit de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a cam enervat pe prostia noastră. Adică ştim cu toţii, dar ne prefacem că nu înţelegem cum se finanţează campaniile electorale. Da, Dorin Cocoş ducea bani la PDL, dar ea, soţia lui din acea vreme, nu ştie nici câţi, nici cum, nici când. Decât că îi mai zicea şi ei Cocoş, seara, la un suc, cam aşa: „Lenuţo, azi i-ar m-am dus cu geanta aia neagră cu bani la Blaga. Ăia ai tăi nu se mai satură. După ce că le dau bani cu sacul, mai vor şi geci, umbrele, pixuri, găleţi, şepci, brichete. Mizilicuri, frate, dar cu sutele de mii.”
Iar Lenuţa, iritată, îi replica: „Dar vreau şi eu, Dorine, măcar să-mi iei hotelul ăla pe care mi l-ai promis. Nu te lăsa prostit de Blaga.”
După care adormeau fericiţi şi a doua zi nu mai ştiau nimic.
Acum, dincolo de beleaua de care a dat Elena Udrea, ar fi cazul ca DNA să ia la bani mărunţi şi campaniile electorale ale lui Victor Ponta şi Klaus Iohannis din toamna trecută. Toate calculele făcute de organizaţii neguvernamentale şi de jurnalişti arată că s-au cheltuit mult mai mulţi bani decât cei permişi de lege. De unde au provenit ei? Şi care a fost circuitul banilor? Sau la Băsescu e voie şi la Ponta şi Iohannis nu? Doar că dovezile s-au cam volatilizat şi noi, fraierii, avem toate şansele să rămânem cu amintirea demenţei de afişe care ne-au sufocat oriunde ne-am fi aflat. Dar nu erau numai afişe!
La Cotroceni a ajuns cine trebuia să ajungă şi acum poporul devorează doar personajele cu voie de la stăpânire. Restul ne mai ameţesc un rând.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s