PICĂTURA DE OTRAVĂ: Un manual care face diferenţa dintre două ţări


Cine ştie ştirea care urmează nu o să se încurce. Cine nu… Am omis din ea, intenţionat, localizarea. Vă rog să o citiţi şi discutăm după aceea.

Ministrul Apărării a anunţat că va fi publicată un manual cu informaţii de interes public intitulată „Cum să acţionaţi în situaţii extreme sau în caz de război”.
Ministrul a prezentat această intenţie la o conferinţă de presă din capitală, după o întâlnire a oficialilor din domeniul Apărării cu cei care se ocupă de managementul situaţiilor de urgenţă.
Cartea are obiectivul de a educa populaţia pentru a şti cum să reacţioneze în caz de urgenţe sau de situaţii de râzboi, pe care ministrul Apărării le vede posibile din cauza „agresiunii periodice a Rusiei împotriva vecinilor, acum în Ucraina”.
Manualul îi va instrui pe cetăţeni „nu numai pentru a şti cum să acţioneze în timpul organizării rezistenţei civile, ci şi cum să o facă în condiţii de război”.
Cartea are aproape 100 de pagini şi va fi distribuită de ministerul Apărării şcolilor secundare, bibliotecilor publice şi organizaţiile neguvernamentale, în timp ce o versiune electronică va putea fi descărcată de pe site-ul ministerului Apărării de săptămâna viitoare.
Manualul conţine informaţii asupra unor subiecte precum schimbările în structura guvernului după o declaraţie de război, când este necesar să fie evacuată o clădire şi cum trebuie să reacţionezi la dezastre naturale.
Manualul îi sfătuieşte pe locuitori să reziste unei ocupaţii străine organizând demonstraţii şi greve, sau “cel puţin să lucreze mai prost ca de obicei la locul de muncă“.
În cazul unei invazii, cetăţenii ar trebui să se organizeze utilizând reţelele Twitter şi Facebook şi încercând să încurce inamicul cu atacuri cibernetice.

Sigur că nu e vorba de România, ci de Lituania. Sigur că nimeni dintre cei plătiţi din bani publici în ţara noastră nu-şi pune problema instruirii populaţiei pentru cazuri extreme. Sigur că nimeni nu ştie dacă mai există adăposturi publice în caz de bombardamente. Sigur că nimeni nu s-a gândit să publice un manual cu sfaturi practice pentru situaţii de urgenţă. De ce? Nu numai pentru că România nu e Lituania, ci şi pentru că ai noştri politicieni sunt îngâmfaţi şi cred că scutul de la Deveselu le rezolvă pe toate. Numai că şi Lituania se bucură de protecţia NATO, fiind şi o ţară membră a Alianţei. Dar asta nu-i împiedică pe conducătorii ei să fie cu capul pe umeri şi să facă tot posibilul pentru a avea cetăţeni cât mai informaţi. Ceea ce nu e cazul pe la noi. Chiar deloc!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s