PICĂTURA DE OTRAVĂ: „Teroriştii” din România ne omoară cu şaorma


Discuţiile pe marginea atentatelor teroriste din Franţa nu contenesc. Sunt numeroase întrebările care se pot pune după tragicele evenimente care s-au soldat cu 12 morţi la sediul publicaţiei satirice Charlie Hebdo şi cu alţi patru la magazinul evreiesc de la marginea Parisului.
Prima dintre ele este dacă ele acestea fi prevenite. Dacă serviciile de informaţii franceze şi-au făcut treaba cum trebuie sau dacă activitatea lor a lăsat mult de dorit.
A doua întrebare este în completarea celei dintâi. De ce 80.000 de poliţişti, jandarmi şi membri ai forţelor speciale au avut nevoie de zeci de ore pentru a anihila doi terorişti foarte periculoşi?
A treia întrebare trece dincolo de suprafaţa lucrurilor. Poartă Occidentul vreo responsabilitate pentru radicalizarea unor grupuri islamice şi pentru atracţia pe care acestea o au faţă de mişcări radicale, cum ar fi Statul Islamic sau Al-Qaida?
La a patra întrebare ne întoarcem acasă. România nu a văzut până acum asemenea orori. Este aşa pentru că serviciile secrete româneşti sunt cele mai bune din lume sau alţii sunt factorii decisivi?
Poate fi limitată activitatea teroriştilor printr-un control mai strict al comunicaţiilor pe internet şi pe telefon?
Iar a cincea întrebare ţine de activitatea noastră ca jurnalişti. Cine este îndreptăţit să impună limitarea libertăţii de exprimare într-o ţară democratică? Trebuie să scriem sau să desenăm numai ce nu deranjează pe nimeni?
Sigur că noi, cei de aici, care scriem de pe poziţii creştin-ortodoxe şi naţionaliste, nu putem avea nicio simpatie pentru abordarea laică, stângistă spre anarhistă, a colegilor noştri de la Charlie Hebdo. Pentru că ei nu au publicat numai caricaturi cu Profetul Mahomed, ci au luat adesea peste picior şi Creştinismul. Dar ei au dreptul să facă asta. Tocmai pentru că aşa ne diferenţiem de o dictatură. Iar în măsura în care unii se simt lezaţi, pot răspunde cu aceeaşi monedă în alte publicaţii, pentru că şi caricaturiştii pot fi caricaturizaţi, sau îi pot da în judecată, dacă au încălcat legi ale statului francez. Atât şi nimic mai mult.
Cât despre răspunsurile la celelalte întrebări, iată cum stau lucrurile. Teroriştii sunt mereu cu un pas înaintea serviciilor secrete şi dacă ei respectă toate regulile de conspirativitate s-ar putea ca, din când în când, să le reuşească.
Timpul care a părut nesfârşit până la lichidarea teroriştilor de la Paris a fost necesar pentru a evita pierderile de vieţi omeneşti din rândul civililor. Pentru că Franţa nu e Rusia, unde forţele speciale au intrat ca-n brânză în şcoala din Beslan şi în teatrul din Moscova, omorând fără niciun fel de respect pentru viaţa umană atât terorişti şi civili.
E clar că guvernele occidentale sunt responsabile pentru radicalizarea unor grupuri islamice. Mai întâi le-a convenit să aducă forţă de muncă ieftină şi afaceriştii locali să se îmbogăţească pe seama imigranţilor. Apoi, însă, cartierele musulmane au devenit un loc dominat de sărăcie, droguri, violenţe, dar şi de ură şi dorinţă de răzbunare.
Serviciile secrete româneşti nu sunt deloc cele mai bune. Ar fi şi aiurea să credem aşa ceva, la dotarea şi fondurile de care dispun. Dar musulmanii din România au alte treburi. Veniţi de afară cu fonduri de a căror provenienţă nu-i întreabă nimeni, ei deschid tot felul de afaceri şi realizează profituri frumoase, care iau calea străinătăţii. Şi mai fac ceva. Se căsătoresc cu românce, care aduc pe lume copii ce sunt automat musulmani. Şi treaba merge mai departe, în linişte şi pace.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s